Valoarea alocată Programul Operaţional Regional (POR) 2014 - 2020, prin care România poate accesa fondurile europene structurale şi de investiţii provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR), este 8,2 miliarde de euro, până în prezent fiind lansate apeluri în valoare de 5,06 miliarde de euro, a precizat, ieri, Luiza Radu, Şef Serviciu în Direcţia Generală POR.
Domnia sa a spus: "POR este principalul program din actuala perioadă de programare care sprijină mediul de afaceri. Valoarea alocată programului este de 8,2 miliarde de euro. Până în prezent au fost lansate apeluri în valoare de 5,06 miliarde de euro, aproximativ 63% din valoarea alocată programului".
Luiza Radu a subliniat că, referior la axele dedicate mediului de afaceri, respectiv axa prioritară 2 şi apelurile 2.1 pentru microîntreprinderi şi 2.2 pentru IMM-uri, rata de răspuns din partea potenţialilor beneficiari este foarte mare. Practic, pentru 2.1 s-au primit aproximativ 3.400 de proiecte, iar pentru 2.2 circa 1.200 de proiecte, a precizat doamna Radu.
De asemenea, oficialul Direcţiei Generale a POR a menţionat că au fost schimbate tipurile de apeluri adresate beneficiarilor, precizând: "Dacă iniţial am plecat de la premisa că vrem să vedem competiţie între beneficiari, pe parcursul implementării şi evaluării apelurilor am realizat că, totuşi, timpul de evaluare şi cel de a ajunge la contract este mare şi atunci am considerat că, pentru apelurile ulterioare, este mai bine să mergem pe principiul primul venit, primul servit".
Doamna Radu a explicat că, în momentul în care proiectul este depus, acesta intră deja în evaluare şi se contractează, bineînţeles cu atingerea pragului minim de calitate, fără însă a aştepta, aşa cum este în cazul apelurilor competitive, lista proiectelor care au obţinut punctajul cel mai mare.
Un aspect important este legat de aprobarea supracontractării în limita a 150% a spus Luiza Radu, adăugând: "Sunt foarte multe proiecte depuse, iar Autoritatea de management pentru programe operaţionale a înţeles că trebuie să ofere o şansă tuturor acestora (...) şi ca urmare a modificării legislative pe care am promovat-o, în baza Ordonanţei 40 (n.r. OUG 40/2015), putem să contractam proiecte până în limita a 150% din valorea alocată".
Potrivit doamnei Radu, urmează să fie lansată o nouă schemă de finanţare pentru mediul de afaceri, respectiv incubatoarele şi acceleratoarele de afaceri. Oficialul Direcţiei Generale a POR a precizat că s-a aşteptat clarificarea legislaţiei aplicabile acestui domeniu pentru a putea lansa, în bune condiţii, apeluri de proiecte, exprimându-şi speranţa ca acestea să demareze în prima jumătate a lunii noiembrie. Celelalte axe prioritare vor fi lansate, cu siguranţă, până la sfârşitul lunii decembrie, a completat Luiza Radu.