CONFERINŢA FONDURILE EUROPENE / SLAVE CONSTANTIN, MADR: "Actorii implicaţi în derularea proiectelor europene trebuie să stea la aceeaşi masă"

R.R.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 2 noiembrie 2018

"Actorii implicaţi în derularea proiectelor europene trebuie să stea la aceeaşi masă"

Ţara noastră are nevoie ca toţi actorii implicaţi în atragerea şi implementarea proiectelor cu finanţare europeană să se aşeze la aceeaşi masă şi să ajungă la un numitor comun, consideră Constantin Slave, consilier în cadrul Autorităţii de Management pentru Programul Operaţional Pescuit şi Afaceri Maritime, de la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Domnia sa a declarat: "Cred că dacă actorii din piaţă, autorităţi de management, fonduri de garantare, bănci şi firme de consultanţă ar sta la o masă, s-ar putea găsi soluţii foarte bune pentru potenţialii beneficiari".

Potrivit domnului Slave, în situaţia autorităţii pe care o reprezintă, nu exis­tă dezangajare, domnia sa explicând: "Suntem cel mai mic program operaţional, 220 de milioane de euro sunt toţi banii alocaţi pentru România, pe tot intervalul. Totuşi, în situaţia noastră, nu se vorbeşte de dezangajare şi ne atingem indicatorii de performanţă stabiliţi cu Comisia Europeană şi asta ne permite să beneficiem de acel procent de 6% în plus pentru atingerea indicatorilor de performanţă şi să putem muta bani între linii. Noi am recurs, în acest sens, la reducerea birocraţiei şi la întâlniri cu potenţiali beneficiari, în cadrul cărora îi întrebăm ce putem să facem ca să îi sprijinim".

Astfel, potrivit oficialului MADR, din 22 de documente care le erau cerute antreprenorilor la începutul anului, astăzi au mai rămas doar trei şi două declaraţii pe propria răspundere.

În acest context, Slave Constantin a spus: "Rezultatele se văd - la începutul anului, la sesiunea de lansare, aveam şase proiecte, astăzi 24 de proiecte deja depuse şi încă 54 de proiecte des­chise".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb