Conservatorii condiţionează sprijinirea iniţiativelor Alianţei

R.P.
Ziarul BURSA #Politică / 11 august 2005

Biroul Politic al Partidului Conservator (PC), întrunit ieri într-o şedintă care a durat peste trei ore, l-a mandatat pe liderul Dan Voiculescu să ceară partenerilor din coaliţia de guvernare susţinere pentru iniţiativele conservatorilor, a declarat purtătorul de cuvînt al partidului, Bogdan Ciucă. Totodată, el a anunţat că PC nu a fost informat de către partenerii de coaliţie despre subiectele ce figurează pe agenda şedinţei Consiliului Naţional de Conducere (CNC), care urma să aibă loc aseară. "Nu am fost anunţaţi de partenerii din coaliţie ce se va discuta la întîlnirea CNC de astăzi, motiv pentru care Biroul Politic al partidului a discutat despre eventualele teme care s-ar putea discuta la întîlnirea liderilor coaliţiei", a precizat Bogdan Ciucă. Potrivit deciziei Biroului Politic al PC, preşedintele Dan Voiculescu va cere partenerilor din coaliţia de guvernămînt să susţină cele trei propuneri ale conservatorilor: reducerea la zero a TVA pentru produsele de bază, legea privind justificarea averilor şi reprezentare în consiliile locale pentru români în regiunile în care aceştia sînt minoritari. În schimbul acestei sustineri, conservatorii şi-ar putea da acordul pentru revocarea presedinţilor celor două camere legislative, dar numai după găsirea unei soluţii constituţionale, a afirmat Bogdan Ciucă. Partidul Conservator se menţine pe aceleaşi poziţii şi în legătură cu eventuala retragere de la guvernare. Potrivit declaraţiilor purtătorului de cuvînt, PC aştepta din partea preşedintelui Traian Băsescu o cerere oficială pentru a-şi retrage miniştrii din actualul guvern. În altă ordine de idei, PC va analiza în cadrul Biroului Permanent de astăzi toate temele discutate la întrunirea liderilor coalitiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb