Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Sika Romania SRL preia Arkon Membrane SRL, se arată într-un comunicat al Autorităţii de Concurenţă remis, astăzi, Redacţiei noastre.
Sika Romania SRL este membră a Grupului Sika, care desfăşoară activităţi în domeniul producerii de materiale de construcţii (producţie de beton, sisteme de hidroizolaţii, sisteme de acoperire, sisteme de pardoseli, sisteme de lipire şi etanşare, retehnologizări etc).
Grupul Sika este prezent în ţara noastră începând cu anul 2002 şi dispune de două facilităţi de producţie, în Braşov şi în Cluj, precum şi de o reţea naţională de logistică constând în depozite şi forţă de vânzări.
Arcon Membrane SRL activează în domeniul materialelor de hidroizolare din România, având un portofoliu care acoperă, în principal, segmentul membranelor bituminoase de hidroizolare în rulouri. Activitatea Arcon Membrane SRL include şi comercializarea masticurilor bituminoase, primerelor bituminoase, a mortarelor şi adezivilor, respectiv a polistirenului expandat.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996) această operaţiune este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei.
Autoritatea de Concurenţă va evalua această concentrare economică în scopul stabilirii compatibilităţii sale cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.
Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă prin fax, la nr. 021.405.45.08, prin e-mail la adresa industrie@consiliulconcurentei.ro sau prin poştă la următoarea adresă: Consiliul Concurenţei, Piaţa Presei Libere nr. 1, Casa Presei, corp D1, sector 1, Bucureşti, cod poştal 013701, Oficiul Poştal nr. 25, în termen de 20 zile de la data prezentului anunţ.