Consiliul Concurenţei analizează preluarea unor active "Agricover" Buzău de "Bunge" România

C.P.)
Ziarul BURSA #Companii #Agro-alimentar / 20 martie 2007

Consiliul Concurenţei analizează preluarea unor active "Agricover" Buzău de "Bunge" România

Consiliul Concurenţei analizează concentrarea economică realizată pe piaţa românească a uleiului comestibil, prin dobândirea controlului unic de SC Bunge România SRL Iaşi asupra unor active ce aparţin SC Agricover SA Buzău, se arată într-un comunicat al autorităţii de concurenţă.

Consiliul Concurenţei va analiza notificarea din punct de vedere al posibilelor efecte anticoncurenţiale pe această piaţă, în conformitate cu Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice.

Decizia va fi luată, conform prevederilor legale, în termen de 30 de zile de la data la care notificarea conţine toate informaţiile complete.

Conform dspoziţiilor Legii concurenţei nr. 21/1996, sunt supuse controlului şi trebuie notificate Consiliului Concurenţei, pentru analiza compatibilităţii lor cu un mediu concurenţial normal, operaţiunile de concentrare economică ce depăşesc pragurile valorice legale. Acestea sunt îndeplinite dacă cifra de afaceri cumulată a agenţilor economici implicaţi într-o operaţiune de concentrare economică depăşeşte echivalentul în lei a 10 milioane de euro şi există cel puţin doi agenţi economici implicaţi în operaţiunea care se realizează pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare decât echivalentul în lei a patru milioane de euro.

Agentul economic achizitor, Bunge România SRL, este o filială a grupului Bunge din SUA, iar S.C Agricover S.A., producător de uleiuri vegetale, deţine fabrica de ulei din Buzău.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb