Consiliul European adoptă Strategia Europa 2020

Emilia Olescu
Internaţional / 20 iunie 2010

Consiliul European adoptă Strategia Europa 2020

Consiliul European, reunit la Bruxelles în data de 17 iunie, a finalizat noua strategie privind creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă în UE, bazată pe comunicarea din 3 martie a Comisiei Europene, "Europa 2020 - O strategie europeană pentru o creştere inteligentă, ecologică şi favorabilă incluziunii", al cărei cadru general a fost adoptat de Consiliul European de primăvară (17-18 martie 2010).

Liderii europeni au confirmat cele cinci obiective principale ale Uniunii Europene pentru anul 2020, în funcţie de care se vor orienta politicile şi acţiunile statelor membre şi ale Uniunii: promovarea ocupării forţei de muncă; îmbunătăţirea condiţiilor pentru cercetare, dezvoltare şi inovare; atingerea obiectivelor stabilite în domeniul schimbărilor climatice şi eficienţei energetice (20/20/20); îmbunătăţirea nivelului de educaţie, sub aspectul reducerii fenomenului de părăsire timpurie a şcolii şi al creşterii ponderii absolvenţilor de învăţământ terţiar, precum şi promovarea incluziunii sociale în special prin reducerea sărăciei. Consiliul European de vară a fost de acord cu cuantificarea indicatorilor privind educaţia şi incluziunea socială, în forma convenită de Consiliile sectoriale.

În cadrul dialogului cu Comisia Europeană, statelor membre le revine sarcina să îşi stabilească în cel mai scurt timp obiectivele naţionale, ţinând cont de poziţiile lor iniţiale şi de circumstanţele la nivel naţional, să identifice principalele blocaje în calea creşterii economice şi să indice în programele naţionale de reformă modul în care intenţionează să le abordeze.

Liderii europeni au stabilit că toate politicile comune, inclusiv Politica Agricolă Comună şi Politica de Coeziune, trebuie să vină în sprijinul strategiei Europa 2020. În viziunea lor, un sector agricol durabil, productiv şi competitiv va aduce o contribuţie importantă la noua strategie, având în vedere potenţialul de creştere şi de ocupare a forţei de muncă din zonele rurale. Consiliul European subliniază, în acelaşi timp, importanţa promovării coeziunii economice, sociale şi teritoriale, precum şi a dezvoltării infrastructurii, pentru a contribui la succesul noii strategii.

În ceea ce priveşte întărirea coordonării politicilor economice ale statelor membre, Consiliul a reiterat importanţa obiectivelor identificate de către Comisie şi statele membre, exprimându-şi acordul pentru un prim set de orientări, printre care se numără: consolidarea, atât a componentei preventive, cât şi a celei de corecţie a Pactului de Stabilitate şi Creştere; acordarea, în cadrul supravegherii bugetare, a unui rol mult mai important nivelurilor şi evoluţiilor datoriei publice a statelor, precum şi sustenabilităţii de ansamblu; garantarea faptului că toate statele membre dispun de norme bugetare naţionale şi de cadre bugetare pe termen mediu în conformitate cu Pactul de Stabilitate şi Creştere; asigurarea calităţii datelor statistice, esenţiale pentru o politică bugetară şi o supraveghere bugetară solidă.

În ceea ce priveşte supravegherea financiară, Consiliul European a convenit asupra dezvoltării unui grafic de realizări în vederea unei mai bune evaluări a evoluţiilor competitivităţii şi a dezechilibrelor.

De asemenea, Consiliul European a insistat asupra necesităţii finalizării reformelor în domeniul serviciilor financiare pentru a se asigura stabilitatea şi sustenabilitatea acestui sector. În acest sens, Consiliul European a solicitat Consiliului şi Parlamentului European sprijinul pentru adoptarea cât mai rapidă a propunerilor referitoare la supravegherea financiară la nivelul UE, administratorii fondurilor alternative de investiţii şi agenţiile de rating şi a încurajat Comisia să înainteze propuneri concrete cu privire la instrumentele derivate.

Consiliul European a convenit asupra faptului că statele membre ar trebui să introducă sisteme de taxe şi impozite asupra instituţiilor financiare pentru a asigura o repartizare echitabilă a sarcinilor şi pentru a stabili stimulente în vederea limitării riscului sistemic. Reformarea sectoarelor financiare europene nu poate fi gândită în afara sistemului internaţional. De aceea, ideea instituirii taxei pe instituţiile financiare a fost introdusă în mandatul UE pentru reuniunea G20 de la Toronto.

În privinţa Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), UE şi-a reafirmat sprijinul pentru îndeplinirea acestora la nivel mondial până în anul 2015. Acest demers are loc în contextul viitoarei reuniuni plenare la nivel înalt a ONU referitoare la ODM. Totodată, Uniunea Europeană a reiterat angajamentul său pentru identificarea unor acţiuni concrete care să ducă la o responsabilizare suplimentară a ţărilor în curs de dezvoltare şi respectiv la o mobilizare mai bună a surselor de finanţare pentru dezvoltare.

Şefii de stat/guvern europeni au abordat şi problematica schimbărilor climatice, luând act de comunicarea Comisiei Europene în care sunt analizate opţiunile pentru asumarea unui obiectiv mai mare de 20% de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Pe baza concluziilor adoptate de Consiliul UE la data de 11 iunie, executivul comunitar va efectua noi analize, inclusiv în ceea ce priveşte consecinţele pentru fiecare stat membru, iar Consiliul va dezbate în continuare aspectele referitoare la negocierile internaţionale în domeniu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb