Aeroportul Sibiu poate să devină rentabil în 10 ani, primul pas în acest sens urmând să fie organizarea unei licitaţii internaţionale pentru găsirea firmei care să realizeze studiul de fezabilitate, a declarat ieri Martin Bottesch, preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu. Consiliul Judeţean a alocat 400.000 lei pentru acest proiect, însă Martin Bottesch spune că nu ştie exact cât va costa studiul. "Dorim să avem un studiu elaborat de specialişti în domeniu care să propună o strategie care să conducă la realizarea parametrilor de trafic proiectaţi ai aeroportului, în condiţiile maximizării eficienţei economice", a spus Bottesch, citat de NewsIn. Potrivit şefului CJ Sibiu, în ultimii ani, Aeroportul a funcţionat în pierdere, deficitul fiind acoperit integral de la bugetul judeţean.
"În funcţie de management, perioada în care Aeroportul poate să lucreze pe profit poate să fie mai scurtă, de 6-7 ani", a adăugat Bottesch. Acesta a menţionat că este posibil ca studiul să arate că cea mai eficientă soluţie ar putea fi privatizarea.
Martin Bottesch a mai spus că după finalizarea lucrărilor de refacere a pistei, aeroportul Sibiu va opera şi companii low-cost. "Suntem în discuţii cu o companie irlandeză low-cost, pentru a opera de la Sibiu. După terminarea pistei, aeroportul va suporta din punct de vedere tehnic aeronave mai mari", a completat Bottesch.