Consiliul Naţional al Elevilor solicită eliminarea examenului de admitere la liceu

D.T.
Miscellanea / 1 martie 2023

Consiliul Naţional al Elevilor solicită eliminarea examenului de admitere la liceu

Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor au solicitat, astăzi, eliminarea examenului de admitere la liceu, organizat ulterior Evaluării Naţionale, din proiectul de lege privind învăţământul preuniversitar, conform Agerpres.

"Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor solicită eliminarea examenului de admitere la liceu, organizat ulterior examenului de Evaluare Naţională, din proiectul de lege a învăţământului preuniversitar. (...) Totodată, Ministerul Educaţiei trebuie să aibă în vedere şi caracterul obligatoriu al învăţământului liceal din România, motiv pentru care procesul de admitere ar trebui să fie unul unitar (repartizare computerizată), bazat pe standarde clare de evaluare, care să se desfăşoare într-un mod non-competitiv. Admiterea la liceu, în forma în care este prevăzută în proiectul de lege, va aduce după sine o multitudine de probleme, precum diferenţe între elevi, segregare şcolară şi o probabilitate crescută de repartizare inechitabilă în învăţământul liceal", se arată în sursa citată.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a prezentat, luni, proiectele de lege ale Educaţiei. Astfel, liceele care doresc examen pot să organizeze concurs de admitere pentru maxim 60% din numărul de locuri.

"Micşorarea procentului numărului locurilor ocupate prin concurs cu siguranţă că nu rezolvă problemele pe care acest tip de admitere le aduce: încurajarea meditaţiilor private, inechitate, limitarea accesului în învăţământul liceal şi nivel de stres ridicat pentru elevi de doar 13-14 ani. Proiectul de lege prezentat luni se află în fază finală, însă se poate observa că punctele de vedere referitoare la acest subiect ale celor două structuri reprezentative, Consiliul Naţional al Elevilor şi Federaţia Naţională a Părinţilor, nu au fost luate în considerare de către Ministerul Educaţiei", afirmă sursa.

Potrivit Consiliului, aspectele care reprezintă "un real interes" sunt consilierea profesională constantă oferită elevilor de gimnaziu, în vederea asigurării alegerii adecvate a specializării pentru liceu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Bravo! Nu va lasati la pro.stii care conduc Romania. Ministrul Esucatiei nu are niciun merit, doar are carnet de partid.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb