CONSTANTIN DAMOV, DIRECTORUL GREEN GROUP:  "Vedem o creştere a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice mult mai mare decât creşterea ambalajelor"

Ana Felea
Companii / 10 iunie 2022

"Vedem o creştere a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice mult mai mare decât creşterea ambalajelor"

GreenWEEE International, companie prezentă la Buzău din anul 2009 şi în Câmpia Turzii din anul 2017, a demarat construcţia unei noi fabrici la Frasinu, judeţul Buzău, investiţie anunţată încă din noiembrie 2021 şi care a cărei inaugurare este aşteptată chiar cu două luni mai devreme decât era programată. Anunţul a fost făcut de Constantin Damov, directorul Green Group, care a explicat că după pandemie "vedem o creştere a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice mult mai mare decât creşterea ambalajelor", fapt care determină mărirea ritmului lucrărilor de la noua fabrică tocmai pentru că există o cerere foarte crescută.

Noua fabrică va fi cea de a treia capacitate de reciclare deşeuri de echipamente electrice şi electronice din cadrul grupului, însă, potrivit directorului Constantin Damov, va fi cea mai modernă. În noua fabrică vor fi reciclate, în general, frigidere, iar capacitatea lunară va fi de 3000 de tone de frigidere pe lună.

"La Frasinu urmează ca anul acesta să mai ridicăm încă o fabrică, poate cea mai modernă existentă astăzi în grup şi, în mod sigur, în toată zona de Europa de Est, o fabrică nouă, o investiţie de peste zece milioane de euro, unde vom putea recicla circa 3000 de tone de frigidere în fiecare lună.Lucrările au început, suntem în plină lucrare de construcţie şi astăzi, dacă lucrurile merg bine, am putea să devansăm cu circa două luni aceste lucrări, dar avem rezerve datorită acestor probleme care au apărut între timp, de logistică, de transport şi disponibilitatea firmelor de construcţie. O să fie o unitate funcţională ce va trata, în general, frigidere şi, credem noi, că o să fie încă un succes pe platforma industrială din Buzău", spus Damov.

Până la inaugurare, grupul de firme trebuie să angajeze pentru noua fabrică 50 de persoane. Prin noua investiţie, compania îşi consolidează poziţia în Europa ca reciclator de top, iar la finalizarea proiectului, GreenWEEE va avea peste 325 de angajaţi în România, capacitatea totală de reciclare va creşte cu 30%, însumând şi operaţiunile celorlalte două fabrici existente.

"Fabrica va avea, în primă fază, va avea aproximativ cincizeci de angajaţi urmând, dacă vom deschide şi alte secţii, să dublăm în următorii doi ani, acest număr. Noi avem mai puţine locuri de muncă pentru că am luat linii complet automatizate. Nu mai găsim forţă de muncă, problema de aici încolo nu este că nu există locuri de muncă, ci că nu avem forţă de muncă. Cred că suntem printre puţinele companii din industrie care nu a apelat la forţă de muncă de import şi asta pentru că noi respectăm salariaţii noştri şi am reuşit să îi fidelizăm, cu toate că am trecut prin perioade dificile. Dar automatizarea va fi cheia dezvoltării în viitor pentru că niciun tânăr din generaţia nouă nu visează să ajungă într-o linie de dezmembrare electronice pentru că este o muncă repetitivă, toţi vor o muncă în care să-şi folosească imaginaţia, inovaţia şi aşa mai departe şi noi realizăm acest lucru, deci viitorul va fi al robotizării şi al echipamentelor automate", a explicat Constantin Damov.

Directorul grupului de firme Green Group a spus că această investiţie se aşteaptă să fie un succes pe platforma industrială din Buzău tocmai prin capacitatea mare de producţie dar şi prin faptul că toată cantitatea de deşeuri va fi colectată exclusiv din România.

"Fabrica de la Frasinu va opera exclusiv cu deşeurile din România. România este în urmă cu ţinta la electronice, practic, dacă ar fi să ne întrebaţi, noi ar trebui să ne dublăm întreaga noastră capacitate, inclusiv această investiţie pentru a putea aduce România în linia rezultatelor normale din U.E. Noi credem că va creşte în continuare gradul de colectare, în special la retaileri şi, da, este vorba numai de deşeuri româneşti", a spus Damov.

În acelaşi timp, directorul Green Group a adăugat că, după pandemie, a crescut foarte mult cantitatea de deşeuri electrocasnice şi electronice.

"Consumul de electronice a crescut enorm atât în perioada pandemiei, când acasă toată lumea a folosit la maximum tot ce este electronic, iar astăzi vedem o creştere a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice mult mai mare decât creşterea ambalajelor. Este categoria cu deşeuri cu cea mai mare dinamică. Astăzi digitalizarea, toată lumea a învăţat să lucreze de acasă, să-şi folosească computerul mai bine, mănâncă mai mult acasă, frigiderul este super, hiper folosit, sunt foarte multe alte aparate pe care noi le luă acum să ne uşureze viaţa, fie că ţin de cosmetică, sau că ţin de bucătărie, sau ţin de spălat, toate devin mai inteligente, mai performante şi ne fac viaţa mai confortabilă. Asta a dus şi la o creere a valului de deşeuri care au trebuit să fie aruncate, să fie predate şi cantităţile cresc, de la un an la altul, cu o viteză mai mare de trei ori decât viteza de creştere a ambalajelor. Şi aş spune că acesta este şi motivul pentru care noi am pornit această investiţie din Buzău, la Frasinu, în Ţinteşti, lângă Buzău, o investiţie de peste zece milioane de euro ce va fi gata anul acesta şi care nu mai suporta întârziere", a explicat Constantin Damov.

GreenWEEE International este lider de piaţă în reciclarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) , iar fabrica de la Frasinu reprezintă o investiţie de circa 10 milioane de euro.

Proiectul de la Frasinu, ce va fi finanţat de OTP Bank România în cadrul unui credit sindicalizat existent, este cel mai recent dintr-o serie de investiţii strategice semnificative, ca parte a angajamentului GreenWEEE de a stimula un model economic sustenabil, în acord cu aspiraţiile UE, ce face trecerea către economia circulară şi cu impact major în combaterea schimbărilor climatice.

"Încă din 2009 ne-am angajat să deschidem calea în crearea unei economii circulare naţionale puternice, prin reciclarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice, iar fracţiile rezultate să fie folosite ca materii prime secundare în diferite industrii. Această nouă fabrică evidenţiază strategia grupului nostru, şi anume creşterea continuă a businessului prin investiţii într-un viitor mai verde, prin achiziţia de noi şi moderne tehnologii, contribuind totodată la reducerea poluării şi la menţinerea materialelor în uz", a declarat Marius Costache, Director General GreenWEEE.

"În Uniunea Europeană, Economia Circulară este corelată cu 300-380 miliarde de euro din PIB, în timp ce în România se discută despre o nevoie substanţială pentru a se avansa în această direcţie. Beneficiile pe care le aduce tranziţia la un model de dezvoltare circular sunt legate de creşterea economică, forţa de muncă, investiţii, toate generând o creştere sustenabilă pe termen lung. În acest context, apreciem eforturile Green WEEE de a stimula un model economic sustenabil, în acord cu aspiraţiile UE, şi rămânem un partener financiar de încredere în susţinerea unui business puternic şi cu impact major în societatea în care trăim", a precizat şi Gyula Fater, Director General OTP Bank România.

GreenWEEE obţine din DEEE-urile colectate (echipamente frigorifice şi de aer condiţionat, aparate electrocasnice de mici şi mari dimensiuni, unelte electrice sau echipamente informatice şi de telecomunicaţii etc.) fracţii de înaltă puritate, asimilate în economie ca materii prime secundare, atât de necesare în contextul economic actual. Deşeurile provin de pe piaţa locală, de la operatori economici autorizaţi pentru preluarea responsabilităţii producătorului, retaileri de electronice şi electrocasnice, firme de salubritate, colectori, cât şi prin contracte cu mari producători.

"Inovaţia în sectorul producţiei de echipamente electrice şi electronice ne alimentează dorinţa de a creşte nivelul de performanţă pentru calitatea serviciilor de reciclare, motiv pentru care liniile noastre de tratare sunt aliniate la standardele internaţionale BATRRT (Best Available Techniques of Recovery, Recycling and Treatment).Pe lângă generarea de beneficii economice semnificative, industria reciclării are un rol esenţial în protecţia mediului. DEEE-urile nu reprezintă doar materiale valoroase, ci au în compoziţie inclusiv substanţe toxice. În urma procesării în fabricile noastre, agenţii poluanţi sunt îndepărtaţi în mediu controlat, iar recuperarea materialelor din deşeuri atinge un procent de peste 98%", a continuat Marius Costache.

Compania este singura unitate din România şi una din puţinele din Europa cu licenţa de operare WEEELABEX, pe cinci fluxuri de tratare. Standardul WEEELABEX (www.weeelabex.org) este o recunoaştere a performanţei în ceea ce priveşte colectarea, logistica şi tratarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

Green WEEE face parte din parcul integrat de reciclare Green Group şi îşi desfăsoară activitatea în două fabrici în România (la Buzău şi la Câmpia Turzii), având o capacitate totală de tratare de 100 000 de tone/an, cu o investiţie totală de 25 milioane de euro. Compania reciclează toate categoriile de deşeuri menţionate în legislaţie, baterii şi acumulatori uzaţi, cabluri şi componente din industria automotive.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb