Consultare privind viitorul Europei şi schimbarea tratatelor europene, organizată de PSD şi PES activists România

G.D.
Politică / 12 iunie 2022

Consultare privind viitorul Europei şi schimbarea tratatelor europene, organizată de PSD şi PES activists România

Partidul Social Democrat şi PES activists România au organizat, în acest final de săptămână, o consultare naţională prin intermediul căreia au preluat opiniile cetăţenilor privind viitorul Uniunii Europene şi schimbarea tratatelor europene. Cetăţenii au fost invitaţi să îşi exprime opţiunea pe sutele de panouri stradale, amplasate în toată ţara, unde îşi puteau scrie opiniile, cu privire la schimbarea modului de funcţionare al Uniunii fiind, de asemenea, rugaţi să îşi motiveze răspunsurile, informează News.ro.

"Consultarea naţională a evidenţiat faptul că cetăţenii români îşi doresc o schimbare a tratatelor europene în măsura în care aceasta permite un trai mai bun, aduce un plus României iar drepturile deja garantate nu vor fi afectate. Românii îşi doresc în bună măsură o Uniune Europeană mai echitabilă, cu instrumente prin care să poată ajuta la creşterea calităţii în sănătate şi educaţie sau chiar a veniturilor populaţiei", a transmis, astăzi, PSD, într-un comunicat de presă.

Potrivit formaţiunii, acţiunea iniţiată de europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreşedinte al Partidului Social Democrat şi coordonator naţional PES activists România, a demarat printr-o dezbatere privind "Viitorul Europei şi schimbarea tratatelor europene", la sediul Biroului de Legătură al Parlamentului European în România, în cadrul căruia decidenţi, experţi în politici europene, jurnalişti şi membri ai societăţii civile au dezbătut modificarea tratatelor europene, concluziile Conferinţei privind Viitorul Europei şi perspectivele schimbării modului în care funcţionează Uniunea Europeană.

"Legislativul european a aprobat, chiar săptămâna aceasta, în data de 9 iunie, o rezoluţie care îndeamnă la convocarea unei Convenţii pentru revizuirea tratatelor şi invită Consiliul European să voteze şi să aprobe, cât mai rapid, acest format de dialog european pentru schimbarea tratatelor. Grupurile politice au formulat o listă limitată de schimbări, care privesc, de exemplu, modificarea modului de vot, de la unanimitate la majoritate pe anumite subiecte, competenţe suplimentare, dezvoltarea zonei sociale, dreptul de iniţiativă al Parlamentului European. În acelaşi timp, există unele voci care spun că ambiţiile sunt prea mici pentru crizele pe care le traversăm şi reclamă faptul că teme precum educaţia, sistemul de taxare, consultarea publică privind schimbarea tratatelor, problemele alimentare, inegalităţile sociale sau drepturile cetăţeneşti au fost ignorate", a declarat Victor Negrescu.

Potrivit acestuia, este nevoie de o dezbatere reală, amplă, pentru ca România şi reprezentanţii României la nivelul instituţiilor internaţionale şi europene să poată să exprime o poziţionare care este reprezentativă pentru ceea ce gândesc românii.

"Suntem singurii actori politici care au iniţiat un astfel de demers, ceea ce arată încă o dată faptul că Partidul Social Democrat doreşte să reprezinte interesele cetăţenilor în plan european", a explicat preşedintele-coordonator naţional PES activists România şi organizator al evenimentului, eurodeputatul Victor Negrescu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. asta-i vrajeala tipica psd , cu care pacaleste romanii de 33 de ani , o actiune fara finalizare care sa aduca niscaiva voturi, ei fiind pe tobogan, ca toate partidele mincinoase . in sondaje masluite stau bine , atat .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb