CONSULTĂRI BILATERALE CU SIF-URILE Erste vrea să amâne listarea BCR pentru finele lui 2011

Ştefania Ciocîrlan
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 iunie 2009

Erste vrea să amâne listarea BCR pentru finele lui 2011

Conducerea "Erste" a chemat, miercuri, şefii celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF-uri) ca să le ceară părerea privind amâ­narea listării Băncii Comerciale Româ­ne pentru finele anului 2011.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care austriecii de la "Erste" sunt presaţi de timp, fiind obligaţi prin contractul de privatizare al băncii să listeze BCR până în toamna acestui an.

Discuţiile de miercuri semnalizea­ză faptul că austriecii şi-au înteţit demersurile pentru amânarea listării, în condiţiile în care, Dominic Bruynseels, preşedintele executiv al BCR, declara, la mijlocul lunii mai, că lis­tarea băncii a devenit inoportună din cauza actualelor condiţii de piaţă. Domnia sa preciza atunci şi că banca nu are niciun plan asupra modului în care va avea loc cotarea.

Discuţia cu SIF-urile a avut un caracter confidenţial, reprezentanţii "Erste" dorind mai mult să tatoneze terenul înainte de a lua o decizie finală. Din acest motiv, discuţiile au fost purtate cu fiecare SIF în parte, neexistând o consultare unitară a tuturor şefilor de SIF, potrivit unor surse.

"A fost o întâlnire de informare, la care nu s-a decis nimic concret", a declarat, pentru ziarul Bursa, domnul Ioan Cuzman, preşedintele SIF "Banat-Crişana".

"Nu s-a pus problema să negociem acum amânarea listării, de vreme ce doar ne-au consultat în această privinţă", a mai spus domnia sa.

Ionuţ Stanimir, purtărorul de cuvânt al "Erste", ne-a declarat: "Întâlnirea face parte din întâlnirile regulate pe care le avem cu acţionarii minoritari ai BCR. Având în vedere că prevederile referitoare la listarea băncii din contractul de privatizare al BCR aveau în vedere, în special, interesele acţionarilor minoritari, putem spune că ne aflam în mijlocul unor discuţii constructive cu aceştia în vederea atingerii unei poziţii comune pe care să o putem prezenta AVAS".

Majorarea capitalului social al BCR a fost un alt punct de pe ordinea de zi a întâlnirii de miercuri, potrivit unor surse. Nici în privinţa acestei chestiuni nu a fost luată deocamdată vreo decizie, conducerea băncii purtând o serie de discuţii cu reprezentanţi ai Băncii Naţionale pentru a stabili suma necesară majorării capitalului social al BCR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb