Contestaţia lui Traian Băsescu în cazul amenzii primite de la CNCD se judecă pe 6 iunie

E.D.
Politică / 23 mai 2014

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit pentru 6 iunie primul termen al judecării contestaţiei prin care preşedintele Traian Băsescu solicită anularea amenzii primite de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), după ce a afirmat că mulţi romi nomazi "în mod tradiţional, trăiesc din ce fură".

Contestaţia preşedintelui a fost depusă în instanţă pe 28 martie, iar primit termen a fost stabilit pe 6 iunie.

Pe 10 februarie, CNCD a decis amendarea lui Traian Băsescu cu 600 de lei, pe motiv că declaraţiile făcute de şeful statului în 2010 privind romii care 'trăiesc din ce fură' reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor de etnie romă.

"Afirmaţia domnului preşedinte Traian Băsescu din data de 3 noiembrie 2010, conform căreia dintre romii nomazi 'foarte puţini vor să muncească. Mulţi dintre ei, în mod tradiţional, trăiesc din ce fură' reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate al persoanelor de etnie romă, conform art. 2, alin. (1) coroborat cu art. 15, din O.G. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Reclamatul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 600 lei", susţine CNCD.

CNCD afirma atunci că amenda a fost dată ţinându-se cont de faptul că preşedintele Traian Băsescu 'nu se află la prima faptă de discriminare'.

În noiembrie 2010, preşedintele Traian Băsescu declara că mulţi dintre etnicii romi din România trăiesc din câştigurile obţinute prin furt, însă autorităţile de la Bucureşti nu le pot interzice libera circulaţie în Uniunea Europeană.

Aflat la acea dată într-o vizită oficială în Slovenia, preşedintele Băsescu a fost întrebat de o jurnalistă slovenă în legătură cu măsurile luate de autorităţile române în privinţa romilor.

"Mai avem o problemă care trebuie spusă şi care face dificilă integrarea romilor nomazi - foarte puţini vor să muncească. Mulţi dintre ei, în mod tradiţional, trăiesc din ce fură. Dacă nu vom recunoaşte cinstit şi problemele pe care le are etnia însăşi şi problemele pe care le avem noi în a cunoaşte etnia, nu vom găsi soluţia problemei", a răspuns şeful statului român.

De asemenea, el a susţinut că atunci când era primar al Bucureştiului a oferit locuri de muncă unor romi nomazi, la salubrizare, însă aceştia le-au abandonat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb