Contrabanda cu ţigări a scăzut la 15,2%, în martie

E.O.
Ziarul BURSA #Companii #Contrabanda / 20 aprilie 2017

Dorel Fronea, ANAF: "Ca să atingem media UE de 10% a pieţei negre trebuie implementată Strategia Naţională pentru prevenirea şi combaterea traficului ilicit cu ţigarete 2017-2020"

Piaţa neagră a ţigaretelor a coborât, în martie, la 15,2%, cu 1 punct procentual mai puţin faţă de nivelul de 16,2%, din ianuarie 2017, potrivit studiului Novel Research.

Acest rezultat vine în contextul în care Autoritatea Vamală a îndeplinit cele 14 măsuri solicitate de premier, subliniază Dorel Fronea, vicepreşedinte ANAF şi coordonator al activităţii structurilor vamale. Domnia sa a menţionat: "Operaţiunile Scut 1 şi 2, iniţiate de Vamă în februarie şi încheiate la 1 aprilie, au avut efecte pozitive. Aşa cum am menţionat recent în cadrul Conferinţei Internaţionale pentru Combaterea Traficului Ilicit cu Ţigarete, pe lângă rezultatele concrete, cum a fost captura uriaşă din portul Constanţa, de 14 milioane de ţigarete, astfel de acţiuni au şi rolul de prevenţie şi de descurajare a grupărilor infracţionale. De asemenea, un rol important în continuarea scăderii contrabandei îl au reînfiinţarea echipelor mobile în ianuarie 2017, reoperaţionalizarea echipelor canine şi înfiinţarea Biroului Monitorizare Comerţ Electronic. Acest proces de modernizare a structurilor vamale trebuie să continue cu întărirea capacităţii echipelor mobile şi eficientizarea echipamentelor de scanare pe care, la preluarea mandatului, în iulie 2016, le-am găsit neutilizate la capacitatea necesară, fiind necesar totodată şi un amplu proces de creştere a capacităţii administrative a autorităţii vamale din România".

Potrivit domnului Fronea, dacă vor fi luate măsurile menţionate, atunci trendul de scădere de circa trei puncte procentuale comparativ cu noiembrie 2016, va continua pe termen mediu şi lung.

Pentru atingerea obiectivului de a ajunge la media UE de 10% - comerţ ilegal cu ţigarete ar trebui lansată şi implementată "Strategia Naţională pentru prevenirea şi combaterea traficului ilicit cu ţigarete 2017-2020", mai spune domnul Fronea, continuând: "Măsurile incluse în Strategie presupun resurse umane înalt calificate, dotarea cu echipamente de calitate, creşterea gradului de cooperare cu celelalte autorităţi de aplicare a legii, cu mediul de afaceri, precum şi cu instituţiile similare interne şi internaţionale".

Ileana Dumitru, BAT: "Guvernul poate câştiga lupta cu contrabandiştii"

Guvernul poate câştiga lupta cu contrabandiştii, consideră Ileana Dumitru, Director Legal & External Affairs, BAT Romania, menţionând: "Cea mai bună dovadă este scăderea cu circa 17% a pieţei negre în ultimele patru luni. Voinţa politică, acţiunea hotărâtă a autorităţilor şi eforturile industriei au redus nivelul traficului ilicit de la 18%, cât era la finalul lui 2016, la 15%, cât este în prezent. Ce se va întâmpla mai departe, dacă ne vom îndrepta spre media europeană de 10% sau spre nivelul istoric de 36%, din 2010, depinde doar de măsura în care Guvernul României îşi va păstra reflectoarele pe reţelele extrem de bine organizate de traficanţi care forţează în fiecare zi graniţele României. Suntem însă optimişti: harta în timp real a capturilor de ţigări din România evidenţiază în fiecare zi noi reuşite ale autorităţilor".

Gilda Lazăr, JTI: "Această scădere salutară ar putea fi temporară şi urmată de o creştere abruptă, fără precedent, a pieţei negre"

Această scădere salutară ar putea fi temporară şi urmată de o creştere abruptă, fără precedent, a pieţei negre, consideră Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova şi Bulgaria, explicând: "Acest lucru s-ar putea întâmpla în condiţiile în care cele cincisprezece scanere ale Vămii nu funcţionează din diverse motive, iar echipele mobile, reînfiinţate de curând, nu sunt suficiente, câinii special instruiţi pentru depistarea ţigaretelor ilegale rămân în continuare cel mai eficient mijloc de luptă împotriva contrabandei. Investiţia în formarea echipelor canine este cu mult depăşită de valoarea capturilor. Câinii nu pot fi corupţi, iar prezenţa lor în punctele vamale are impact şi contribuie la prevenţie. JTI a donat, începând din 2010, circa 40 de câini şi maşini special echipate, precum şi hrana şi necesarul pentru antrenament. Primii 12 câini ar urma să se pensioneze anul acesta. Din păcate, proiectul înlocuirii lor e blocat, undeva la ANAF, iar căţeii selectaţi pentru program îmbătrânesc. În acest context, nu e clar nici ce se va întâmpla cu derularea acordurilor de formare, de către Vama română, a echipelor canine pentru Serbia şi Moldova. În plus faţă de aceste aspecte operaţionale, ne îngrijorează foarte mult o iniţiativă care ar putea duce rapid piaţa neagră la nivelul record din 2010, de peste 36%, când contrabanda devenise cel mai important jucător pe piaţa ţigaretelor. Potrivit punctului de vedere trimis la Camera Deputaţilor, care este for decizional, Guvernul susţine respingerea OUG nr. 54/2010, aflată în vigoare. Respingerea ar însemna revenirea la regimul nereglementat al magazinelor Duty-Free, de dinainte de 2010, situaţie care ar pune în pericol securitatea naţională şi siguranţa veniturilor bugetare. Aşa cum e specificat şi în expunerea de motive a ordonanţei, aproximativ 40% din comerţul ilegal cu ţigarete se derula la momentul adoptării acesteia prin Duty Free".

Alexandra Olaru, Philip Morris: "Suntem încă departe de media europeană de 10%"

Cu toate că raportul Novel a notat două scăderi consecutive ale indicelui comerţului ilegal cu ţigarete, trebuie să conştientizăm că suntem încă departe de media europeană de 10% şi că autorităţile trebuie să fie consecvente în măsurile luate pentru a diminua acest fenomen, subliniază Alexandra Olaru, Director Corporate Affairs, Philip Morris Romania. Domnia sa a menţionat: "Considerăm că acest obiectiv poate fi atins printr-o abordare unitară şi o colaborare continuă între autorităţile cu abilităţi de control, contribuind astfel la reducerea acestui indicator. Lupta împotriva comerţului ilicit este una dintre priorităţile Philip Morris International, un exemplu fiind programul PMI Impact, lansat anul trecut. Acesta este o iniţiativă globală, de acordare de fonduri pentru proiecte dedicate luptei împotriva contrabandei şi infracţiunilor asociate acesteia, cu un buget anual de 100 milioane de dolari. 170 de organizaţii, incluzând agenţii guvernamentale, universităţi şi instituţii de cercetare, organizaţii non-guvernamentale şi entităţi private au înscris peste 200 de proiecte pentru cele trei categorii acoperite de acest program: cercetare, educaţie şi conştientizare a impactului comerţului ilicit. Înscrierile au venit din 42 de ţări, inclusiv România".

Adrian Pirau, Imperial Tobacco: "Este absolută nevoie de o Strategie de combatere a comerţului ilegal cu ţigarete, la nivel naţional"

Eforturile autorităţilor de aplicare a legii au fost foarte vizibile la acest început de an, evidenţiază Adrian Pirau, Director Comercial, Imperial Tobacco Romania, adăugând: "Milioane de ţigarete ilegale capturate, zeci de percheziţii, grupări infracţionale destructurate, operaţiuni complexe, întâlniri la nivel înalt cu instituţii similare din regiune - toate acestea au presupus resurse suplimentare alocate. La fiecare creştere a contrabandei, pierderilor la buget li se adaugă şi resurse cheltuite de Poliţie, Vamă, Poliţia de Frontieră. Pentru ca aceste reduceri ale pieţei negre să se înscrie într-un trend pe termen lung, este absolută nevoie de o Strategie de combatere a comerţului ilegal cu ţigarete, la nivel naţional, care să implice toţi factorii cu putere de decizie în domeniu. Aceasta pentru că, aşa cum am mai menţionat, pachetul de ţigarete este cel mai taxat produs din România - 75-80% din preţ reprezintă acciza, TVA, taxe şi alte contribuţii plătite la stat". Regiunea nord-est rămâne şi în martie 2017 cea mai afectată de comerţul ilegal cu ţigarete, cu 42,9%, procentul fiind în creştere cu 5,3 puncte procentuale faţă de ianuarie 2017, potrivit lui Marian Marcu, Director Novel Research. Acesta a spus că regiunile vest şi sud-vest continuă să înregistreze un nivel ridicat al comerţului ilicit, cu toate că cifrele sunt în scădere, în martie faţă de ianuarie. Cea mai substanţială scădere a pieţei ilicite se înregistrează în partea de sud-est a ţării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb