Contract de transport cărbune în valoare de 34 milioane de euro, pentru CET Govora

A.C.
Companii / 27 septembrie 2017

CET Govora

CET Govora

Cet Govora a încărcat în SEAP documentaţia tehnică în vederea atribuirii unui contract de transport cărbune pe calea ferată, în vederea asigurării necesarului de cărbune pentru producţia de energie electrică şi termică. Valoarea contractului este de 34 milioane euro, iar durata de derulare de patru ani. Volumul transportat este de 8,4 milioane tone cărbune pe ruta Berbeşti-Alunu până pe platforma Cet Govora, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei.

Conform sursei, CET Govora a realizat principalele revizii şi reparaţii ale instalaţiilor, inclusiv revizia sistemului primar de termoficare. Sunt în derulare alte lucrări planificate şi se intensifică eforturile pentru realizarea unui stoc optim de cărbune, atât în depozitele de la carierele din Berbeşti şi Alunu, cât şi în incinta termocentralei.

Reprezentanţii CET Govora au precizat: "Această procedura, având că dată limita de depunere a ofertelor 06.10.2017, se adresează tuturor agenţilor economici autorizaţi că operatori de transport şi manevră feroviară şi se va finaliza prin încheierea unui acord cadru pe patru ani. În cadrul contractului care va fi încheiat, operatorul economic va trebui să presteze următoarele servicii: manevră pe LFI Berbeşti şi Alunu, cu preluarea personalului existent; servicii de transport al cărbunelui de la staţiile CF Berbeşti şi Alunu până în Antestatia CET Govora; servicii de manevră din Antestatia CET Govora până pe estacadele de cărbune din incinta CET Govora. Ca urmare a măsurilor de redresare economică, luate de către Administratorul Judiciar Euro Insol, constând în: renegocierea contractelor comerciale cu furnizorii de bunuri şi servicii, a contractelor de furnizare energie electrică şi termică cu Oltchim şi Ciech Soda România, restructurarea organigramei prin disponibilizarea personalului excedentar cu acordarea de plăti compensatorii şi recuperarea creanţelor restante de la Ciech Sodă România, Oltchim, C.N.T.E.E. Transelectrica şi de la clienţii racordaţi la sistemul de Termoficare Urbană, CET Govora dispune de resursele financiare necesare pentru finanţarea activităţii curente, prin plata la scadenţă a tuturor furnizorilor de bunuri şi servicii".

De la data deschiderii procedurii şi până în prezent, CET Govora a achitat toate creanţele curente către partenrii comerciali în cuantum de peste 510 milioane lei, se arată în sursă.

CET Govora a înregistrat un profit net de 30,6 milioane lei, la 30.06.2017, faţă de o pierdere de cinci milioane lei înregistrată la 30.06.2016. Capitalurile proprii ale societăţii s-au majorat cu 39 milioane lei, iar veniturile suplimentare obţinute din renegocierea contractelor de energie electrică şi termică cu Oltchim şi Ciech Sodă România au fost de 35 milioane lei. De asemenea, prin renegocierea contractelor cu furnizorii de bunuri şi servicii, inclusiv cu furnizorul de gaze naturale, s-au diminuat cheltuielile cu 10,5 milioane lei, se informează în comunicat.

Reprezentanţii CET reamintesc faptul că, în conformitate cu ataşamentul CET Govora faţă de valorile europene, inclusiv cele referitoare la un mediu mai curat, societatea are în derulare un program investiţional de conformare a emisiilor la coşul de fum, la nivelul celor mai exigenţe cerinţe de mediu.

Conform sursei menţionate, după finalizarea investiţiilor de mediu aferente termoficării şi cazanului C7, a căror valoare a fost de 250 milioane lei, urmează un program similar pentru cazanele C5 şi C6, pentru care doar instalaţia de desulfurare este evaluată la 115 milioane lei.

Potrivit sursei citate, procedura de achiziţie publică a acestei investiţii este în curs de validare la Autoritatea Naţională de Achiziţii Publice, iar contractul de lucrări ar putea fi semnat încă din cursul acestui an.

În comunicat se mai transmite: "Astfel, până în anul 2020 se vor realiza toate investiţiile necesare respectării conceptului de "ardere curată a cărbunelui" (clean coal burning), concept care plasează CET Govora în familia bună a termocentralelor pe cărbune din Germania, Cehia, Franţa şi Polonia".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb