Contractul de franciză - în interesul francizatului sau al francizorului? (III)

Conform unui studiu realizat de trei cercetători americani (Contract: Evidence from Franchising - Contract: Date din franciză - James A. Brickley, Sanjong Misra şi R. Lawrence van Horn de la University of Rochester, New York, SUA) privind lungimea duratei contractelor de franciză, perioada de valabilitate a contractelor de franciză creşte odată cu cerinţele de investiţii în capital fizic şi uman. Bineînţeles, există variaţii, de la afacere la afacere. De exemplu, în cazul francizelor din domeniul hotelier, investiţiile iniţiale mari nu sunt specifice francizei respective, ci sunt şi în cazul altor francize din acest domeniu. Creşterea nivelului investiţiilor iniţiale va avea un impact mult mai mic asupra duratei contractului, prin comparaţie cu alte afaceri în care investiţiile sunt mult mai specifice domeniului de activitate al companiei.

Studiul arată că, cu cât investiţiile francizaţilor sunt mai specifice, cu atât cresc şi tendinţele oportuniste ale francizorilor, de preluare abuzivă a afacerii după ce aceasta a fost creată de francizaţi. O astfel de preluare, însă, îl costă bani şi reputaţie pe francizor, de aceea francizorul va fi tentat să facă un astfel de pas atunci când ratele veniturilor şi, deci, implicit, de recuperare a investiţiilor, sunt mari. Având în vedere că durează ceva timp pentru a ajunge la rate care să permită recuperarea investiţiilor, francizaţii vor solicita contracte pe termen lung pentru a avea timp să atingă acest nivel al ratei veniturilor afacerii.

De asemenea, experienţa, vechimea pe piaţă a companiei francizoare are influenţă asupra contractelor semnate cu francizaţii, în ce priveşte mărimea perioadei de aplicabilitate. Companiile care au început să francizeze de curând au mai puţină experienţă şi nu ştiu cu certitudine care sunt prevederile contractuale optime. Conform teoriei economice, cu cât incertitudinea asupra termenilor contractuali optimi este mai mare, cu atât firmele vor fi mai tentate să încheie contracte pe termen scurt.

O altă variabilă care influenţează experienţa francizorului o reprezintă mărimea sistemului de franciză. Francizorii obţin date mai multe despre termenii contractuali optimi în cazul unei reţele de franciză extinse, deoarece pot observa mai multe unităţi. Pornind de la această premisă, autorii cercetării concluzionează că francizorii cu sisteme de franciză mai mari tind să ofere contracte pe termen lung.

Bineînţeles, există şi excepţii de la aceasta, iar studiul arată cum, în cazul afacerilor care activează în domenii în care prevederile contractuale sunt standard, noii intraţi pe piaţă pot beneficia de experienţa firmelor cu vechime în domeniu, atunci când îşi formulează contractele. În astfel de cazuri, durata contractelor va suferi puţine modificări pe măsură ce compania acumulează experienţă. Astfel, durata contractelor de franciză pentru aşa-numiţii francizori începători va fi mai mare în cazul celor care activează în sectoare cu practici contractuale bine stabilite.

Spre deosebire de teoria economică, partizanii francizaţilor susţin adesea că nu eficienţa economică este cea care influenţează stabilirea prevederilor contractuale, ci francizorii, prin puterea lor, influenţează contractele de franciză, în favoarea lor şi în defavoarea francizaţilor. Conform aşa-numitei teorii a francizatului naiv, susţinută de partizanii francizaţilor, francizorii sunt cei care au puterea, care fac jocurile şi au mai multe cunoştinţe în domeniu (precum şi experienţă) decât francizaţii. Francizorii nu negociază, ci oferă potenţialilor francizaţi contracte în sistemul "accepţi sau renunţi!", iar francizaţii semnează aceste contracte nedrepte deoarece se tem că, dacă negociază, vor pierde oportunitatea de francizare. De asemenea, francizaţii nu au cunoştinţele necesare pentru a înţelege implicaţiile contractului semnat şi sunt prea naivi pentru a solicita consiliere de calitate.

Susţinătorii teoriei "francizatului naiv" recunosc că nu toţi francizorii deţin puterea necesară pentru a influenţa negocierile, de aceea atenţia lor se îndreaptă asupra francizelor mari şi bine stabilizate pe piaţă. Spre deosebire de teoria economică, teoria "francizatului naiv" susţine, implicit, că există un număr mare de potenţiali francizaţi care nu aleg francizele în cadrul cărora ar dori să achiziţioneze o licenţă pornind de la prevederile contractuale pe care acestea le oferă. Aceşti francizaţi sunt dispuşi să plătească aceeaşi sumă, indiferent de ce anume prevederi conţine contractul respectiv. De cealaltă parte, francizorii cu experienţă, care deţin reţele mari de franciză, oferă contracte care sunt doar în favoarea lor. Astfel, marii francizori oferă contracte pe termen scurt, deoarece în acest mod pot oferi mai puţine drepturi de proprietate francizatului, obţinând însă acelaşi preţ. Aceasta conduce la concluzia că marii francizori nu vor adapta termenele contractelor în funcţie de nivelul de specificitate al investiţiilor francizaţilor în afacere.