Contractul pentru reabilitarea DN 76, scos la licitaţie

T.S.
Companii / 5 iunie 2019

Contractul pentru reabilitarea DN 76, scos la licitaţie

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a publicat, în sistemul electronic de achiziţii publice, (SICAP) anunţul de participare aferent procedurii de atribuire a contractului privind reabilitarea DN 76, între Vârfurile şi Stei, valoarea contractului fiind de 75,76 milioane de lei, informează CNAIR.

Termenul limită de depunere a ofertelor a fost stabilit pentru data de 7 august 2019.

Durata de realizare a acestui contract este de 12 luni.

Perioada minimă de garanţie a lucrărilor va fi de 3 ani, dar poate fi majorată până la 5 ani.

Obiectul contractului îl reprezintă finalizarea lucrărilor de reabilitare a tronsonului Vârfurile - Stei aferent DN 76.

Sectorul de drum se află pe teritoriul judeţelor Arad şi Bihor.

Principalele lucrări ce vor fi realizate constau în finalizarea reabilitării a 33,31 kilometri de drum naţional, finalizarea reabilitării unui număr de cinci poduri; amenajarea a cinci parcări; amenajarea a cinci staţii de autobuz; lucrări de colectare şi evacuare a apelor; lucrări de susţinere şi consolidare a terasamentelor; lucrări de sprijinire; lucrări de sporire a capacităţii portante a terenului de fundare; lucrări hidrotehnice şi lucrări de siguranţa circulaţiei.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb