Hotelul Poiana din Poiana Braşov, care face parte din grupul Ana Hotels, va fi modernizat. Potrivit site-ului Primăriei Braşov, grupul Ana Hotels a solicitat o autorizaţie de construcţie pentru schimbarea destinaţiei Hotelui Poiana în clădire "cu funcţiune de locuinţe de vacanţă şi hoteliere, compartimentări interioare nestructurale, refacere acoperiş şi mansardare".
Contactat telefonic, George Copos, proprietarul grupului Ana Hotels, ne-a declarat că o decizie în ceea ce priveşte investiţia va fi luată abia la finele acestei luni.
Ana Hotels, una dintre cele mai mari companii hoteliere de pe plan local, a finalizat anul trecut cu o cifră de afaceri de 29,8 milioane de euro, faţă de nivelul de 25,2 milioane de euro anul precedent. Ana Hotels cuprinde hotelurile Athenee Palace Hilton şi Crowne Plaza, ambele situate în Bucureşti, hotelul Europa şi Ana Aslan Health Spa din Eforie, hotelul Sport şi Sport Welness Spa, hotelul Bradul din Poiana Braşov şi Ana Teleferic. La munte, Ana Hotels a investit în urmă cu câţiva ani în hotelul Sportul, circa 11 milioane de euro în renovare şi în dezvoltarea unui centru spa şi a unui centru de conferinţe. Pe lângă hoteluri, familia Copos mai deţine afaceri în panificaţie (Ana Pan) şi fabrica de motoare electrice Ana Imep din Piteşti, pe care încearcă să o vândă către japonezii de la Nidec.