Organizaţia Mondială a Sănătăţii insistă asupra pericolului pe care îl reprezintă persoanele tinere în răspândirea coronavirusului. Dacă la începutul pandemiei se vorbea exclusiv de vulnerabilitatea persoanelor în vârstă în faţa virusului, acum atenţia s-a opus în partea cealaltă. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că oamenii cu vârste de 20, 30 şi 40 de ani care nu ştiu că sunt contaminaţi cu noul coronavirus conduc răspândirea acestuia. Proporţia tinerilor care au fost infectaţi a crescut, a transmis OMS. Astfel, viaţa celor mai vulnerabili este pusă în pericol dacă oamenii socializează fără să realizeze că sunt purtători ai coronavirusului.
"Epidemia se schimbă", a spus Takeshi Kasai, director regional al OMS. "Ceea ce observăm nu este o simplă revenire. Credem că este un semnal că am intrat într-o nouă fază a pandemiei în Asia-Pacific". Focare au apărut în ultimele săptămâni în ţări precum Vietnam, unde răspândirea coronavirusului părea să fie ţinută sub control. Câteva ţări europene, precum Franţa şi Spania, au înregistrat o creştere importantă a numărului de cazuri în ultimele două săptămâni, autorităţile subliniind că tinerii nu respectă regulile de distanţare fizică. La nivel mondial, de la descoperirea noului coronavirus în Wuhan (China), la finalul anului trecut, au fost înregistrate peste 21,8 milioane de cazuri şi mai mult de 774.000 de decese, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins. Situaţie pare să scape, din nou, de sub control în 19 ţări europene, unde numărul cazurilor de infectare cu coronavirus creşte îngrijorător. Potrivit datelor de la Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor, aceste state au înregistrat cumulativ, în ultimele 14 zile, peste 20 de cazuri la 100.000 de locuitori.