Grup Servicii Petroliere (GSP), controlat de omul de afaceri Gabriel Comănescu, a câştigat o licitaţie internaţională organizată de Pemex, cea mai mare companie petrolieră din Mexic, pentru lucrări de foraj în statul nord-american. "GSP va fi reprezentată în contractul cu Pemex de firma TRESE", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Radu Petrescu. Pentru începerea lucrărilor, GSP va reloca în Mexic două platforme de foraj marin.
"Platformele GSP Atlas şi GSP Orizont sunt în curs de relocare din zona Golfului Persic către Mexic. Acestea se vor afla în contract de foraj de lungă durată începând cu lunile mai-iunie. Pentru modernizarea celor două platforme, societatea a investit până în prezent 66,5 milioane de dolari", se arată într-un comunicat al companiei. Costurile relocării celor două platforme se ridică la 10 milioane de dolari, pe care GSP îi va împrumuta de la Banca Comercială Română.
Compania a investit în ultimii doi ani pes-te 140 milioane de dolari în achiziţia de echipamente şi construcţia de nave destinate activităţilor de construcţii marine.
Comănescu deţine, prin intermediul Upetrom Grup Management, 90% din titlurile GSP, şi o participaţie de 5% în mod direct.