Corupţia: date şi oameni

Trăim într-o lume care se scufundă în corupţie. Le-am văzut şi le-am trăit pe toate: corupţia mare, corupţia mică, corupţia la centru, corupţia locală, corupţia sistemică, corupţia anti-sistemică, corupţia endemică, corupţia în focar, corupţia "funcţională", corupţia disfuncţională, corupţia de acumulare, corupţia de redistribuire, corupţia de distrugere, corupţia în sectorul privat, corupţia în sectorul de stat, corupţia în administraţie, corupţia în politică, corupţia internă, corupţia internaţională...! Corupţia este proteică, poate lua orice chip, oricînd, oriunde. Nu o spun eu, o spun datele adunate de cei care se ocupă să "cartografieze" fenomenul. Transparency International, bunăoară, şi raportul său pentru anul 2016, care măsoară percepţia corupţiei în lume. Două din trei state ale lumii nu se ridică peste ştacheta respectabilităţii (indice 50). Din 177 de state/societăţi, doar 55 stau în zona pozitivă. Evident, în aceste condiţii, scorul mediu, la nivel global, este sub linia de plutire, numai 43. România este cu apa peste ochi, dar, cu eforturi, se mai ridică din cînd în cînd şi trage cîte o gură de aer. Supravieţuieşte, indice de "curăţenie" 48. De jur împrejur, la fel, sau mai rău ca la noi! Ungaria, 48; Serbia 42, Bulgaria 41, Moldova 30, Ucraina 29, Rusia 29. În fostul spaţiu iugoslav şi dincolo de el, în Europa de lîngă noi, doar Slovenia a evadat din marasmul modelului regional al corupţiei (61), împreună cu Polonia (62).

Caut înţelesuri şi mă izbesc de cazul Deutsche Bank. O instituţie cît se poate de serioasă, dintr-o ţară al cărei indice de "rezistenţă la corupţie" este de 81. Sus numita instituţie a acceptat, ca parte a unei înţelegeri pentru stingerea conflictului cu justiţia americană, să plătească 425 de milione de dolari amendă şi să angajeze un monitor oficial. De ce? Pentru că a fost prinsă cu mîţa în sac la o operaţiune de spălare de bani între sucursalele din Moscova şi respectiv Londra, în care "ruble negre" se transformau instantanneu, prin tranzacţii în oglindă ale celor doi operatori, în "dolari albi"; nu prea mulţi, vreo 10 miliarde!!!

Lista cazurilor de corupţie la nivel înalt şi de nivel înalt, de la bănci, la marii producători de automobile, avioane, petrol, computere şi alte produse IT şi de la marile reţele de distribuţie, la politicienii de vîrf ai "marilor democraţii", ca să nu mai vorbim de "micile democraţii", este zilnic înnoită cu noi şi noi dezvăluiri, scandaluri şi revelaţii care ar trebui să fie zdrobitoare. Şi...? Nu prea sunt... zdrobitoare, vreau să zic! Altminteri, nu s-ar explica cum lumea în loc să iasă din marasmul corupţiei se adînceşte tot mai serios, deşi lupta împotriva corupţiei a căpătat amploarea unui nou război mondial.

Raportul Transparency International, din acest an, ţine să sublinieze legătura dintre corupţie şi inegalităţi sociale, de la cele de venituri şi avere, la cele de putere. Mai mult, face o punte cu celălalt mal alunecos al realităţilor pe care le trăim, asecensiunea politică a "populismului".

Cu toate acestea, imaginea despre rolul corupţiei în societăţile zilelor noastre este mult prea "filtrată". Operăm în continuare cu prezumţia de "normalitate" pentru societăţile în care corupţia este doar un fenomen periferic. Toate celelalte, adică peste două treimi din societăţile lumii, sunt cazurile "anomice"! Nu cumva perspectiva este greşită? În ciuda simplităţii pe care o sugerează definiţia corupţiei cu care operează Transparency International, care pune semnul egalităţii între corupţie şi abuzul de încredere pentru obţinerea de avantaje materiale în folos propriu, suntem departe de a acoperi multitudinea de roluri şi situaţii sociale în care corupţia joacă un rol esenţial pentru că alte mecanisme sociale nu există, ori nu sunt eficiente. Corupţia produce şi adînceşte inegalităţi sociale, contribuie la risipa socială, alterează grav stabilitatea structurilor de tip meritocratic sau numai birocratic, eficienţa instituţiilor sociale esenţiale ale guvernării şi administrării publice etc. Cu toate acestea, majoritatea societăţilor refuză să "fabrice" antidotul necesar sau o fac în cantităţi insuficiente, întîrzie să elibereze "anticorpii" capabili să lupte eficient cu intrusul şi să-l stîrpească! De ce?

Refuzul de a vedea caracteristici esenţiale ale lumii în care trăim, în care corupţia operează pe arii însemnate ale relaţiilor din societate, este cea care explică de ce "generalii" bătăliei împotriva corupţiei sunt înfrînţi mai mereu şi pe mai toate fronturile. Societăţile noastre, fie ele mai dezvoltate sau mai puţin dezvoltate tehnologic, economice şi instituţional, pe măsură ce au devenit tot mai puternic interconectate au generat o explozie fără precedent şi fără limite, deocamdată, a două fenomene: hedonismul ca valoare de realizare socială şi hipertrofierea aspiraţiilor de mobilitate socială ascensională. În plus, etica socială curentă ne spune că suntem îndreptăţiţi şi datori să realizăm orice ne punem în minte, orice dorim, că niciun obiectiv al "realizării" noastre individuale nu trebuie scos în afara radarului propriu de aspiraţii, că mijloacele realizării sociale sunt irelevante dacă obiectivul a fost atins! Tensiunea dintre aspiraţiile de realizare socială (supra-expandate) şi posibilităţile grav, pe termen lung, iar pentru mulţi, iremediabil şi definitiv limitate de a realiza aceste aspiraţii, generează resortul principal comportamental care face corupţia, pentru atît de mulţi, atît de acceptabilă. Din această perspectivă, corupţia nu este decît un alt mijloc (poate mai puţin nobil, dar ce contează dacă este folositor!) pentru a realiza mult rîvnita ascensiune rapidă, dacă nu cvasi-instantanee, materializată în avere, putere, statut şi prestigiu social, toate izvoare nesecate ale "fîntînii de plăcere" la care, teoretic, toţi avem dreptul să ne adăpăm şi din care nimeni nu se satură, oricît ar lua!

Încercarea de a întoarce înapoi în sticlă "geniul" cel răufăcător şi atotputernic al corupţiei, de a limita aspiraţiile umane, ori de a reîmpărţi lumea mijloacelor de realizare socială în "bune şi rele", cu speranţa că morala susţinută de imperativele religioase sau chiar de cele ale normelor de drept, se va impune de la sine, este în cel mai bun caz o utopie. În realitate, este o crimă! Crimă împotriva viitorului. Pentru că îi întîrziem venirea. Singura soluţie, oricît ar părea de "nerealistă", este ca în locul inflaţiei nestăvilite de minciuni şi promisiuni fără acoperire din societăţile de astăzi, să generăm căi şi mijloace noi pentru realizarea socială, accesibile fiecăruia, astfel încît realizarea individuală să nu mai necesite, ori facă inutilă, derizorie, scurtătura corupţiei.