English
Iată un experiment. Se iau nişte subiecţi. Sunt puşi în situaţia să aleagă între două posibilităţi. Prima este ca ei să primească o răsplată. Să spunem, un dolar. Dar dacă ei acceptă răsplata, atunci şi altcineva, un străin, primeşte şi el un dolar.
A doua posibilitate este ca respectivul să primească doi dolari. Dar dacă acceptă doi dolari, atunci străinul primeşte şi el... trei dolari.
Dvs. ce aţi alege? Distribuţia 1-la-1 sau distribuţia 2-la-3?
Raţional vorbind, 2-la-3 este preferabilă. Dacă aleg 1-la-1, îmi revine doar un dolar. Dacă aleg 2-la-3, îmi revin 2 dolari. Profit dublu.
Mulţi oameni gândesc aşa. Mai ales că ai şansa să fii şi altruist (3 dolari pentru un străin). Însă unii aleg versiunea 1-la-1. De ce? Pentru că nu suportă ca altul să primească mai mult. Şi atunci aleg să primească mai puţin, dacă asta restabileşte un fel de egalitate între ei şi ceilalţi. Cu alte cuvinte, chiar dacă îi ustură la buzunar.
Experimentul acesta a fost adaptat copiilor mici, care primeau bomboane. Scopul era înţelegerea formării unor noţiuni morale la copii. (Subiectul poate fi urmărit în interesanta şi recenta lucrare a lui Paul Bloom - profesor de psihologie la Yale - "Just Babies. The Origins of Good and Evil"). Copiii mai mari tind să prefere distribuţia raţională (2-la-3). Însă copiii mici nu suportă acest gen de inegalitate. Sunt egalitari, în ciuda costurilor punitive. Cei mai mulţi dintre ei preferă versiunea 1-la-1. Altfel spus, preferă o egalitate păguboasă decât o inegalitate profitabilă.
Bun, aceştia sunt copii mici, de cinci sau şase ani... Iar noţiunea simplă de egalitate despre care e vorba aici nu trebuie confundată cu ideea de egalitate politică, mult mai complexă.
Şi totuşi... Sunt sigur că mulţi dintre cititori au recunoscut un gen de atitudine destul de comună între adulţi. Aceea descrisă de povestea cu "capra vecinului". În fond, şi ţăranul din povestea respectivă este, la rândul său, un fel de adept al egalitarismului. Doar că el doreşte o egalitate în jos, în mizerie. Una care se realizează cu costuri serioase.
Vedem acum că există mai multe atitudini în faţa inegalităţii. Una este, pur şi simplu, aceea de acceptare. Observăm că X este mai bogat ca Y şi spunem, în esenţă, "Asta este!". Poate credem că X "merită pentru că a muncit pentru banii aceia", sau poate ni se pare că X "a avut noroc". Explicaţii, corecte sau nu, există legiune...
Altă atitudine posibilă este aceea de a sublinia nevoia de egalitate. Aici intră în scenă egalitaristul. Doar că şi aici sunt, vorba acelui banc, "două posibilităţi"...
Să luăm cazul averilor. Prima posibilitate este să sperăm că Y, cel sărac, primeşte ceva în plus. Sau este ajutat să producă mai mult. Eventual, chiar pe seama lui X. Desigur, lui X nu îi va placea neapărat asta, dar chestiunea nu ne priveşte acum. Noi suntem atenţi la altceva.
La a doua posibilitate. Aceea de a realiza egalitatea printr-un act de distrugere, de subtilizare, de negare, de respingere. Eu am un ceas, tu nu ai un ceas. Pui mâna şi îl spargi. Acum suntem egali. Nici unul nu are ceas. Tu ai o capră, eu nu am o capră. Animalul primeşte un par în cap. Nimeni nu mai are capră. Egalitate.
Se înţelege că acestea sunt situaţii extreme. În lumea reală, caprele şi ceasurile sunt ceva mai în siguranţă. Însă experimentul cu bomboanele ne arată că există un fel de egalitate care se realizează cu costuri. Mai precis, cu pierderi. Şi însoţit de sentimente precum ciuda şi invidia.
Interesant, cred, este şi faptul că asemenea atitudini s-ar putea să aibă origini biologice. Un alt experiment a folosit câini. Doi câini au fost dresaţi să îndeplinească o anumită sarcină, simplă. La final, ei primeau o răsplată (nişte salam, presupun). Totul era în regulă când cei doi câini primeau cantităţi egale. Atunci când unul primea o răsplată clar mai mică decât celălalt, avea tendinţa să respingă şi puţinul pe care îl primea, refuzând mâncarea. Cu alte cuvinte, resimţea ceea ce noi oamenii numim "ciudă". Îi era ciudă pe celălalt câine şi acţiona în consecinţă, chiar dacă asta îl costa evident.
Pierderile apar atunci când ne raportăm infantil la principiul egalităţii. Vrem egalitate cu orice preţ, precum copiii aceia care bat din picior şi nu vor să mai audă nimic altceva. Egalitate vom avea, în acest caz, însă cine plăteşte oalele sparte?
Winston Churchill, care ştia câte ceva despre morală şi despre politică, întreba la un moment dat dacă este mai bine să avem egalitate cu preţul sărăciei, sau prosperitate cu preţul inegalităţii?
Pentru copiii mici, lucrurile sunt simple, pentru că ei îşi permit să arunce bomboanele pe care le-au primit. Noi, însă, vom plăti toată consumaţia, când se opreşte muzica şi se pun scaunele pe masă.
Notă: Domnul Cătălin Avramescu este ambasador al României în Finlanda şi Estonia.
Euro
Dolar SUA
Franc elveţian
Liră sterlină
Gram de aur
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 19.08.2014, 01:50)
... oare cum calculau romanii?! (cu cifrele lor) ... experimentele descrise nu au o relevanta semnificativa in ceea ce priveste experienta umana, eroarea dpmdv. consta in faptul ca se incerca "reglementarea" egalitarismului in termeni cantitativi ... ce ar fi daca am incerca sa "reglementam" egalitarismul in termeni calitativi, spre exemplu un om isi poate satisface foamea servind un mar intr-un loc oarecare, un alt om isi poate satisface foamea la un restaurant servind un meniu sofisticat, in consecinta avem doi oameni satui, egali in ceea ce priveste nevoia de mancare ... un om poate fi fericit intr-un apartamnet cu doua camere, altul poate fi fericit intr-un castel, in esenta avem doi oameni fericiti ca au un acoperis deasupra capului, "fericirea adapostului" putand fi egala ... un om se poate simti implinit muncind pamantul, un altul se poate simti implinit administrand o afacere, ambii pot fi egali in ceea ce priveste siguranta locului de munca ... exemple pot fi multe, problemele apar atunci cand oamenii nu isi mai permit nici mere, cand acoperisul de deasupra capului este executat silit si cand siguranta locului de munca este indoielnica ... prosperitatea-inegalitatea si egalitatea-saracia sunt termeni ne-impliciti, ei "merg" impreuna doar atunci cand cineva cauta a impune (sau justifica) un anumit sistem de valori (de obicei, propria prosperitate - personala, nationala sau imperiala), Churchill era un infumurat (opinie personala) ... noroc cu cifrele arabe caci acum putem ipotetica bunastarea, saracia, viitorul ... si avem prosperitate fictiva ...
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de gheorghe în data de 19.08.2014, 06:52)
Ce legatura are commentariul asta cu articolul?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.08.2014, 10:52)
... in principiu, egalitarismul - concepție socială care preconizează nivelarea, egalizarea consumului individual și a modului de trai al membrilor (dex.ro), ideea fiind aceea ca ca oamenii nu pot fi egali cantitativ fizic - esecul comunismului bolsevic o dovedeste ... in ceea ce priveste trimiterea la cifrele romane si cele arabe, scopul nu era sa lamureasca problema ci mai degraba sa puna pe ganduri - problema este complexa si nu prea poate fi lamurita in cateva randuri, dar poate naste intreberi de genul: cum, introducerea cifrelor arabe, a schimbat perceptia umana asupra realitatii?! oare cum calculau romanii?! ... posibil raspuns: romanii nu calculau, ci numarau, ceea ce implica posesiunea inaintea masurari bogatiei, introducerea cifelor arabe permite teoretizarea, abstractizarea, ipoteticarea averii ceea nu mai implica posesiunea inaintea ca bogatia sa fie apreciata iar bogatia ipotetica nu poate fi distribuita/redistribuita, caci bogatia ipotetica este doar o pretentie asupra realitatii, de aici se nasc multe probleme ce apasa greu asupra realitatii zilelor noastre caci unii pretind tot mai mult in timp ce altii pierd si strictul necesar vietii iar intr-o asemenea societate egalitarismul devine o utopie (Churchill a sesizat-o); ma opresc aici cu aceasta perspectiva ... oricum, ideea este ca oamenii nu sunt egali, ceea ce inseamna ca nici consumul nu poate fi egalizat, din acest motiv abordarea matematic cantitativa nu va rezolva dilema, dar oamenii pot fi egali in perceptia sentimentului de multumire, placere, implinire samd. atata timp cat au acces macar la strictul necesar ...
1.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.08.2014, 11:45)
ARE, GASESTE-I TALCUL!
1.4. Din putul intelepciunii (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 19.08.2014, 12:00)
... oricum, ideea este ca oamenii nu sunt egali, ceea ce inseamna ca nici consumul nu poate fi egalizat.....
Corect, unii mananca mai mult, ba chiar foarte mult si cu cat burdihanul le ia proportii (din ce in ce mai mari) cu atata au impresia ca acesta este "etalonul" care-i diferentiaza de semenii lor.
2. Fiecare isi are dreptatea lui
(mesaj trimis de Radu în data de 19.08.2014, 10:28)
Cred ca exista o diferenta sensibila dar importanta intre experimentele amintite.
Se spune ca daca un om primeste 1 leu, altul *un necunoscut* va primi tot 1 leu, asta pe de o parte, dar in celelalte doua experimente, cel cu copiii si cel cu cainii, se pare ca al doilea copil care poate primi 1 sau 3 bomboane precum si al doilea caine nu sunt necunoscuti.
Noi ne simtim bine atunci cand avem tot ce ne trebuie, dar avem tot ce ne trebuie atunci cand avem mai mult decat ceilalti, adica o nevasta mai frumoasa si mai desteapta, bani mai multi, o situatie sociala mai respectabila, o casa mai frumoasa etc.
Daca toti cei pe care ii cunoastem direct stau mai prost decat noi la capitolele importante pentru noi, atunci ne simtim bine. Daca ei stau mai bine, noi ne simtim mai prost, fiindca suntem saracul grupului sau cel a carui opinie are cea mai mica importanta.
Daca alegem raportul 1/1 atunci nu ne dezavantajam fata de cei pe care ii cunoastem. Daca alegem 2/3 atunci ne facem un dezavantaj.
Vom prefera varianta 2/3 doar atunci cand intre noi si cunoscutii care se vor "imbogati" astfel exista o diferenta mare,, adica cand oricum si pana in acel moment eram saracul grupului, deci pastrarea unei egalitati nu prea conteaza fiindca nu exista nici pana atunci o egalitate.
Asta se intampla si daca cel mai "bogat" trebuie sa faca alegerea intre 1/1 sau 2/3, fiindca si atunci cel bogat stie ca pur si simplu doar va castiga ceva mai mult daca alege raportul 2/3 si oricum raportul de inegalitate care il avantajeaza tot nu va fi rasturnat.
Daca nu ar fi asa, daca noi nu ne-am compara permanent cu altii si nu am evalua fericirea noastra in functie de fericirea altora, ci am dori doar sa ne fie mai bine in prezent decat in trecut, adica sa avem mai mult cu un leu sau cu doi lei, fara sa ne intereseze cat au altii, atunci in majoritatea tarilor lumii ar trebui sa fie doar oameni fericiti, fiindca nivelul de trai este mult mai mare decat cu ani sau sute de ani in urma, speranta medie de viata este mai mare, viata este usurata din ce in ce mai mult de multimea de descoperiri stiintifice si tehnologice.
Dar pe noi nu ne intereseaza ca avem o casa de calitate buna, ca avem computere, tablete, telefoane, televizoare, masini in comparatie cu strabunicii nostri care nu aveau niciuna dintre acestea, ba nici apa curenta, gaz sau canalizare. Si cu siguranta unii dintre acei strabunici au fost mult mai fericiti decat noi. Pe noi ne intereseaza ca colegul care era mai prost are un salariu mai mare, ca vecinul care este mai urat are o nevasta mai frumoasa, ca prietenul are o situatie materiala mai buna. Daca noi ne-am compara cu oameni absolut necunoscuti atunci situatia ar fi alta, ba chiar ar ajuta daca am sti ca cei care ar castiga 3 lei pe cand noi doar 2sunt oameni saraci sau care au cine stie ce probleme sociale, persoane cu handicap de exemplu.
Mai conteaza apoi si in ce domeniu trebuie sa se aleaga acel raport si ce reprezinta acel domeniu pentru indivizii in cauza.
Pentru copiii mici, bomboanele reprezinta un lucru foarte important, unul dintre principalele elemente motivationale, iar faptul de a fi dezavantajat procentual fata de alt copil implica o puternica demotivare si atunci este normal ca prefera varianta 1/1.
Pentru copiii mai mari bomboanele nu mai au aceeasi importanta, si ei stiu ca nu le va scadea puterea de influenta in grupul de copii daca primesc la un moment dat mai putine bomboane, stiu ca ceilalti copii nu ii vor marginaliza pentru asta...
Mai conteaza si alte elemente de comparatie intre oameni, fiindca nu este suficienta o simpla clasificare de genul "doi copii" sau "doi caini".
Daca este vorba despre copii mici, atunci poate ca este suficient sa se spuna doar "doi copii", dar daca copiii sunt ceva mai mari, atunci deja poate incepe sa aiba importanta daca unul este baiat iar celalalt copil este fata, fiindca baiatul chiar daca nu ar avea cine stie ce sentimente fata de sexul opus inca, ar sti ca totusi o fata nu va concura cu el pentru a ii ocupa pozitia de infleuenta in grupul de baieti, evident pe langa faptul ca mai mari fiind, stiu ca o bomboana in plus pentru un alt copil nu inseamna un dezavantaj real.
La fel ar putea fi si pentru caini. Poate ca un mascul chiar ar fi bucuros sa isi dea bucatica catelei pentru a o manipula sa ofere si ea ceva...
Deci intr-adevar cred ca ar trebui sa se tina cont si de anumite elemente calitative, nu sa se faca o simpla cercetare cantitativa, fiindca este totusi vorba despre psihologie, nu o simpla constatare sociologica.
2.1. Caini e mai destepti (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Catelus cu parul cret în data de 19.08.2014, 11:48)
..... La fel ar putea fi si pentru caini. Poate ca un mascul chiar ar fi bucuros sa isi dea bucatica catelei pentru a o manipula sa ofere si ea ceva...
Sau invers, nu?
3. Centru dresaj javre (lighioane politice)
(mesaj trimis de Dresor în data de 19.08.2014, 11:54)
Domnule Catalin, interesant ar fi sa ne precizati exact de unde citati experimentul cu cainele care refuza portia mai mica de mancare.... poate i-am putea dresa si noi pe politicieni/baroni in acest sens.
Doar au miros fin, nu?.
3.1. Orice experiment este valoros... (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Theodor în data de 20.08.2014, 09:59)
daca ne da idei pentru starpirea baronilor locali.Desi cainele care refuza mancarea este putin credibil,ar trebui permisa aceasta abordare din partea partidelor politice.Este posibil sa avem surpriza de a vedea presedinti de consilii judetene care refuza alocatii guvernamentale.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.08.2014, 10:38)
Astept precizarea domnului Catalin (altfel se decredibilizeaza!) si apoi vin cu ideile/propunerile.
4. fără titlu
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 21.08.2014, 17:48)
Este sigur ca ciinele care a refuzat rasplata a actionat asa pentru ca l-a doborit ciuda? Poate ca a actionat asa din spirit justitiar.