Preţul petrolului a revenit, ieri, pe curs descendent, la New York, în aşteptarea datelor oficiale privind situaţia stocurilor de ţiţei din SUA. Investitorii estimau că acestea au crescut săptămâna trecută. La ora locală 9:38, cotaţia petrolului brut cu livrare în martie a scăzut cu 1,49 dolari (3,4%), la 42,06 dolari/baril la New York Mercantile Exchange.
În prezent, preţul ţiţeiului este cu 53% mai mic decât în ianuarie 2008.
La ICE Futures Europe din Londra, preţul petrolului Brent cu livrare în martie a scăzut cu 10 cenţi, la 43,92 dolari barilul.
Potrivit aşteptărilor, stocurile de ţiţei din SUA au crescut cu 1,4 milioane de barili în săptămâna încheiată la data de 16 ianuarie. Aceasta ar fi a 15-a săptămână cu creşteri din ultimele 17.
Analiştii sunt de părere că, în primul trimestru din 2009, vom asista la creşterea continuă a stocurilor de petrol.
Amintim că, începând cu data de 1 ianuarie, Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi-a redus producţia, potrivit deciziei luate în decembrie, la reuniunea din Oran, Algeria. Atunci, OPEC a decis o reducere record cu 2,2 milioane de barili pe zi, la 22,645 milioane de barili.
Potrivit estimărilor Bloomberg, statele OPEC au produs 27,45 milioane de barili pe zi luna trecută, cu 2,6 milioane de barili peste cota de 24,845 milioane de barili pe zi.