Credite din Hong Kong sau din Botswana?

La început de an, am şezut şi ne-am aplecat asupra rezultatelor pe anul ce trecu ale marilor case londoneze de licitaţii de artă. Aici ne despărţim de Coelho şi al său râu de piatră, mai ales că nu este deloc de plâns, şi nici de râs, desigur, este de luat aminte. Cele două venerabile londoneze au evoluat bine şi îşi aduc aminte zâmbind de anul ce trecu. Este important ce spun ele, pentru că sunt cele mai vechi case de licitaţii de artă din lume, cu câte un sfert de mileniu fiecare, dar şi pentru "întreaga activitate" sau, cum preferă scriitorii români contemporani, când e vorba de premiul Eminescu, opera omnia. Turneele lor americane, din mai şi din noiembrie, stabilesc recordurile mondiale ale pieţelor tradiţionale şi dau ora exactă inclusiv pentru Londra, deşi regina vânzărilor de artă şade, geografic vorbind, chiar pe meridianul Greenwich. În rest, le tot vezi prin Asia, astfel că Sotheby's a ajuns să îşi scrie comunicatele şi în chineza tradiţională, dar şi în una simplificată, noi preferând-o, desigur, pe cea tradiţională.

Gentlemenii de la Sotheby's nu tratează chinezeşte femeia, astfel că pun pe primul loc resurecţia femeilor- artist pe piaţa de profil, pe care au gestionat-o în 2014. La New York, desigur, Sotheby's a stabilit la 44,4 de milioane de dolari nivelul celei mai bune vânzări de pictoriţe, cu o lucrare celebră de Georgia O'Keeffe. A fost un succes uriaş, o revanşă totală, mai exact, pentru că recordul doborât era cam de 4 ori mai mic, de 12 milioane de dolari, şi de abia fusese stabilit de Christie's, la campania americană din mai-ul anterior. Şi, atunci, cele 12 milioane obţinute pentru o lucrare de Mitchell Joan păreau un nivel liniştitor, care trebuia să strălucească mult timp în vitrina Christie's de trofee. Până la urmă, acel record de pictură la feminin n-a "dansat" decât o vară, iar la începutul acestui an figurează nu la Christie's, cu cele 12 milioane, ci la Sotheby's, cu un zdrobitor 44 de milioane.

Pictura Georgiei O'Keeffe, cu cele 44,4 milioane ale sale, este pe locul 8 în topul personal al lui Sotheby's cu preţurile anului trecut. Prima poziţie costă cam 101 milioane de dolari americani şi a fost realizată de un bărbat, în bronz. Şi este o sculptură, de Alberto Giacometti, elveţianul. Căruţa (Chariot) a fost împinsă să treacă de 104 milioane de dolari, cât era recordul la sculptură sau la opere de artă plastică în vânzare publică, în general, dar Mergătorul (L'homme qui marche), instalat în fruntea plutonului în 2010, acum 5 ani, pe 3 februarie, nu a putut fi depăşit. Cum "Chariot" nu a trecut de "L'homme qui marche", pentru a deveni cea mai scumpă sculptură, nici "L'homme" nu a depăşit "Garşon B la pipe", pictura lui Picasso care a săltat niţel peste nivelul emblematic de 104 milioane de dolari americani şi este considerată, din 2004, cea mai scumpă operă de artă din lume.

Ca actualitate a zilelor noastre să notăm că Alberto Giacometi şi "L'homme qui marche" apar pe cele două feţe ale bancnotei de 100 de franci elveţieni, una dintre hârtiile pe care cei care le plătesc la greu în România nu le-au văzut niciodată, creditele lor fiind calculate doar în CHF, ca monedă de referinţă.

În afară de pictoriţe, Sotheby's a cucerit recorduri şi la alte categorii, cum ar fi timbrele, ceasurile, vinurile, caratele. În iunie trecut, Sotheby's a vândut cel mai rar timbru din lume, "British Guiana One-Cent Black on Magenta", cu 9,5 milioane de dolari. Cum valoarea din 1856 era de un cent, cea actuală a crescut de aproape un miliard de ori şi este cea mai mare pentru un timbru. Trebuie să atragem atenţia să nu încercaţi aşa ceva acasă, să nu vă aşteptaţi că orice timbru vechi şi mototolit, de care vă împiedicaţi prin casă, este excesiv de scump, adică o comoară de timbru, nu alta! Ca sfat concret vă recomandăm ca, dacă-l descoperiţi pe respectivul timbru al speranţelor de îmbogăţire pe un plic sau o ilustrată poştală, să nu îl decupaţi şi nu încercaţi să îl dezlipiţi, pentru că valoarea sa, cel mai probabil de 5-15 lei, va scădea de un miliard de ori, sub cea a unui gunoi menajer.

În 2014, Sotheby's a stabilit recordul şi la ceasuri, alte obiecte acreditate cu valori înspăimântătoare. În noiembrie, la Geneva, că doar unde altundeva să vinzi ceasuri scumpe, a fost vândut un ceas numit "Patek Philippe Henry Graves Supercomplication" care, aşa cum îi spune numele, este cel mai complicat ceas din lume. Celebrul Henry Graves Jr. l-a făcut în 1932 ca să îi arate tot felul de ore, un calendar perpetuu, ora răsăritului şi apusului de soare, o hartă a cerului New Yorkului, aşa cum apare el din balconul apartamentului din Fifth Avenue al "celestului" creator, al cărui nume înseamnă, paradoxal, "morminte".

Cu scuzele de rigoare că suntem nevoiţi să folosim valute odioase în aceste zile, trebuie să spunem că preţul de adjudecare al ceasului Patek Philippe Henry Graves Supercomplication a fost de 23,2 milioane de franci elveţieni. Şi, nu, această vânzare nu a dus la liberalizarea cursului monedei elveţiene, care dădea de ceva timp cu capul de tavan, oricine putând anticipa că va fi lăsată liberă să zboare spre înalturi. Debitorii în dolari ar fi interesaţi să afle că, în noiembrie trecut, când a avut loc vânzarea, cele 23,2 milioane de franci elveţieni însemnau 24 de milioane de dolari americani. Debitorii în euro au şi ei informaţia lor, cel mai scump ceas din lume costa, în momentul licitaţiei, 19,3 milioane de euro. Cei care nu au credite, sau le au în altă valută decât singurul franc din lume, să fie mulţumiţi că vor contribui la fericirea celor care au luat bani raportaţi la francul elveţian.

Să bem pentru toate acestea, dar nu orice, ci cel mai scump vin din lume. Am fost la New York, cu pictoriţele, la Londra, cu timbrele, şi la Geneva, cu ceasul new yorkezului, dar pentru vin mergem la... Hong Kong. Acolo a fost vândut, în octombrie trecut - scuzaţi rima, e de la inspiraţie - un lot de 114 sticle de vin de pe domeniul Romanée-Conti, "nota de plată" fiind de 12,6 milioane de dolari Hong Kong. Cum sper că nici o bancă din România nu a dat credite în dolari din Hong Kong şi niciun român nu a luat astfel de credite, chiar dacă ele nu s-au dat, mergem mai departe şi recunoaştem că suma nu înseamnă decât 1,7 milioane de dolari americani. Sau cel puţin atâta era în octombrie, când a avut loc vânzarea, cine ştie ce s-a mai întâmplat, între timp, în Hong Kong, această Elveţie a Orientului Îndepărtat, la îngânarea cu Extremul Orient? Cum am verificat şi am aflat că nu a avut loc nicio liberalizare a cursului dolarului HK, concluzionăm că, pentru băuturile alcoolice scumpe, este clar o monedă a viitorului, exotică până la ultima picătură. Nu degeaba Sotheby's a defalcat "nota de plată" cu bacşiş cu tot, ajungând la un meniu de 14 mii de dolari americani pe sticlă sau 1,7 mii de USD pe pahar, calculând tot lotul la 912 pahare! Aşadar, trăiască francul hongkonghez, viitorul de aur al omenirii! Voi, cei care aţi luat credite în moneda din Botswana, treceţi în spate.