CREDITELE POPULAŢIEI FinZoom: Procesele cu băncile - lesne de câştigat, dacă nu se modifică OUG 50

VIVIANI MIRICĂ
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 octombrie 2010

FinZoom: Procesele cu băncile - lesne de câştigat, dacă nu se modifică OUG 50

Dacă OUG 50/2010 privind creditele populaţiei este aprobată de plenul Camerei Deputaţilor şi promulgată de preşedinţie fără amendamente, şansele de câştig în instanţă pentru clienţii care au primit de la bănci acte adiţionale cu prevederi ce contravin legii sunt de 95%, este de părere Ruxandra Andrei, directorul portalului de comparaţie a creditelor "FinZoom"

Deşi Comisia pentru Politică Economică din Camera Deputaţilor a adus amendamente legii, în favoarea bancherilor, soarta ordonanţei va fi decisă, posibil săptămâna viitoare, de Comisia pentru buget, finanţe şi bănci, şi, ulterior, de plenul Camerei Deputaţilor şi preşedintele ţării

Ruxandra Andrei: Nu vom vedea multe refinanţări în perioada următoare, din cauza întârzierilor la plata ratelor şi a devalorizării garanţiilor

Problemele iscate de aplicarea prevederilor OUG 50/2010 privind creditele populaţiei par să nu se mai sfârşească.

Marţi, membrii Comisiei pentru politică economică din Camera Deputaţilor au adus mai mult amendamente ordonanţei, în favoa-rea bancherilor, care pot menţine în calculul dobânzilor marjele majorate, prin raportarea la valoarea actuală a indicilor de referinţă Euribor/Libor/Robor.

Urmează ca, posibil săptămâna viitoare, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci să analizeze prevederile ordonanţei şi să întocmească un raport, care va ajunge în plenul Camerei Deputaţilor, camera decizională, apoi la preşedintele ţării.

Ruxandra Andrei, directorul portalului de comparaţie a creditelor "FinZoom", explică cititorilor ziarului "Bursa" care sunt problemele din actele adiţionale, unele dintre ele amplu dis-cutate în ultima perioadă, şi ne spune, totodată, care sunt nuanţele unor prevederi cu tentă ilegală, care se pot întoarce, mai devreme sau mai târziu, împotriva clienţilor.

Comisionul de rambursare anticipată ar putea ridica probleme

De exemplu, formularea generalistă din actele adiţionale "comisionul de rambursare anticipată este de 1% pentru creditele cu dobândă fixă, iar pentru creditele cu dobândă variabilă, nu se percepe comision", poate crea probleme clienţilor.

Ruxandra Andrei ne-a explicat: "Nu cred că din neglijenţă băncile au introdus această precizare generală, stabilită de lege. Pentru că Euribor/Libor/Robor se actualizează la intervale de 3 sau 6 luni, este posibil ca băncile să interpreteze că, în intervalul dintre actualizări, dobânda este fixă, şi să aplice un comision de rambursare anticipată de 1%, chiar dacă contractul precizează că dobânda este variabilă. Nu am nicio dovadă că asta se va întâmpla, dar mi se pare sus-pect modul de formulare din actele adiţionale".

În opinia Ruxandrei Andrei, pentru că tipul de dobândă din contractele de credit este clar definită, referirea la comisionul de rambursare anticipată ar fi trebuit să fie concisă: fie de 1%, fie zero.

"Dacă Ordonanţa se aplică în formula actuală, şansele de câştig în instanţă sunt de 95%"

Reprezentantul "Finzoom" nu crede că apele se vor linişti în sistemul bancar prea curând, în urma contestaţiilor clienţilor. "Chiar şi peste şase luni, cred că vor fi, în continuare, multe procese", a afirmat Ruxandra Andrei, adăugând că şi clienţii au partea lor de responsabilitate, după ce au semnat contracte pe care nu le-au înţeles.

"Ar fi cazul ca, în momentul acesta, clienţii să afle ce înseamnă Euribor, dobândă sau marjă de dobândă.

Degeaba apelează acum la un avocat, care poate câştigă procesul, şi după aceea nu ştiu, în continuare, ce se întâmplă cu împrumuturile lor".

Ruxandra Andrei: Refinanţarea nu este o soluţie, din cauza întârzierilor la plata ratelor şi scăderii valorii garanţiilor

O alternativă pentru clienţii nemulţumiţi de nivelul dobânzii este refinanţarea, însă posibilitatea de a primi aprobare din partea băncilor este redusă, din cauza întârzierilor la plata ratelor şi a devalorizării garanţiilor constituite la acordarea împrumuturilor, este de părere Ruxandra Andrei.

Cu toate acestea, există varianta ca băncile să găsească oportun acest moment de tensiuni ca să aprobe refinanţări, chiar şi pentru clienţii cu întârzieri la plată, pentru a câştiga cotă de piaţă, a spus directorul FinZoom, adăugând: "Sunt astfel de semne din partea unor bănci, dar prudente. Deşi îi tentează foarte mult să muşte din bucata celor mai mari, ris-cul de a-şi crea un portofoliu de rău-platnici este imens. Probabil că se judecă situaţiile de la caz la caz.

O bancă despre care am auzit că încearcă să câştige teren, nu numai pe credite, ci şi pe conturi curente, sau depozite, este Garanti Bank."

O refinanţare la aceeaşi bancă de la care a fost contractat iniţial împrumutul este la fel de greu de realizat ca la orice altă bancă, sus-ţine directorul FinZoom, mai ales în cazul întârzierilor la plată, chiar dacă o eventuală diminuare a costurilor ar încuraja achitarea ratelor la timp.

Actele adiţionale, "smulse" de la bănci

"Clienţii au trebuit realmente să smulgă actele adiţionale. Sunt bănci care nu au trimis încă aceste documente", susţine Ruxandra Andrei.

Un client al "Piraeus Bank" a confirmat pentru ziarul "BURSA" că nu a primit de la bancă nici măcar o notificare prin e-mail sau sms despre existenţa actului adiţonal, pe care bineînţeles că nu l-a primit.

Important de ştiut este că, de la momentul primirii actului adiţional, clienţii au la dispoziţie 15 zile să-şi exprime sau nu acordul pentru modificări.

Printre abuzurile insituţiilor de credit se numără formulările abuzive, de tipul "banca îşi rezervă dreptul să modifice dobânda în funcţie de fluctuaţiile pieţei" în cazul creditelor cu dobândă fixă, afirmă reprezentantul FinZoom: "Dacă dobânda este fixă, banca nu are voie nici să o crească, nici să o scadă, chiar dacă indicii de referinţă înregistrează fluctuaţii. Tocmai de aceea dobânda fixă este mai mare decât cea variabilă".

În ordonanţă se precizează, la articolul 7, alineat 12, că rata dobânzii este valabilă pentru întreaga durată a contractului sau, la anumite termene, dobânda este stabilită la anumite praguri, care, însă, sunt prestabilite şi cunoscute de creditat.

Alte formulări în neregulă sunt cele care prevăd că împrumutaţii trebuie să păstreze confidenţialitatea prevederilor din contract sau cele care spun că, în cazul majorării dobânzii, clientul trebuie fie să accepte noile condiţii, fie să ramburseze imediat creditul, a completat directorul FinZoom.

Pentru aceste situaţii, băncile au formulări de tipul: "În cazul în care împrumutatul, după ce a luat la cunoştinţă de noul nivel al dobânzii, nu va rambursa soldul creditului şi costurile aferente, în termen de 5 zile de la data luării la cunoştinţă, se va considera că a acceptat noul nivel al dobânzii".

Clienţii trebuie să-şi cunoască bine contractele

Important pentru creditaţi este să-şi cunoască foarte bine contractele de credit, apoi să le compare cu textul ordonanţei, cu creionul în mână, recomandă Ruxandra Andrei.

Cei care descoperă nereguli se pot prezenta la bancă cu o reclamaţie, care să conţină prevederile din actul adiţional ce contravin ordonanţei şi cu care nu sunt de acord.

La reclamaţie, trebuie ataşată o copie după actul adiţional şi făcută, în scris, precizarea "am ataşat copie după actul adiţional". Reclamaţia trebuie redactată în două exemplare, cu număr de înregistrare de la bancă. Un exemplar rămâne la client.

Dacă banca şi clientul nu ajung la un consens, în urma negocierilor purtate, a căror evidenţă trebuie să se ţină în scris (reclamaţiile trebuie să fie însoţite, de fiecare dată, de menţiunea: " Vă solicit un raspuns în scris, în plic sigilat, cu confirmare de primire, pe adresa..."), creditaţii pot depune o contestaţie la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi copia după reclamaţia de la bancă.

Şi la ANPC, şi în instanţă, este nevoie de dovezi scrise, ne-a explicat Ruxandra Andrei.

Este important ca, în cazul reclamaţiei adresate la ANPC, prevederile ilegale din actul adiţional să fie argumentate cu pasaje din lege, şi nu cu fraze de tipul "banca nu-mi scade dobânda", pentru că ordonanţa nu prevede diminuarea dobânzilor, ci transparentizarea lor.

Tot legea spune că marjele fixe din componenţa dobânzii nu pot fi majorate pe tot parcursul contractului. Iar băncile au crescut marjele fixe ce intră în calcul dobânzii (ignorându-le pe cele din contractele vechi), chiar dacă aceasta rămâne neschimbată. Deşi ANPC a permis bancherilor să aplice formula de calcul a dobânzii prin care marja este majorată, cert este că, în textul legii, aceste menţiuni lipsesc.

"Ofertă" pentru clienţii cu dobândă fixă: fie devine variabilă, fie rămâne fixă, dar creşte

Clienţii care ştiau că plătesc dobândă fixă (astfel că, pe parcursul contractelor, au plătit rate egale), însă în contracte lipseşte această menţiune, au fost puşi de unele bănci să aleagă între menţinerea tipului de dobândă fixă, dar majorată, şi dobânda variabilă.

Corect ar fi ca dobânda, în această situaţie, să rămână fie fixă, la nivelul precizat în contractul iniţial de credit, fie variabilă, marja fixă rezultând din scăderea valorii indicilor de referinţă din dobândă, de la momentul acordării creditului, susţine directorul FinZoom.

O fomulă ilegală de calcul a dobânzii, aplicată de unele bănci, este "marjă1+marjă2+indice", ne-a mai spus Ruxandra Andrei, care ne-a explicat: "Marjă identificabilă în contract plus o marjă rezultată din diferenţa dintre valorile indicilor de atunci şi valorile indicilor de acum. Aşa au înţeles unele bănci să aplice ordonanţa. Ceea ce este ilegal, pentru că legea spune că se va adăuga un procent fix, nu două."

În cazul creditelor cu dobândă variabilă, ce include o parte fixă (dobânda = dobânda de referinţă a băncii + marjă fixă) sau un indicator ce nu este precizat în mod expres ca fiind fix (despre care se poate deduce că este partea constantă), corect ar fi ca băncile să menţină indicatorul fix, ca fiind marja fixă prevăzută de ordonanţă, la care să se adauge valoarea Euribor/Libor/Robor, susţine Ruxandra Andrei, adăugând: "Băncile au propus ca, din valoarea dobânzii să se scadă valoarea din prezent a Euribor/Libor/ Robor. Ar însemna ca, identificabile prin contract, să existe două marje: una, la momentul acordării şi o alta la momentul prezent, când este la minim istoric. Dacă marja trebuie să fie fixă pe toată durata contractului, şi nu poate fi majorată, aşa cum prevede legea, singurul calcul prin care poate fi identificată marja este cel de la semnarea contractului. În lege nu se spune nicăieri că marja se identifică prin scăderea indicatorilor la nivelul din prezent".

Chiar dacă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi-a exprimat acordul pentru modul în care băncile au înţeles să aplice ordonanţa, această precizare a autorităţii nu este prinsă şi în lege.

Pentru creditele cu dobândă formată dintr-un singur indicator, şi anume din dobânda de referinţă a băncii, fără să i se adauge alţi indicatori, băncile ar trebui să calculeze marja fixă prin scăderea valorii Euribor/Robor/Libor de la momentul semnării contractului, din dobânda de referinţă a băncii, susţine directorul FinZoom.

O formulare ambiguă formulată de unele bănci în actele adiţionale este că ordonanţa asigură menţinerea nivelului de costuri pentru credit, mai spune reprezentantul FinZoom: "Dacă eu am dobândă variabilă la un credit pe 10,20 sau 30 de ani, cum ştie banca astăzi care este valoarea totală a creditului meu, având în vedere că variază în timp?"

Ruxandra Andrei catalogheză drept ilegală introducerea unor comisioane noi, prin comasarea celor vechi: "Se interzice introducerea de noi taxe, comisioane şi alte speze bancare, precum şi majorarea celor existente.

Unele bănci aplicau, concomitent, comisionul de risc, cel de administrare a creditului şi comisionul de administrare a contului curent, deschis pentru plata creditului. În cazul celor două comisioane de administrare, legea spune că se mai păstrează doar unul. În avantajul clientului ar fi păstrarea comisionului de administrare a contului curent, pentru că este mai mic.

Se interzice introducerea de noi comisioane şi majorarea celor existente.

Ce au făcut băncile: au păstrat comisionul de administrare a contului, iar la comisionul de administrare a creditului, au adunat comisionul de risc. Să zicem că 1% era valoarea comisionului de risc, respectiv 1%, comisionul de administrare. În actul adiţional, comisionul de administrare era de 2%."

În mod normal, dobânda anuală efectivă ar fi trebuit să scadă, prin dispariţia unor comisioane, a completat Ruxandra Andrei.

Nereguli sunt şi în cazul comisionului unic pentru prestări servicii, care este, în unele cazuri, de 1% din soldul creditului. Acest procent este imens, dacă îl calculăm dintr-un sold de 80.000 de euro, de pildă. În comisionul unic pentru prestări servicii la solicitarea clienţilor pot intra scrisorile de refinanţare sau solicitarea unei copii a contractului, în caz de pierdere.

Sunt şi situaţii în care valoarea comisionului pentru prestări servicii este mică. La BCR, de pildă, este de 10 euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb