Creştere de 15% a cifrei de afaceri pentru Megatitan în plină pandemie

S.B.
Companii / 24 martie 2021

Creştere de 15% a cifrei de afaceri pentru Megatitan în plină pandemie

Pandemia a afectat anul trecut activitatea multor firme, însă nu a fost şi cazul Megatitan, care, dimpotrivă, a înregistrat o cifră de afaceri în creştere cu 15% faţă de 2019. Astfel, în 2020, compania românească fondată de Ioan Daniel Bălan în 2001, în Beclean, care oferă servicii de debitare cu laser, îndoire, sudură, vopsire a tablelor a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri care se ridică la 38 milioane de lei, cu 15% mai mult faţă de anul 2019, când aceasta nu depăşea 33 milioane de lei. Chiar dacă profitul a fost acelaşi cu cel din 2019, 5 milioane de lei, se poate spune că anul trecut a fost unul bun, de stabilitate pentru compania Megatitan.

Mai mult, pentru anul acesta, Ioan Daniel Bălan prevede, în continuare, o uşoară creştere a proiectelor şi veniturilor: "Pentru anul 2021, în domeniul nostru ne aşteptăm la o uşoară creştere comparativ cu volumele şi cifrele anului 2020; an care pentru compania noastră nu a fost unul rău, reuşind să depăşim cifra de afaceri a lui 2019. Cât priveşte provocările anului 2021, cred că acestea vor veni din capacitatea noastră de a răspunde rapid şi la acei parametri tehnici şi financiari agreaţi cu clienţii noştri. Noi, prin concept şi structură suntem o companie extrem de flexibilă, dar cu toate acestea, în vremuri imprevizibile pentru cei mai mulţi, noi vrem să putem spune hotărât oricând: noi putem. Avem alături de noi o echipă de profesionişti, oameni foarte buni fără de care nu ar fi existat aceste rezultate şi căreia îi mulţumesc pentru dedicare ", spune Ioan Daniel Bălan.

Cu toate acestea, proprietarul Megatitan spune că ia în calcul şi posibilele fluctuaţii cauzate de factorii imprevizibili care pot afecta business-urile conexe, potenţialii clienţi şi colaboratori. "Aşa cum spuneam, pentru compania noastră, anul 2020 nu a fost - mulţumim lui Dumnezeu - un an de criză. Suntem în graficul strategiei construite la finalul anului trecut şi asta chiar în noile condiţii impuse ale vremurilor. Pentru 2021 nu excludem cuvântul criză, iar asta pentru că înţelegem dependenţele şi interdependenţele globale, regionale şi locale, însă cuvântul de ordine rămâne creşterea, prin fructificarea oportunităţilor aduse de criza pe care o traversează alţi întreprinzători", completează Ioan Daniel Bălan.

Megatitan - companie care proiecteaza si produce mobilier si confectii metalice prin debitare cu laser, îndoire CNC, ştanţare şi sudură, utilizând echipamente de ultimă generaţie - va continua şi în 2021 să investească în produse şi servicii care să inoveze şi să aducă plusvaloare. "În vremurile anului 2020 am înţeles că putem fi uşor surprinşi şi daţi peste cap, dar am şi învăţat că dacă îţi sufleci mânecile, odată în plus, cu ajutorul lui Dumnezeu, se poate merge înainte! ", spune cu încredere proprietarul Megatitan.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb