Creşterea datoriei publice ca mecanism de menţinere la putere

Din punct de vedere financiar, rămânerea la putere a executivului României se realizează, exclusiv, prin creşterea datoriei publice, externe şi interne. Prin nivelele atinse, fără precedent în istoria României, datoria externă şi internă deja acumulate (mai mari decât datoria de război impusă României după 1945) convoacă transferuri fără echivalent din avuţia naţională şi costuri de agenţie al căror impact este, deja, greu de evaluat, dat fiind că ele se adresează reproducţiei economice, stabilităţii macro-economice a Ţării şi, implicit, nivelului de bunăstare a populaţiei.

În contra-poziţie cu declaraţiile de faţadă ale executivul, care încearcă să escamoteze adevărul ("Am ieşit din recesiune!", "Economia dă semne de revenire!", "Suntem departe de turbulenţele din pieţele financiare ale Lumii!"), trebuie subliniat că, în pofida aşteptărilor legitime (politici contra-ciclice, politici pro-active pentru restaurarea producţiei de valoare adăugată utilă şi a ocupării salariale), situaţia economică, bugetară şi financiară a României se deteriorează continuu. Informaţiile publice desacralizate de MFP privind îndatorarea "statului" prin achiziţionarea de datorie publică în lei şi euro stau martor! (vezi tabelul 1)

(Vezi tabel 2)

a) La 30 iunie 2010

- soldul datoriei publice interne contractate şi trase prin licitaţii de certificate de trezorerie cu discont însuma 31.944,8 milioane lei;

- soldul datoriei publice interne contractate şi trase prin licitaţii de obligaţiuni de stat tip "benchmark" însuma 16.635,2 milioane lei;

- Totalul datoriei publice interne pe termen mediu şi lung acumulate în perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2010 însuma 48.580,0 milioane lei. Exprimată la cursul mediu de schimb al principalei valute în care se fac plăţile (euro), această sumă contabilizează o creştere a datoriei publice cu aproximativ 11.400 milioane euro.

(Vezi tabel 3)

b) La 30 iunie 2011

- soldul datoriei publice interne contractate şi trase prin licitaţii de certificate de trezorerie cu discont însuma 42.766,0 milioane lei;

- soldul datoriei publice interne contractate şi trase prin licitaţii de obligaţiuni de stat tip "benchmark" însuma 36.436,6 milioane lei

- totalul datoriei publice interne pe termen mediu şi lung acumulate în perioada 1 ianuarie 2009 - 30 iunie 2011 însumează 79.202,6 milioane lei. Exprimată la cursul mediu de schimb al principalei valute în care se fac plăţile (euro), această sumă contabilizează o creştere a datoriei publice cu aproximativ 18.635 milioane euro.

(Vezi tabel 4)

Evidenţele empirice consacră o anume tipologie în acumularea datoriei publice interne. Masa valorică a titlurilor de datorie publică ofertate de MFP este semnificativ mai mare în a doua jumătate a anului. Explicaţia stă în faptul că o parte din titlurile de datorie publică pe termen scurt ajunse la scadenţă trebuie răscumpărate şi în faptul că, în lipsa unor resurse fiscale suficiente, datoria pe termen scurt se "rostogoleşte" în titluri de datorie publică pe termen mediu şi lung.

Deteriorarea continuă a produsului fiscal - efectul implicit al destructurării producţiei de valoare adăugată generate de economia reală şi economia financiară - se regăseşte în creşterea deficitului de finanţare resimţită de economia publică. Măsurată prin îndatorarea publică medie lunară, această creştere a avut un periplu alert în perioada analizată ajungând în semestrul I 2011 să fie mai mare cu + 587,2% faţă de semestrul I 2009.

În anul 2010, media lunară a îndatorării publice interne a crescut faţă de media lunară realizată în anul 2009 cu + 37,6%, creşterea fiind generată, în primul rând de ritmul îndatorării publice pe temen lung (+ 163,0%).

(Vezi tabelele 5, 6, 7 şi 8)

Observând comportamentul "fără busolă" al puterii şi lipsa păguboasă de discernământ cu care "contra-puterea" (faza premergătoare în care s-a metamorfozat "opoziţia" în periplul său către plutocraţia promovată de Putere!) joacă-n buiestru" fără a-şi asuma responsabil ieşirea din criză, în eseurile găzduite de ziarul Bursa am încercat să încheg o sinteză utilă pentru uzul şi abuzul celor interesaţi, dar şi pentru a trage un îndreptăţit semnal de alarmă cu privire la faptul că - cu voia şi prin voinţa Puterii transpartinic aflate la putere - România "a fost ajunsă" în depresiune economică, că o paşte, iminent, intrarea în incapacitate de plată şi că,

- din punct de vedere instituţional, funcţional şi operaţional,

- din punct de vedere al capacităţii economiei naţionale de a genera venituri curente şi stabilitate economică,

- din punct de vedere bugetar şi

- din punct de vedere al expunerii financiare externe şi interne,

România exemplifică factual, reiterez cu îndreptăţită temere, starea de "stat eşuat".

Observarea faptului că datoria publică şi privată însumează la extern peste 96 miliarde euro, că datoria publică internă comisă de Puterea actuală însumează, în echivalent euro, aproximativ 19 miliarde euro, în fapt, că, împreună, consumul "pe veresie" a acestea însumează peste 115 miliarde euro (cam cât PIB-ul Ţării!) a devenit insuficientă!

Deşi problematica insolubilă cu care se confruntă România este exemplificată de îndatorarea globală a ţării, "cuiul lui Pepelea" îl reprezintă datoria externă privată, cea care constată aşa numitele credite (de) furnizor (prin definiţie, credite pe termen scurt), respectiv, contra-partida în valută datorată de România furnizorilor externi pentru mărfurile şi serviciile importate, necesare consumului intermediar şi final, o contra-partidă care se rostogoleşte lună de lună şi fără de care, România ar intra în colaps.

În lipsa unor măsuri ferme de restaurare a fluxurilor de producţie a valorii adăugate în economia reală, amânarea deznodământului (rostogolirea creditelor de furnizor adânceşte starea de criză prin efectul "bulgărelui de zăpadă" care păstoreşte mecanismul = cresţerea datoriei prin cumulare de noi costuri) rămâne doar un paleativ. Scump şi contra-productiv. Problema de fond - resorbţia datoriei suverane externe prin exporturi din producţia internă şi a datoriei interne prin creşterea masei produsului fiscal - rămâne.

Şi, la masa critică (incapacitatea confirmată de a plăti serviciul datoriei), va exploda !

Înţelegerea eforturilor exacerbate ale puterii de a constitui o rezervă valutară consistentă trebuie analizată, în opinia mea, în primul rând, din perspectiva unui demers - abil escamotat - de a amâna deznodământul care ne stă în coastă şi care, dată fiind capacitatea limitată a sistemului bancar autohton de a îngurgita la nesfârşit fiducii denominate în lei, poate fi evitat prin intervenţia băncii centrale (operaţiuni de open market, în fapt de creaţie/distrugere de monedă şi de răscumpărare a titlurilor de datorie publică acumulate în portofoliile de creanţe ale băncilor comerciale!).