Creţu şi Transparency International au lansat un proiect pentru o bună utilizare a fondurilor UE

Elena Deacu
Fonduri Europene / 19 martie 2015

Comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Creţu, a prezentat astăzi, la Berlin, un proiect-pilot elaborat împreună cu Transparency International prin care CE îşi propune să garanteze buna utilizare a fondurilor europene prin oferirea de ajutor statelor membre, regiunilor şi oraşelor.

Potrivit unui comunicat remis redacţiei, comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Creţu, a prezentat joi, la Berlin, proiectul-pilot intitulat "Acorduri de integritate", elaborat împreună cu organizaţia Transparency International, proiect care îşi propune să garanteze buna utilizare a fondurilor europene.

Proiectul-pilot face parte dintr-o serie de măsuri noi, luate de Comisia Europeană cu scopul de a ajuta statele membre, regiunile şi oraşele să gestioneze eficient investiţiile Uniunii Europene.

"Acordul de integritate" a fost elaborat de Transparency International pentru a sprijini guvernele, firmele şi societatea civilă în îmbunătăţirea transparenţei activităţii şi creşterea încrederii în procedurile de achiziţii publice. Comisia vizează concluzionarea acordurilor de integritate pentru mai multe proiecte co-finanţate prin Fondul european de dezvoltare regională şi Fondul de coeziune.

"Prin intermediul acestui proiect ne intensificăm eforturile care vizează protejarea fondurilor Uniunii împotriva fraudei şi corupţiei. Fondurile europene constituie o adevărată sursă de investiţii publice în statele membre, de aceea nu tolerez risipa. Parteneriatul nostru cu Transparency International este o ocazie excelentă de a trata această problemă într-o manieră pro-activă şi preventivă", a a declarat comisarul Corina Creţu.

La rândul său, Miklos Marschall, directorul executiv adjunct al Transparency International, a precizat că acordurile de integritate joacă "un rol important în protecţia fondurilor Uniunii Europene împotriva fraudei şi a corupţiei, deoarece sporesc transparenţa, încrederea şi gradul de responsabilizare, contribuie la buna reputaţie a autorităţilor contractante, reduc costurile şi stimulează concurenţa prin proceduri mai bune de achiziţii publice".

Conform comunicatului CE, acordul de integritate va fi sub forma unui document juridic între autoritatea contractantă si ofertanţi, prin care părţile se vor angaja să respecte o procedură de atribuire transparentă şi eficace. Pentru a garanta un grad ridicat de responsabilitate, acordul va avea în componenţă şi un sistem de monitorizare derulat de o organizaţie a societăţii civile.

"Statele membre sunt puternic încurajate să profite de această iniţiativă, răspunzând apelului de manifestare a interesului care va fi lansat în mai 2015. În data de 5 mai, Transparency International va organiza o conferinţă la Bruxelles pentru promovarea acordurilor de integritate. Experienţa acumulată prin aceste proiecte pilot va fi ulterior împărtăşită administraţiilor publice din Europa", se arată în comunicat.

Acordurile de integritate sunt un instrument dezvoltat de Transparency International în anii '90 pentru a sprijini guvernele, firmele şi societatea civilă care se angajează în combaterea corupţiei în domeniul achiziţiilor publice, fiind puse în aplicare în întreaga lume.

Ele promovează rentabilitatea economică şi buna guvernare, dar pot de asemenea încuraja schimbări instituţionale, precum folosirea sistemelor de achiziţii publice electronice, simplificarea procedurilor administrative, îmbunătăţirea cadrului legislativ şi promovarea bunei guvernări.

Proiectul pentru protecţia fondurilor UE este împărţit în două etape. Prima va începe la 1 iunie 2015 şi se va desfăşura pe durata a nouă luni. Este vorba despre o fază pregătitoare care vizează asigurarea participării autorităţilor naţionale şi a organizaţiilor societăţii civile din mai multe state membre, precum şi identificarea proiectelor potenţiale pentru punerea în aplicare a mecanismului de integritate. De asemenea, în cadrul proiectului va fi dezvoltat un mecanism de monitorizare pentru a măsura eficienţa acordurilor de integritate în ceea ce priveşte îmbunătăţirea transparenţei şi creşterea gradului de responsabilitate.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb