Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, ieri, că fosta Coaliţie PD-L - PSD, care s-a aflat la guvernare până în prezent, "şi-a bătut joc nouă luni de România", iar vina pentru actuala criză politică o poartă, în egală măsură, ambele partide.
Liderul PNL consideră că situaţia creată prin demiterea lui Dan Nica reprezintă o criză falsă, "o operaţiune care a pornit de la Palatul Cotroceni şi care s-a operat prin intermediul premierului".
Scopul acesteia este, conform lui Crin Antonescu, ca preşedintele Traian Băsescu să-şi realizeze încă un punct din agendă, şi anume acela de a avea un guvern personal la alegeri, informează Agerpres. Crin Antonescu a susţinut că PNL, ca partide de opoziţie, a fost unul dintre cei mai mari contestatari ai guvernării PSD-PD-L şi a subliniat că formaţiunea sa ia în calcul să iniţieze o moţiune de cenzură pentru că vom avea "un Guvern care nu mai are nicio majoritate parlamentară". Crin Antonescu a mai precizat că partidul său nu a negociat şi nici nu va negocia cu PD-L sau cu PSD intrarea la guvernare, deoarece ambele partide "trebuie să-şi asume răspunderea în faţa românilor pentru dezastrul şi criza în care au adus ţara".