CRISTIAN GHINEA: ''Nu există consens în coaliţie privind alinierea pensiilor speciale la contributivitate''

G.U.
Politică / 10 iunie 2021

''Nu există consens în coaliţie privind alinierea pensiilor speciale la contributivitate''

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a declarat, miercuri seară, la Digi24, că USR-PLUS susţine varianta în care pensiile speciale, cu excepţia celor primite de magistraţi, să fie aliniate cu contribuţia, însă că nu există consens la nivelul coaliţiei de guvernare privind ce categorii de pensii speciale ar fi vizate.

"Cred că trebuie să citim foarte atent deciziile Curţii Constituţionale, pentru că sunt căi de a legifera. Curtea a fost clară la magistraţi, a spus că celelalte pensii pot fi aliniate cu contribuţia şi putem să facem asta. Trebuie să avem voinţă politică s-o facem", a afirmat Cristian Ghinea.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a confirmat că cei care au pensii speciale în plată ar putea reveni la contributivitate, transmite Digi24.

"Se calculează o contribuţie medie pe ultimii 10 ani. Oricum oamenii aceştia au avut salariile mai mari. Foştii poliţişti care au avut şi pe vremea comunismului şi după aceea salarii mai mari decât profesorii, medicii, asistentele medicale, şi pe contributivitate vor avea pensii mai mari. Cât ai avut salariu la momentul acela, pentru atâta primeşti pensie. Dacă n-ai contribuit la sistemul public, pentru că statul comunist nu ţi-a cerut banii ăştia, atunci ne comportăm ca şi cum ai fi contribuit. Asta înseamnă, ce scrie acolo în PNRR, să aducem pensiile speciale în linie cu contributivitatea", a explicat oficialul din Guvern.

Acesta a precizat că nu există un consens în coaliţia de guvernare privind alinierea la contributivitate a tuturor pensiilor, cu excepţia magistraţilor.

"Sunt discuţii interne ale coaliţiei. Nu este consens cu ce categorii de pensii speciale să acoperim. Am avut nenumărate discuţii pe acest subiect pe care n-o să le fac publice. Nu este fair pentru partenerii noştri. Cu cât ne apropiem mai mult de o decizie, cu atât problema se va acutiza şi trebuie să avem discuţia asta inclusiv public.

Din punct de vedere al USR-PLUS, toate pensiile speciale trebuie să fie pe masă. Avem nişte limite ale Curţii Constituţionale. Aceste decizii ale CCR sunt greşite. Nu este o chestiune de matematică. Sunt nişte opinii politice ale CCR", spune ministrul Ghinea.

Totodată, politicianul susţine un sistem în care numirea magistraţilor CCR să fie condiţionată de opiniile pe care le au faţă de problema pensiilor, notează sursa citată.

"Vor fi nişte oameni numiţi la CCR în anii care vin. Expiră nişte mandate. Vreau ca cel puţin voturile date de USR-PLUS în Parlament pentru viitori judecători CCR să fie condiţionate de o opinie de bun simţ care spune că nu există categorii exceptate de la contributivitate. Aşa cum americanii îi întreabă foarte detaliat pe judecătorii de la Curtea Supremă ce opinii au pe toate subiectele, aşa o să-i întrebăm şi noi pe cei care îi numim la CCR ce părere au despre acest punct, care pentru noi devine un punct absolut cheie politic", mai spune Cristian Ghinea.

Guvernul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care este crescută opţional vârsta de pensionare la 70 de ani şi este interzis cumulul pensie-salariu la stat. Actul normativ este trimis în Parlament pentru adoptare.

Dacă Parlamentul va vota legea în forma trimisă de Guvern, după promulgare, bugetarii care cumulează pensia cu salariul vor fi nevoiţi să opteze în termen de 30 de zile, informează Digi24.

Potrivit ministrului Muncii, acum sunt 35.000 de bugetari care cumulează pensia cu salariul. Măsura se aplică şi pensionarilor din structurile ministerul de Interne, unii dintre ei ieşiţi la pensie cu mult înainte de vârsta standard de pensionare, dar care au rămas angajaţi la stat.

Opinia Cititorului ( 17 )

  1. Discutia despre contributivitate este secundara, fara interes pentru marea masa de oameni, intrucat ei primesc pensii doar pe baza de contributivitate, nu le-a facut nimeni pensii speciale.

    Miza e alta.. subtierea banilor primiti pe termen lung si cresterea varstei de pensionare catre un nivel nerealist - 70 de ani.  

    Sa presupunem ca exista oameni pe lumea asta care sa nu fie terminati de uzura capitalista incepand cu 50 de ani, cum drku isi inchipue gasca lu Raluca Turcan ca acesti oameni vor fi pastrati de angajatorii capitalisti in campul muncii pana la 70 de ani ??? E absurd !!! In Romania poti fi terminat pe piata muncii mult mai devreme.. pe la 40-50 de ani... O sa se umple Romania de paznici la varste inaintate.. sperand si ei saracii la o pensie.

    1. o abordare partial adevarata

      pensiile speciale, nebazate pe contributivitate, se bazeaza pe un sistem de servitute pentru anumite categorii de fete palide 

      si sumele chiar nu sunt mici 

      la asta mai adauga si salariile nesimtite ale multor bugetari a caror valoare este o alta cale de scurgere bugetara total nejustificata 

      acestea sunt o parte din sursele de adancire a deficitelor financiare "asumate" de regnul politic! 

      pe spinarea cui?

      a prostului care tace si isi vede de treaba in loc sa-l ia la bani marunti de adevaratul HOT din Romania!!! 

      Discutia despre contributivitate este pilonul central dar bine ca ai adus atentia asupra varstei de pensionare. Trebuie vorbit si de pensionarii de 40-55 ani, culmea toti cu pensii speciale!

      Dragi romani.GHINEA,este un GHERTOI care desi este nu numai prost dar si redus mintal,nu el este vinovatul principal de RUINAREA ROMANIEI si a ROMANILOR. VINOVATUL PRINCIPAL,salasuieste la COTROCENI si este singurul VINOVAT de STAREA ROMANIEI si ROMANILOR.Dintr-un profesoras de provincie care nu este roman ci provine din natia care a ucis cateva zeci de milioane de oameni nevinovati ,acesta a fost pregatit sa fie presedinte al romaniei in laboratoare straine care au luat tara in stapanire in mandatele altor tradatori care au stapanit tara,CONSTANTINESCU si BASESCU.Daca privim azi ce se intampla cu romania,observam ca ea tara a fost transformata intr-o colonie care a fost devalizata de bogatii,a fost lasata fara forta de munca calificata si tanara de catre adevaratii stapani ai nostri de azi,UNIUNEA EUROPEANA. GERMANII din romania,au primit TAINUL de la IOHANNIS prin cedarea bunurilor confiscate ale GRUPULI ETNIC GERMAN,grup HITLERIST, catre populatia actuala a nemtilor din Romania. Cum a fost posibil acest lucru,foarte simplu,cu ajutorul JUSTITIE romane si ea aservita strainilor.A se vedea COMISIA de la VENETIA CJUE,dar mai ales cu ajutorul MCV,cel care le-a fost pus pe tava de alti TRADATORI ai tarii,din JUSTITIE.AZI,CONSTITUTIA TARII,nu mai exista intrucat HOTARARILE CURTII,nu mai sunt respectate de la cel mai inalt nivel,adica de la presidentia romaniei.Actuala COALITIE care GUVERNEAZA TARA,a fost stabilita nu pe baze CONSTITUTIONALE si DEMOCRATE ci prin VOINTA unui PRESEDINTE care ABUZEAZA de LASITATEA ROMANILOR. Cine are un pic de CREIERsi citeste ce contine PNRR,v-a intelege ca prin acest plan DIABOLIC,se atenteaza la SUVERANITATEA TARII,si la VIATA ROMANILOR cu acordul lui IOHANNIS.Asa cum a afirmat GHINEA,in curand CURTEA CONSTITUTIONALA v-a deveni curtea de casa a actualei COALITII prin numirea unor personaje la CCR,care vor executa ORBESTE ordinele venite din afara TARII. IN acest CONTEXT de DESTRAMARE a statului Roman,pune umarul si OPOZITIA prin PSD si presedintele CIOLACU,care in intelegere cu IOHANNIS a adus la putere PNL de doua ori.Cine il opreste pe CIOLACU sa mearga la COMISIA EUROPEANA si sa le arate celor care trebuie sa aprobe PNRR ca acest plam n nu este pentru binele Romaniei si Romanilor ci pentru IMBOGATIREA pri FURT a celor care guveneaza azi Romania. Nimeni. Numai ca CIOLACU,este si el parte a SISTEMULUI TRADATOR si TICALOSIT care conduce azi TARA. ROMANI TREZITIVA.!

      Fii baiat destept. Nu exista un interes real pentru anularea pensiilor speciale, doar o gargara. Daca voiau sa le desfiinteze o faceau pana acum.. ca au majoritate in parlament.

      Discutia asta e pentru prosti, sa le intre bine in cap ca sistemul e nesustenabil si sa accepte mai usor pensii mai mici si munca mai multa.. N-ai prins ideea? 

      si johanis este o marioneta , daca nu crezi intreaba-l pe helvig !

    daca am avea justitie adevarata , acest individ ar trebui acum sa dea cu subsemnatul si sa-i spuna pe toti care stau in spatele lui si al planului ticalos de subminare a ec nationale , pentru ca el este prea prost pentru asa ceva , este doar coada de topor potrivita .poate cine stie , se ajunge si la boarfa de macovei care l-a crescut cu bani de la soros .

    Un partid sustinut de structuri de informatii nu are cum sa stopeze furtul de la buget prin pensii speciale. Asta cu se opun unii si nu este fair sa spun cine este o gaselnita de propaganda buna. Ei asta stiu: sa faca propaganda, sa genereze evenimente de care sa profite si sa dreneze bani publici. Cea mai mare suma vehiculata vreodata de un ministru cei 14 miliarde imprumuturi + ce or mai atrage din granturi vor fi gestionate de acest Ghinea. Fostul ministru zero.

    Pai normal ca nu exista consens. Promisiunile din campania electorala erau doar pentru fraieri!

    vorbi prostul satului. Om fara meserie si prost ca noaptea

    Îi provocată în consens !!!

    Nici comunistii n-au indraznit sa faca legi valabile numai pentru anumite categorii .

    1. E adevarat dar NU despre asta e discutia, nu te lasa atras in capcana.. Pensiile speciale nu vor fi desfiintate niciodata.. dar prostii vor munci mai mult, vor plati taxe mai mari si se vor pensiona cu 2 ani inainte sa moara.

      Pe alde Ghinea si Raluca Turcan ii intereseaza ca poporul sa bage la cap ca nu sunt bani si sa nu mai ceara.. Daca ii interesa sa desfiinteze pensiile speciale o faceau de mult.  

    As vota sa nu se mai foloseasca termenul de "pensii special" ci pensii ale nomenklaturii. Sa fie mai clar.

    VĂ TEMEȚI DE CĂTUȘE ....

    D-le Ghinea, cine va împiedică sa faceți un referendum pentru modificarea Constituției, astfel încât și magistrații sa primească pensii legate de contributivitate? Dacă cei din armata și politie, care nu au weekenduri, Paște, Crăciun, An Nou, nu mai au pensii speciale, de ce magistrații, care se bucura de pensii duble și chiar triple fata de militari și polițiști, care au și weekenduri libere și Paște și Crăciun și AN Nou ar avea pensii speciale? USR, de ce va temeți de referendum pentru modificarea Constituției? Ați îndrepta multe lucruri, asa cum va lăudați ca vreți sa faceți!

    1. prostule , care ai asteptari de la usr , iati-l si bagati-l in cur pe " dl ghinea " ! multa lume ti-ar multumi . auzi , dl ghinea , au ajuns hotii de buzunare , domni !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb