Cristian Ghinea şi-a anunţat colegii că demisionează din conducerea USR

S.B.
Politică / 22 decembrie 2021

Cristian Ghinea şi-a anunţat colegii că demisionează din conducerea USR

Cristian Ghinea şi-a anunţat colegii de partid, într-un mesaj intern, că va demisiona din funcţia de vicepreşedinte al USR şi membru în Biroul Naţional al partidului de la începutul lunii ianuarie 2022 pentru a se ocupa de două proiecte de asistenţă şi monitorizare pentru PNRR împreună cu eurodeputaţii Dragoş Pîslaru şi Vlad Botoş, informează news.ro.

Dacă ar fi rămas în funcţiile de conducere pe care le avea în cadrul formaţiunii, atunci acest lucru ar dus la o incompatibilitate cu statutul USR.

"Dragi colegi, vă anunţ prin prezenta decizia mea de a demisiona din poziţia de vicepreşedinte şi membru în Biroul Naţional al USR începând cu data de 1 ianuarie 2022. Motivul imediat al acestei decizii ţine de două proiecte pe care le demarez împreună cu colegii europarlamentari Dragoş Pîslaru şi Vlad Botoş, proiecte de monitorizare şi asistenţă pentru PNRR. Aceste fonduri vin din bugetul Parlamentului European, dar sunt la dispoziţia europarlamentarilor, pe baza de proiecte de comunicare/cercetare/politici publice. Vom lansa în ianuarie platforma de monitorizare a PNRR şi apoi imediat publicaţii şi activităţi de asistenţă pentru primari/consilieri privind ce trebuie să facă pentru a beneficia de fonduri. Am consultat jurişti şi opiniile legate de o obligaţie statutară de a mă retrage sunt împărţite. Prefer să o fac, în spiritul deciziei noastre colective. Voi rămâne alături de USR şi de echipa de management, activ şi implicat, ca membru", a precizat Cristian Ghinea, în mesajul intern pe care l-a transmis colegilor din USR, obţinut de News.ro.

Fostul ministru al Investiţiilor şi Fondurilor Europene aminteşte despre proiectele USR pe care le-a susţinut şi la contribuţia pe care a avut-o în extinderea USR şi a numărului de filiale ale partidului.

"În definitiv, de când am intrat în USR, din 5 formate de BN am fost prezent în două. Renunţarea la funcţie şi revenirea în postura de membru este deci mai degrabă o revenire la o normalitate. Sunt tare mândru de contribuţiile avute la drumul nostru comun. La extindere (de la aproape deloc la 1.500 de filiale), la proiectul Fără Penali, unde Dan a condus o caravană şi eu pe cealaltă, la poziţionarea anti CpF, la alegerea doctrinei liberale moderne, afilierea la ALDE, cele două programe de guvernare pe care le-am coordonat. Promit să mai fac din astea. Am construit împreună forţa liberală, modernizatoare care va schimba România. Drumul nostru e încă la început. Noi, aşa cum suntem, cu bune şi cu rele, suntem armata care organizează reforma. De multe ori ni s-a prorocit sfârşitul şi de fiecare dată am contrazis casandrele. Sunt optimist pentru 2022 şi, mai ales, pentru 2024. Dar, evident, depinde de noi toţi. Pe termen scurt, voi termina de scris cartea la care lucrez împreună cu Fundaţia Friedrich Naumann despre liberalismul aşa cum ar trebui să fie, aplicat zi de zi", a mai scris Ghinea.

El a mai spus că este optimist şi va face tot ce îi va sta în putere ca sutele de kilometri de autostradă şi căi ferate, miile de şcoli renovate, şi alte proiecte prevăzute în PNRR să devină realitate.

"Şi, obsesiv cum mă ştiţi şi tot optimist, voi face tot ce pot pentru ca PNRR să devină în realitate sutele de km de autostradă şi căi ferate, miile de şcoli renovate, miile de laboratoare de informatică, miile de gospodării care vor avea pentru prima dată apă, cele patru mii de piste de bicicletă, zecile de mii de hectare de pădure nouă, milioanele de metri pătraţi de clădiri renovate energetic la care am muncit atâta. Şi zecile de reforme care pot schimba România", a concluzionat Cristian Ghinea, în mesajul transmis colegilor din USR.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. E un timpit, umbla numai dupa bani. Ghinea. Stop. Pe apa simbetei.

    Andrei 

    A procedat ca un ,, berbec "

    procedat f. bine. E printre putinii care stiu ce e ala PNNR!

    Aoleu! Mama ce pierdere pentru Romania. Pleaca Ghinea din fruntea milenialismului neomarxist lesbian. El nu pleaca pentru principii sau pentru o idee. Nu pleaca pentru onoare si nici de rusine ca a facut o varza cu PNRR si a condus prost Ministerul. Nuuu, nu prieteni. Ghinea paraseste primul corabia penibila si incerta a USR pentru bani, foarte multi bani. Tipic.

    pleci ,dar inca mai sper intr-un dram de justie in tara asta si sa te umfle porcule ingrasat de soros , si crescut sub fusta imputita a lui macovei .

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb