Cristian Ionescu, Coface: "Anticipez o creştere a numărului de companii insolvente şi în 2012"

Ziarul BURSA #Companii / 2 martie 2012

Cristian Ionescu, Coface: "Anticipez o creştere a numărului de companii insolvente şi în 2012"
  • document ataşat EVOLUTIA SECTORIALA A NUMARULUI DE FALIMENTE ÎNREGISTRATA ÎN ULTIMII 5 ANI,REPARTITIA PE ZONE GEOGRAFICE A CAZURILOR DE INSOLVENTA ÎNREGISTRATE ÎN 2011 SI GRAFIC EVOLUTIE LUNARA INSOLVENTE 2009-2010-2011
    apasă aici pentru a descărca.

    Numărul falimentelor înregistrate în 2011 a crescut cu ~4,42% faţă de numărul celor din 2010, când se înregistrau 21.692 de dosare de insolvenţă, potrivit studiului Coface România privind situaţia sectorială a falimentelor din 2011. Cristian Ionescu, Country Cluster Manager al Coface Româ-nia, Bulgaria şi Slovacia, a declarat: "În ciuda creşterii economice din 2011, falimentele au crescut faţă de 2010, ceea ce arată că în economia reală criza a continuat să facă victime în rândul companiilor slăbite de recesiunea din 2009 şi 2010 şi a celor slab capitalizate. Din nefericire, trimestrul 4 al anului trecut precum şi primele 2 luni din 2012 indică o înrăutăţire accentuată a comportamentului de plată al companiilor, cu un număr dublu de întârzieri la plată şi arierate în creştere, ceea ce mă face să fiu pesimist şi să anticipez o creştere a numărului de companii insolvente şi în 2012".

    Primele trei poziţii ale clasamentului - comerţ cu ridicata, comerţ cu amănuntul şi construcţii - rămân neschimbate pentru al patrulea an consecutiv, din punctul de vedere al sectoarelor reprezentative şi concentrea-ză cea mai mare parte a numărului de insolvenţe înregistrate în 2011, res-pectiv ~55%.

    În studiul realizat de Coface au fost luate în considerare firme care şi-au deschis procedura de faliment, firme aflate în reorganizare judiciară şi firme pentru care a fost închisă procedura de faliment, indiferent de anul deschiderii acestor proceduri.

    La finalul anului 2011, un număr total de 22.650 de companii se aflau în diverse stadii ale procedurii de insolvenţă.

    Primele trei sectoare de activitate acaparează peste 50% din numărul de falimente

    Similar studiilor precedente privind situaţia insolvenţelor, situaţia anului 2011 nu aduce surprize majore în ceea ce priveşte primele 10 sectoare, acestea înregistrând cel mai mare număr al firmelor aflate în insolvenţă şi rămânând neschimbate ca poziţie, singurele modificări fiind la nivel de ordine în cadrul topului, dar cu variaţii de una, maxim două pozitii. Astfel, comerţul cu amănuntul revine pe prima poziţie (4423 falimente, 19,53% din totalul falimentelor în 2011), confirmându-se astfel persistenţa dificultăţilor de ordin financiar cu care se confruntă firmele din acest sector, din cauza orientării într-o uşoara scădere a pieţei de consum către hypermarketuri şi retaileri. Pe locul doi urmează comerţul cu ridicata şi distribuţie, cu un număr de 4358 falimente, 19,24% din totalul falimentelor).

    Industria alimentară locală este afectată în continuare de aproape cei 2 ani de recesiune, iar estimările sunt rezervate. Conform Eurostat, sentimentul de încredere în rândul consumatorilor pe plan local s-a deteriorat puternic în ultimii 2 ani, la sfârşitul lunii decembrie 2011 acesta fiind raportat la -43,1 (la coada ţărilor din Uniunea Europeană, doar ţări precum Grecia, Portugalia, Ungaria, Cipru şi Bulgaria având un indicator mai slab din acest punct de vedere). Intrarea pe piaţa locală a unor distribuitori importanţi în ultimii 4-5 ani, printre care Auchan, Kaufland, Metro, Lidl au avut un impact major asupra mediului competitiv local. În acelasi timp, prezenţa a peste 10 lanţuri de distribuitori de anvergură mare într-o ţară cu o populaţie de aproximativ 20 de milioane de locuitori poate duce la o consolidare între jucătorii existenţi, aşa cum s-a putut observa în ultimii ani în Polonia. De asemenea, există semnale de îngrijorare privind tendinţa de supraîncălzire a industriei alimentare, pe fondul creşterii agresive a concurenţei între jucători, incertitudinii la nivel global şi a deficitului de cont curent, situat la un nivel încă ridicat comparativ cu cel înregistrat în noile state membre UE. Conform Institutului Naţional de Statistică, în luna noiembrie 2011, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de aceeaşi lună a anului anterior, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată cu 2,8%, respectiv cu 1,9%. Raportat la perioada ianuarie - noiembrie 2011, comparativ cu acelaşi interval al anului anterior, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a scăzut atat ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,3%, respectiv cu 4,0%.

    Analizând dinamica indicilor volumului cifrei de afaceri în comerţul cu amănuntul pentru ultimii 2 ani (deviaţie faţă de aceeaşi lună a anului anterior), se observă contracţia mai puternică a produselor alimentare comparativ cu produsele nealimentare, pe fondul scăderii cererii locale pentru această categorie de produse. Astfel, cifra de afaceri în comerţul cu amănuntul a scăzut cu 11% în primul trimestru 2011 (revenind aproape de nivelul din 2005), 9% în al doilea trimestru şi 6,5% în trimestrul, continuând tendinţa des-crescătoare începută de la sfârşitul anului 2008.

    Construcţiile întregesc topul primelor 3 sectoare cu cele mai multe insolvenţe, ocupând poziţia a treia în clasament (3548 falimente, 15,66% din total falimente). Acest sector a înregistrat o creştere constantă a numărului de insolvenţe, astfel că numărul firmelor aflate în imposibilitate de a-şi acoperi datoriile curente a crescut de 2 ori comparativ cu soldul înregistrat la sfârşitul anului 2008 (când au fost semnalate 1.666 de insolvenţe). Cei mai importanţi factori care au afectat sectorul construcţiilor în 2011 sunt: cererea redusă din partea populaţiei, care se află într-un proces de ajustare la raportul mai ridicat dintre serviciul datoriei şi venituri, rezultat din creşterea dobânzilor şi scăderea încasărilor, iar cel de-al doilea factor este reprezentat de sprijinul fragil de finanţare din partea sectorului bancar, investiţiilor străine şi guvernamentale. Singurele semnale pozitive sunt cele observate comparativ cu restul ţărilor din UE. Astfel, în noiembrie 2011, România a înregistrat cea mai mare creştere din UE a volumului lucrărilor de construcţii comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior.

    Domeniul transporturilor înregis-trează, de asemenea, un număr foarte ridicat de cereri de insolvenţă (1596), poziţionându-se, ca şi la sfârşitul anului 2009, pe locul patru în clasament. Aflate într-o strânsă legătură cu nivelul de dezvoltare al industriei, transporturile din România au cunoscut în ultimii ani o deteriorare constantă a performanţelor financiare, urcând 4 poziţii în acest clasament, comparativ cu 2007.

    Companiile care au prestat servicii conexe întreprinderilor au cunos-cut, de asemenea, o înrăutăţire continuă a situaţiilor financiare, pe fondul scăderii cererii şi a presiunii asupra preţurilor oferite, exercitate de către clienţi.

    Cele mai afectate judeţe în 2011: Argeş, Prahova, Hunedoara şi Giurgiu

    Distribuţia teritorială a cazurilor de insolvenţă pentru anul 2011 a suferit, în linie cu variaţiile similare din trecut pe acest indicator, modificări importante faţă de situaţia existentă la sfârşitul anului 2010, potrivit studiului Coface. Din primele 10 judeţe ca număr de insolvenţe înregistrate la sfârşitul anului 2011, 6 se regăsesc şi în topul primelor 10 de la sfârşitul anului anterior, iar dintre acestea doar 5 se regăsesc în aceeaşi categorie la sfârşitul anului 2009. Judeţele care nu şi-au păstrat poziţiile în top 10 comparativ cu anul anterior, înregistrând astfel o evoluţie descrescătoare a numărului insolvenţelor, sunt Bihor, Timiş, Iaşi şi Galati, locul acestora fiind ocupat de Argeş, Prahova, Hunedoara şi Giurgiu. Judeţele care au înregistrat o creştere masivă a insolvenţelor sunt Giurgiu (triplare a numărului de insolvenţe pe sold, de la 203 în 2010 la 754 în 2011), Bistriţa-Năsăud, Sălaj, Dâmboviţa, Ialomiţa, acestea din urmă înregistrând o dublare a insolvenţelor pe sold.

    Comanda carte
    fngcimm.ro
    danescu.ro
    raobooks.com
    boromir.ro
    Mozart
    Schlumberger
    chocoland.ro
    arsc.ro
    domeniileostrov.ro
    leonidas-universitate.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    23 Dec. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9759
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
    Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    erfi.ro
    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    petreceriperfecte.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb