CRIZA POLITICĂ Harababura politică a sporit după demisiile miniştrilor USRPlus

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Politică / 8 septembrie 2021

Harababura politică a sporit după demisiile miniştrilor USRPlus

Orban a comunicat Guvernului moţiunea de cenzură

Iohannis spune că se caută "cele mai potrivite soluţii" pentru rezolvarea crizei

Cîţu: "Analizez demisiile miniştrilor USRPlus"

Barna, dezamăgit după întâlnirea cu Iohannis: "Nu am discutat scenarii pentru soluţionarea crizei"

USRPlus: "Cineva îl întoarce cu cheia pe Marcel Ciolacu, în fiecare zi îşi schimbă declaraţiile"

Criza politică s-a adâncit, ieri, în contextul în care miniştrii USRPlus şi-au depus demisiile, PNL şi PSD au continuat să blocheze stabilirea unui calendar pentru moţiunea de cenzură USRPlus-AUR, iar preşedintele Camerei Deputaţilor, în acelaşi timp preşedintele PNL, a trimis către Guvern înştiinţarea privind înregistrarea moţiunii. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat încă de luni seară că, dacă nu va exista cvorum în Birourile Permanente Reunite pentru stabilirea calendarului moţiunii de cenzură, va comunica personal Guvernului moţiunea de cenzură şi va fi demarată, astfel, procedura moţiunii, conform obligaţiei regulamentului parlamentar.

În răspuns, PNL lua, ieri, în calcul să atace la Curtea Constituţională înştiinţarea.

Totodată, pe surse, au apărut variantele discutate în PNL pentru salvarea premierului până la congres: amânarea intrării în vigoare a demisiilor (premierul Florin Cîţu trebuie să ia act de ele în 15 zile); revocarea şefilor Camerelor şi înlocuirea lor pentru amânarea dezbaterii moţiunii sau găsirea unor trădători în USRPlus care să rămână în Guvern, astfel încât să nu se schimbe componenţa politică şi să nu mai fie nevoie de vot de încredere în Parlament.

Miniştrii USRPlus şi-au depus oficial, ieri dimineaţă, demisiile din Guvernul Cîţu. Aceştia au înregistrat demisiile atât la ministere, cât şi la Secretariatul General al Guvernului. În momentul depunerii demisiilor, premierul Florin Cîţu nu se afla în Guvern şi nu a existat o întâlnire între acesta şi miniştrii demisionari, conform g4media.ro.

Potrivit sursei citate, demisia ministrului Cristian Ghinea din fruntea ministerului investiţiilor şi proiectelor europene ar putea fi amânată de premierul Florin Cîţu pe motiv că, în luna septembrie, se aşteaptă adoptarea Planului Naţional pentru Relansare şi Rezilienţă (PNRR), motivul real fiind, însă, tergiversarea către 25 septembrie. De notat, totuşi, că, după adoptarea PNRR, şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, are programată o vizită în România. În orice caz, demisia lui Ghinea devine "irevocabilă din momentul în care s-a luat act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii".

Preşedintele Iohannis a reacţionat şi el public, pentru a doua oară de la debutul crizei politice, după ce sâmbătă a acuzat USRPlus de iresponsabilitate. Iohannis a afirmat că se vor găsi "cele mai potrivite soluţii" pentru a depăşi criza actuală, chiar dacă şi preşedintele pare decis să accepte tergiversarea prezentării şi dezbaterii moţiunii de cenzură, în sens contrar Constituţiei României. Dacă nu intră în alegerile interne din PNL din poziţia de premier, şansele lui Cîţu de a fi ales lider al PNL scad dramatic, iar acum Florin Cîţu nu mai poate fi schimbat din poziţia de candidat.

"În România se respectă valorile democratice, Constituţia ţării şi, chiar dacă avem acum o criză guvernamentală, nu ne abatem de la parcursul nostru european şi euroatlantic. Acesta este mesajul pe care vă rog ca fiecare dintre dumneavoastră să-l transmiteţi în statele în care reprezentaţi ţara noastră. România continuă să fie o ţară stabilă, care nu deraiază de la valorile şi angajamentele asumate.

Vă garantez că vom găsi cele mai potrivite soluţii pentru a depăşi actuala criză politică şi a continua o guvernare pentru dezvoltarea României", a declarat Klaus Iohannis, ieri, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

Totodată, pe surse, au mai apărut două informaţii foarte importante: prima, că "#echipacâştigătoare" a lui Florin Cîţu a ajuns la concluzia că poate renunţa la Florin Cîţu, însă numai după congresul din 25 septembrie; a doua - că susţinătorii lui Cîţu din PNL iau în calcul să-l excludă din partid pe Ludovic Orban, preşedintele partidului, dacă Orban va continua să joace în ideea sprijinirii căderii guvernului. Mai mulţi membri ai "#echipeicâştigătoare" au început să-l atace pe Orban în ultimele zile, în ciuda evidentului abuz de a bloca moţiunea de cenzură depusă regulamentar în Parlament.

Robert Sighiartău, secretarul general al PNL, a respins scenariul retragerii lui Florin Cîţu după 25 septembrie şi a spus că PNL va boicota în continuare moţiunea de cenzură.

"Varianta de premier a PNL este Florin Cîţu. Nu schimbăm nimic", a spus Sighiartău la Digi24.

Orban a comunicat Guvernului moţiunea de cenzură

Nici cea de a patra şedinţă a conducerii Parlamentului nu a avut loc, din cauză că PSD, PNL şi UDMR au lipsit din nou de la reuniune. Potrivit lui George Simion, co-preşedintele AUR, doar 9 din cei 26 de membri ai Birourilor Permanente Reunite au participat la şedinţa de ieri.

"Doar 9 din cei 26 de membri ai Birourilor permanente Reunite, cinci de la Camera Deputaţilor şi patru de la Senat, au fost prezenţi. A lipsit PSD şi PNL în integralitate, mai puţin domnul Orban. Ceilalţi ţin cu domnul Cîţu şi încearcă să blocheze moţiunea de cenzură. Nu este posibil aşa ceva, deja a patra şedinţă în care domnii de la PSD lipsesc. În momentul ăsta se va trimite moţiunea mai departe către Guvern şi se va întruni plenul Parlamentului pentru a se vota moţiunea", a declarat ieri Simion.

În acelaşi timp, ieri, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a prezentat o decizie din 2010 a Curţii Constituţionale care obligă Parlamentul să respecte termenul de cinci zile pentru prezentarea şi dezbaterea unei moţiuni de cenzură.

Orban a citat din motivarea deciziei CCR 1525 din 24 noiembrie 2010, potrivit căreia "împiedicarea prezentării şi refuzul dezbaterii moţiunii de cenzură sunt contrare Constituţiei, întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posiblităţii opoziţiei de a angaja asumarea răspunderii".

"Am obligaţia să respect constituţia şi legile ţării, ca atare derularea calendarului moţiunii de cenzură este obligatorie. Azi (ieri - n.r.), voi comunica Guvernului imediat după şedinţă moţiunea de cenzură", a declarat Orban. Ulterior, la ora 13:30, a fost primită confirmarea faptului că moţiunea de cenzură a fost comunicată Guvernului.

Orban a spus şi că a primit semnăturile de pe moţiune în original, adăugând că va discuta cu preşedintele Senatului, Anca Dragu, pentru a convoca o nouă reuniune a Birourilor permanente reunite, prin care să fie stabilit calendarul moţiunii de cenzură.

Totodată, ieri, Ionuţ Moşteanu, purtătorul de cuvânt al USRPlus, a declarat la Parlament că este un blat evident între Marcel Ciolacu şi Florin Cîţu ca să încalce Constituţia, prin blocarea dezbaterii moţiunii de cenzură. Moşteanu a mai precizat că demisia este un act unilateral, iar "miniştrii nu pot fi sclavi pe plantaţie" dacă au decis să plece şi a cerut din nou ca Florin Cîţu să facă un pas în spate, pentru a fi format un nou guvern cu premier de la PNL.

Moşteanu a precizat că ieri a fost ultima zi când, conform regulamentului, ar fi trebuit citită motiunea în plenul Parlamentului: "Este un lucru mai grav decât în 2019. Faptul că Marcel Ciolacu şi Florin Cîţu şi-au dat mâna ca să încalce Constituţia este fără precedent. Moţiunea nu poate ajunge în plen doar pentru că Florin Cîţu se agaţă cu unghiile de scaunul de la guvern. Cineva îl întoarce cu cheia pe Marcel Ciolacu, în fiecare zi şi în fiecare zi îşi schimbă declaraţiile".

Moşteanu a mai spus că membrii USRPlus din eşalonul doi din aparatul de stat - prefecţi, subprefecţi - nu vor demisiona, ci vor rămâne în funcţii, pentru că "guvernul nu este al lui Florin Cîţu"

Tot pe surse a apărut informaţia că aripa Cîţu din PNL vrea să atragă USRPlus înapoi la guvernare, oferindu-i lui Dan Barna preşedinţia Camerei Deputaţilor. Totodată, tabăra Cîţu voia să atragă USRPlus şi cu propunerea de a rediscuta împărţirea ministerelor şi agenţiilor guvernamentale, conform surselor g4media.ro. O discuţie în acest sens ar fi urmat să aibă loc la întâlnirea dintre preşedintele Klaus Iohannis şi liderii USRPlus ce a avut loc ieri la ora 16:00.

Planul liberalilor vine pe fondul refuzurilor repetate ale liderilor USRPlus de a discuta despre o renegociere a coaliţiei de guvernare şi a posturilor din stat. USRPlus a spus în repetate rânduri că singura condiţie pentru a reveni la guvernare este plecarea premierului Florin Cîţu.

De asemenea, ieri, după demisiile din guvern ale miniştrilor USRPlus, PSD a avut o şedinţă internă. Înainte de aceasta, şeful PSD, Marcel Ciolacu, i-a cerut preşedintelui Klaus Iohannis să pună capăt rapid crizei politice şi să-i ceară demisia premierului Florin Cîţu.

"PSD consideră că soluţia cea mai rapidă de încetare a crizei politice şi guvernamentale este ca preşedintele Klaus Iohannis să îşi exercite rolul constituţional de mediator şi să solicite demisia urgentă a prim-ministrului Florin Cîţu. O astfel de intervenţie din partea preşedintelui ar pune capăt imediat conflictului politic care afectează grav România", a afirmat Ciolacu.

Dan Barna, după întâlnirea cu Iohannis: "A fost o întâlnire de care sunt dezamăgit"

Ministerele vacantate de USRPlus ar urma să fie preluate de Cîţu (Fonduri Europene), Raluca Turcan (Sănătate), Dan Vîlceanu (Transporturi), Virgil Popescu (Economie) şi Sorin Cîmpeanu (Cercetare). Ministerul Justiţiei este deja condus interimar de Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne.

Miniştrii USRPlus şi-au prezentat ieri bilanţurile, ministrul fondurilor europene Cristian Ghinea afirmând că "PNRR este închis", documentele legale fiind trimise toate la Bruxelles, iar programul urmează să fie aprobat în finalul lunii septembrie.

Cătălin Drulă, ministrul demisionar al Transporturilor, a vorbit în bilanţul său de investiţii record de 3,7 miliarde lei, din fonduri europene nerambursabile în primele opt luni ale anului, şi semnarea a două licitaţii de tronsoane de autostradă. Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii, a afirmat că în mandatul său au fost deblocate proiecte de spitale şi, în acelaşi timp, s-au semnat contracte de finanţare pentru spitale de sute de milioane de euro. Totodată, miniştrii USRPlus au folosit conferinţele de bilanţ pentru a-l ataca pe premierul Florin Cîţu.

Cîţu a afirmat, la rândul său, după şedinţa de guvern de ieri, în care s-a aprobat rectificarea bugetară, că nu se grăbeşte să ia act de demisiile miniştrilor USRPlus: "Daţi-mi voie să analizez situaţia şi când o să am un răspuns o să vin. În momentul ăsta încă analizez situaţia politică în care ne aflăm".

Întrebat dacă după discuţia cu preşedintele Iohannis este posibil ca miniştrii USRPlus să-şi retragă demisiile, Cîţu a răspuns: "Bineînţeles că este posibil".

Însă Dan Barna, după întâlnirea de ieri cu Klaus Iohannis, a afirmat că nu s-a ajuns la nicio concluzie şi că întâlnirea ar fi trebuit să aibă loc în urmă cu câteva zile. Barna a părut să indice că Iohannis a mimat rolul de mediator pe care i-l conferă Constituţia, în condiţiile în care co-preşedintele USRPlus a declarat că nu s-a prezentat sau analizat nicio soluţie.

"S-a dovedit a fi o întâlnire formală, benignă, în care am trecut în revistă istoricul acestei crize generate miercurea trecută şi am exprimat foarte clar poziţia USRPlus de schimbare a premierului. Aici s-a terminat partea de conţinut a dialogului. Nu s-a prezentat vreo soluţie, nu s-au analizat soluţii. (...) A fost o întâlnire de care sunt dezamăgit. (...) Din păcate, vedem cum majoritatea abuzează în Parlament şi nu permite depunerea moţiunii de cenzură. Cerem să fie pusă la vot moţiunea", a spus Barna.

În legătură cu cererea ca premierul Cîţu să plece, Barna a spus că răspunsul lui Iohannis "a fost legat de acest congres al PNL care blochează o ţară întreagă". Barna a mai declarat, ieri, că acum avem o majoritate Cîţu-Ciolacu "care ucide statul de drept din România".

Preşedintele Iohannis i-ar fi transmis lui Barna că atunci "când vor veni demisiile le va accepta".

Fragment din decizia CCR prezentată ieri de Orban:

"În consecinţă, împiedicarea prezentării şi refuzul de a dezbate o moţiune de cenzură deja depusă sunt contrare Constituţiei, întrucât acest lucru ar echivala cu eliminarea posibilităţii opoziţiei parlamentare de a cenzura şi controla deciziile guvernamentale de angajare a răspunderii.

Astfel, în cauza de faţă, Curtea reţine că Parlamentul, prin reprezentantul său, şi anume preşedintele Senatului, nu a respectat termenul de prezentare a moţiunii de cenzură în şedinţa comună a celor două Camere de cel mult 5 zile de la data depunerii acesteia, prevăzut de art. 78 alin. 1 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, ceea ce se constituie într-o piedică la prezentarea moţiunii de cenzură depusă de opoziţia parlamentară. Mai mult, având în vedere cele arătate mai sus, dezbaterea moţiunii de cenzură trebuia deja demarată, ceea ce nu s-a întâmplat, astfel încât Curtea constată că Parlamentul, prin reprezentantul său, şi anume preşedintele Senatului, refuză supunerea acesteia spre dezbatere în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului, contrar prevederilor art. 114 alin. (2) coroborate cu cele ale art. 113 alin. (3) din Constituţie. În acest mod opoziţia parlamentară nu se mai poate exprima şi controlul parlamentar este lipsit de eficienţă. Or, niciun instrument juridic prevăzut de Constituţie nu poate fi lipsit de eficienţă, golirea lui de conţinut determinând caracterul lui iluzoriu şi, implicit, încălcarea principiului constituţional al statului de drept".

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Ce sa zic! Au plecat niste fripturisti care au dovedit crasa incompetenta. Niste ageamii care nu au putut sa performeze in functiile pe care le-au avut si au mers din gafa in gafa. Ei au crezut ca tara se conduce cu incompetenti, pe FB. Ageamii de doi bani. Poza lui Ciolos cu Macron m-a infuriat teribil si mi-a facut greata.

    hohanis este cel mai tare. Merita inca 2 mandate. Mereu gaseste solutii, rezolva orice problema. Super tare gagiul.

    Catu, Ioha si altii ca ei, sunt doar niste afaceristi, pe banii nostrii. Politicieni n-am avut prea multi dupa 1989.

    1. Nu ee harabarbura,e HAOS

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb