CSAT a trimis Parlamentului pentru aprobare Strategia Naţională de Apărare a Ţării

C.D.
Ziarul BURSA #Politică / 23 iunie 2010

CSAT a trimis Parlamentului pentru aprobare Strategia Naţională de Apărare a Ţării

Membrii Consiliului Superior de Apărare a Ţării (CSAT) au trimis Parlamentului, pentru aprobare, Strategia Naţională de Apărare a Ţării. Strategia a fost analizată ieri, la Palatul Cotroceni, în cadrul unei şedinţe a CSAT prezidată de către preşedintele Traian Băsescu, membrii Consiliului fiind de acord ca documentul să fie înaintat Legislativului spre aprobare. Decizia de ieri a CSAT privind Strategia vine după ce membrii Consiliului au aprobat, în ultima şedinţă din luna martie, propunerea Ministerului Apărării Naţionale de achiziţionare a 24 de avioane F16 în uz.

"Strategia Naţională de Apărare a Ţării reprezintă instrumentul de lucru în baza căruia instituţiile din domeniul securităţii naţionale sunt chemate să elaboreze propriile strategii sectoriale care vor conţine măsurile concrete destinate contracarării şi combaterii riscurilor şi ameninţărilor", conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit sursei citate, preşedintele Traian Băsescu va accepta, însă, şi modificările aduse documentului de către parlamentari: "În scrisoarea de înaintare, adresată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, şeful statului îşi exprimă disponibilitatea de a fi receptiv la recomandările membrilor Parlamentului cu ocazia dezbaterilor din forul Legislativ pe tema Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării".

O altă decizie a CSAT de ieri vizează forţele şi mijloacele Armatei care pot fi puse la dispoziţie pentru misiuni în afara teritoriului naţional în 2011.

Membrii Consiliului au decis ca faţă de anul curent, în anul 2011, forţele Armatei disponibile pentru misiuni externe să scadă cu 319 militari.

O nouă şedinţă pe problema evaziunii, săptămâna viitoare

Pe ordinea de zi a CSAT au mai figurat şi alte probleme care au fost considerate că ţin de siguranţa naţională precum combaterea infracţiunilor financiare şi a firmelor fantomă folosite de reţelele de criminalitate transfrontalieră, precum şi Strategia naţională de prevenire şi combatere a spălării banilor şi fi-nanţării terorismului.

Administraţia Prezidenţială a menţionat că membrii CSAT se vor reuni, din nou, în şedinţă, în cursul săptămânii viitoare, pentru a analiza măsurile necesare diminuării evaziunii fiscale şi a contrabandei.

Traian Băsescu participă la SEECP

Preşedintele Traian Băsescu va participa, astăzi, la Summit-ul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), conform unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale. Evenimentul va avea loc la Istanbul, la lucrările summit-ului fiind aşteptaţi, pe lângă delegaţia noastră, oficiali ai Albaniei, Bosniei şi Herţegovinei, Bulgariei, Croaţiei, Greciei, Macedoniei, Muntenegrului, Republicii Moldova, Serbiei, Sloveniei şi ai ţării gazdă. În cadrul reuniunii va fi evaluată situaţia din Europa de Sud-Est, relaţia statelor participante cu structurile europene şi euroatlantice, precum şi nivelul cooperării regionale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb