Enel Green Power va ajunge, la finele primului trimestru, la o capacitate instalată în centrale eoliene din ţara noastră de aproape 300 MW, devenind, astfel, al doilea mare dezvoltator în această piaţă, după puterea instalată.
Cei 292 MW vor fi instalaţi în patru parcuri eoliene deţinute de divizia de energie regenerabilă a grupului italian de utilităţi Enel în judeţul Tulcea şi unul în localitatea Moldova Nouă (judeţul Caraş-Severin).
Enel Green Power a început să construiască primul său parc eolian în România în 2010 în localitatea Agighiol, judeţul Tulcea, iar în prezent are instalaţi 269 MW.
"Cu siguranţă vom mai construi ceva aici, nu ne vom opri, dar nu vă pot spune mai multe", a declarat, ieri, Carlo Pignoloni, directorul general al Enel Green Power Româ-nia, citat de Mediafax.
Cel mai mare dezvoltator de proiecte eoliene din România după capacitatea instalată este grupul ceh CEZ, cu 300 MW în localităţile Fântânele şi Cogealac (ambele în judeţul Constanţa), jumătate din obiectivul propus.
O altă companie care a investit în parcuri eoliene este Energias de Portugal, care deţine o capacitate instalată de 228 MW, în localităţile Cernavodă şi Peştera (judeţul Constanţa). În următorii doi ani, Energias de Portugal vizează instalarea altor 141 MW în centrale eoliene.
Pignoloni nu a precizat valoarea investiţiei Enel Green Power în parcurile eoliene din România.
Reprezentanţii companiilor din sector afirmă că, pentru instalarea unui megawatt (MW) în centrale eoliene, costurile variază între 1,5-1,7 milioane de euro. La aceste cotaţii, valoarea investiţiilor Enel Green Power în parcurile eoliene din România este cuprinsă între 440 şi aproape 500 de milioane de euro.
Enel este prezent pe piaţa energetică românească din 2005 şi are activităţi de producţie, distribuţie şi furnizare a electricităţii.