Cu ochi şi cu sprîncene

Dacă nu ar fi existat, criza economică globală trebuia, neapărat, inventată. De dragul politicienilor! O generaţie confruntată de realităţi cu propria lipsă de viziune, cu o gravă incapacitate de management al schimbării, tarată de incompetenţă, minată de orgolii ce se exprimă doar în puterea de-a apuca averi pentru sine şi în cheia minoră a popularităţii me­di­atice, trebuia într-un fel salvată de la faliment.

Criza este cea mai bună scuză pentru tot ceea ce se întîmplă în aceste zile, la noi şi în lume. În America, în loc să dreseze bilanţul dezastruos al mandatelor republicane, bazate pe ideea că prin cheltuieli militare exorbitante, economia va fi întărită, iar pe deasupra vor fi realizate şi ceva beneficii de putere pe piaţa internaţională, Preşedintele Obama a fost distribuit, de criză, în rolul principal al piesei "Urma scapă turma". El girează, cu uriaşa popularitate cîştigată în bătălia electorală şi cu întregul capital de speranţe al celor care au căutat o ieşire din labirintul toxic al politicii neo-conservatorilor, o intervenţie masivă a statului în economia americană. În ciuda aşteptărilor, rezultatul nu poate fi prevăzut şi nu este deloc sigur că va fi salvarea unui sistem bazat pe regula: "Cînd merge bine, noi încasăm premiile cele mari, iar voi vă mulţumiţi cu firimiturile; cînd merge prost, voi plătiţi oalele sparte, iar noi ne încasăm bonusurile". Acest "Noi" şi "Voi", chiar dacă desemnează un subiect colectiv, nu este lipsit de identitate. Deşi stîngace, remarca Preşedintelui Braziliei, aruncată în obrazul lui Gordon Brown, cît se poate de puţin diplomatic, spune ceva despre culoarea ochilor şi a feţelor celor care au dus la dezastru sistemul financiar-bancar, iar acum se grăbesc să-l salveze, încasînd milioanele de dolari, prevăzute cu grijă în contractele de management, pentru "fidelitate" sau "performanţe". La limită, remarca putea fi suspectată de un susbstrat rasist. Autorul ei este, însă, o persoană mult prea inteligentă şi controlată pentru a fi bănuită de o asemenea intenţie. Ea atrăgea atenţie asupra faptului că suntem într-o situaţie în care autorii dezastrului nu se pot ascunde în spatele anonimatului, al "legilor invizibile ale lumii financiare", ori ale "imponderabilelor inevitabile din spaţiul marilor decizii strategice". Cei care trebuie să plătească" au o reprezentare identitară a celor responsabili. Pun, cu alte cuvinte, feţe pe portretele robot ale birocraţilor de top. Este un motiv în plus pentru care au început să mişte în front, să se agite şi ar putea chiar să se răscoale. Un viitor sumbru, prevăzut de vizionari şi de minţile care nu şi-au pierdut luciditatea, pe vremea cînd dezmăţul libertarian al "ca­pitalismului de pradă" era ridicat în slăvi ca "Soluţia de Aur" pentru toate problemele noii lumi glo­balizate.

Dovadă sigură a sincronicităţii noastre istorice, în România, generaţia de politicieni care a girat "Tranziţia", se pregătea şi ea să depună bilanţul falimentului. De la post-gorbaciovism la ultra-mahalagism, hora pe apucate, cu ţîpurituri electorale, în care s-au prins liderii politici ai României, a avut un singur efect: distrugerea sistematică a oricăror şanse pentru antrenarea unui nou ciclu de dezvoltare socială, bazată pe valorificarea capitalului social, material şi tehnologic acumulat cu atîtea dificultăţi de România, în ultimul secol. O valorificare prin conectare cu lumea realităţilor europene, desigur, dar una care să fi făcut posibilă dezvoltarea. O sarcină prea grea pentru generaţia de politicieni de ocazie ai tranziţiei. Au preferat, cu toţii, să livreze populaţiei soluţii ad hoc pentru o "supravieţuire de lux", adică poleită cu un pic de bunăstare, făcută pe seama împrumuturilor. Cînd nu mai era decît semnătura de aşternut pe documentele falimentului, "Criza" s-a pogorît şi i-a smuls pe drept-credincioşii politicieni ai României din ghearele Armaghedonului, pentru a-i înălţa la ceruri. Din jalnice rebuturi ale istoriei, politicienii pereni ai tranziţiei s-au transformat, peste noapte, în "Salvatori ai Patriei". Se agită la televizor, zi de zi, pentru a explica "prostimii" cît de sigură şi suportabilă devine Istoria, de îndată ce i s-a pus pe grumaz jugul birurilor şi al datoriilor menite să salveze bunăstarea, indecent şi fraudulos de prosperei noastre "Clase politice". Pentru că nu România, nu economia ei, nu vieţile a milioane de trăitori din salarii şi muritori cu zile din lipsă de asistenţă socială sunt salvate de masiva datorie, de peste 20 de miliarde euro, adăugată celorlate 100 de miliarde scadente, ci scaunele care stăteau să cadă, ale unei Puteri locuite de corupţie, pînă în cele mai obscure cotloane ale muşuroaielor sale.

Politicienii care au girat şi girează guvernarea ar trebui să aibă atîta decenţă şi, din miliardele şi sutele de milioane agonisite, pe seama funcţiilor publice, să pună mînă de la mînă pentru a ridica, alături de Catedrala Mîintuirii Neamului, Catedrala Binecuvîntării Crizei. Despre prima, nu este sigur că va mai putea face ceva pentru soarta noastră colectivă. A doua este însă binemeritată, căci a salvat de la faliment pleava societăţii româneşti, îmbrăcată în straiele de împrumut ale politicii.