Cum s-a furat mai mult decît era

Aşa cum şi la fotbal nu e suficient să te uiţi, trebuie ca cineva să-ţi şi comenteze ce vezi, pornind de la premiza că spectatorul e prea idiot ca să înţeleagă că un jucător pe al cărui tricou scrie cu litere de-o şchioapă "Mutu" chiar se numeşte Mutu, şi că, atunci cînd pune mîna pe minge e henţ şi nu e bine, aşa, probabil, constatîndu-se că televizarea justiţiei poate părea opacă unui neiniţiat în regulile jocului, s-a hotărît ca un comentator calificat să descrie fiecare pas, fiecare piruetă, fiecare fandare a zeiţei legate la ochi.

De la numirea sa, anunţată şi mediatizată ca un nou sezon al unui serial de succes, procurorul Augustin Lazăr e omniprezent pe micile ecrane, ca un comper locvace, ca un client decrepit, dar optimist al farmaciei Catena, ca Irina Nistor în cretacicul dublării filmelor.

Lazăr a fost adus de la Rusca, dintr-o margine de provincie, în ideea creării iluziei promovării de către sistem pe criteriu de capacitate şi performanţă. A doua oară. Prima dată, Augustin Lazăr a păşit în lumea mare a prosecuţiei prin 1998, adus de Valeriu Stoica, Ministru al Justiţiei, să încheie socotelile cu duşmanii poporului din acea epocă. Împreună cu mai vârstnicul său subaltern, Ion Adam, Lazăr a păstorit secţia care s-a ocupat de Gabriel Bivolaru, de Gheorghe Funar şi de alte personaje hulpave trecute în opoziţie de alegerile din 1996. Discret, Lazăr şi-a desăvîrşit opera, iar, după reîntoarcerea roţii istoriei şi trecerea în eternitate a Convenţiei Democratice, a fost retras strategic ca un nebun care belise mulţi pioni şi năruise multe turnuri şi pentru care jucătorul căpătase oarecari slăbiciuni sentimentale.

Lazăr, la televizor, e Procurorul General pe care nu l-aş fi imaginat vreodată: şeful acuzatorilor Statului care explică plebei ce se întîmplă.

Privindu-l, am senzaţia că urmăresc pe YouTube canalul unui nutriţionist vegan care fierbe o poţiune miraculoasă, însoţind fiecare gest delicat, precis şi uşor efeminat cu descrieri ample, menite să facă pe orice prost să înţeleagă complicată inginerie: "Acum adăugăm curcumă, nu în exces, amestecăm cu quinoa şi mugurii de rumeguş, adăugăm sare, după gust, şi lăsăm să fiarbă la foc mic".

Nu înţeleg de ce e nevoie ca ditamai Procurorul General să-mi spună de competenţa cărui parchet e o speţă, ce indicii nu sunt sau că cercetarea e în curs.

Nici de ce, în cazul unui eveniment rutier, chiar tragic, în locul Poliţiei de profil care să relateze simplu cum mortul a ieşit de pe carosabil cu o viteză neadaptată la condiţiile existente, trebuie să vină starostele procurorilor mioritici să facă pe misteriosul.

Aţi ghicit, toată această introducere literară e menită să mă ducă la subiectul Hexi Pharma, pe care n-aveam cum să-l ocolesc, lăbărţat fiind el pe tot orizontul media naţional!

Dar nu despre morţi vreau să vorbesc.

Aşa că mă întorc la Augustin Lazăr. Acesta a declarat, după un suspans de două zile, că Ministerul Public a stabilit un prejudiciu de 51 milioane de lei în dosarul Hexi Pharma.

Conform Dicţionarului Limbii Române Moderne, prejudiciul este:

O pagubă, daună, detriment, ştirbire, rău; o pierdere materială sau morală provocată cuiva; o ştirbire (a onoarei, reputaţiei). Din franceză - prejudice, lat. prejudicium.

Conform Parchetului, prejudiciul e o sumă. În cazul Hexi Pharma, aflăm din sursa citată că "Hexi Pharma a încheiat, în perioada 2014-2016, contracte de vînzare de produse biocide cu 152 de unităţi medicale, iar valoarea acestora este de aproximativ 51 milioane lei."

Lasă că acel "aproximativ" nu prea are de-a face cu Dreptul, că o datorie nu poate fi aproximată, nici o daună...

Dar, trecînd peste detalii de formă cu care Justiţia Română nu-şi mai bate de multă vreme capul, înţeleg că prejudiciul este valoarea totală a contractelor încheiate de societate. Adică s-a furat tot, nu s-a dat nimic în schimb. Nici măcar taxele la Stat, ceea ce e o performanţă, între noi fie vorba, pentru că, aşa cum rezultă din Sistemul electronic de achiziţii publice, covîrşitoarea majoritate a unităţilor medicale clienţi ai Hexi Pharma sînt unităţi de Stat, care plătesc conform legii, în contul de Trezorerie, cont din care, înainte de a transfera banii în contul curent dintr-o bancă comercială, firma ar cam fi fost obligată să-şi achite restanţele legale...

Ce s-a întîmplat exact în anul 2016, nu prea pot şti...

Dar, în 2015, Hexi Pharma a avut contracte în valoare de 7,92 milioane de lei.

În 2014, SC Hexi Pharma Co SRL a avut o cifră de afaceri de 18.983.418 lei, cu un profit net în suma de 1.838.276 lei.

Presupunînd că Hexi Pharma n-a avut nici un client privat şi nici un alt venit licit, ţinînd cont că, în 2016, sîntem abia în luna mai, iar Tolontan a intrat în campanie electorală de ceva vreme deja şi scormoneşte latrinele spitalelor cu mica sa armata de vreo două luni, unde sînt alea 51 de milioane de lei?!?

Dacă adunăm la valoarea contractelor din 2015, 7,92 milioane lei, întreagă cifră de afaceri din 2014, suma rezultantă e 26.903.418.

Poate că Parchetul spune că s-au semnat contracte în valoare de 51 milioane, dar că nu a fost încasată încă întreaga sumă? Atunci cum de prejudiciul e estimat, aproximativ, ce-i drept, la această sumă totală? Că doar vigilenţa aparatului coercitiv a spus "Stop!" furăcioşilor înainte de consumarea integrală a actului criminal.

După denominarea francului francez, tăind două zerouri din sumele vechi pentru a le exprima în nou, rudele noastre latine au profitat vreme de decenii să se exprime în ambele monede, după cum dădea bine stilului evocativ. Un mafiot din Place Clichy, cînd bumbăcea un debitor, îi imputa "un milion de franci", vorbind de franci vechi, că să n-aibă săracul om impresia că e ologit pentru doar zece mii.

Cînd un corporatist contracta un credit, se lăuda cu o rată în nouveaux francs, care părea mai derizorie, crescîndu-i astfel abilităţile negustoreşti în ochii interlocutorului.

La noi, presa de tabloid se exprimă întotdeauna în euro, pe înţelesul cocalarilor şi piţipoancelor: "N-o să-ţi vină să crezi cine se plimbă într-un bolid de o sută de mii de euro!"; "Florin Salam a încasat zece mii de euro într-o jumătate de oră!".

Presa aşa zis "serioasă" vorbeşte de lei atunci cînd se referă la pensii şi salarii, să sune de 4,5 ori mai impresionant în urechea alegătorului.

Presa de ambele tipuri vorbeşte de euro atunci cînd se referă la furăciuni de poveste, evaluate după principiul Petre Ispirescu. Hrebenciucii au furat păduri de 450.000.000 de euro! Am uzat tastele laptopului căutînd pe imoFrance o proprietate de 450.000.000 de euro. Într-o ţară de două ori mai mare, de trei ori mai populată, de o sută de ori mai prosperă şi de o mie de ori mai bogată! Nu există aşa ceva!

Firmei Hexi Pharma i s-a dat către media o aură apocaliptică. Se vorbeşte de şpăgi subînţelese de zeci de milioane de euroi, s-a indus ideea că Hexi deţine monopolul pieţei de profil sau, în orice caz, o cotă gigantică dintr-o mega afacere.

În realitate, Hexi Pharma n-a fost niciodată, din 1994 cînd a fost înfiinţată, lider de piaţă. Şi n-a deţinut niciodată mai mult de 15-20 la sută din numita piaţă.

Nu s-a făcut proba că numai în locaţiile deservite de Hexi Pharma colcăiau protozoarele şi procreau viruşii dolofani în aparatele de sterilizare.

Spitalele româneşti sunt infecte de 2000 de ani pentru că, pardon de cutezanţă, suntem o naţie infectă.

Am fost internat, în 2012, la Terapie Intensivă, la Spitalul Floreasca. M-am speriat acum, văzînd cît de diluate sunt substanţele chimice destinate igienei, gîndindu-mă prin ce am trecut! M-am liniştit, pentru că mi-am amintit că la buda spitalului-model Floreasca n-am văzut nici un fel de substanţă chimică, nici diluată, nici nediluată. Nici măcar săpun nu era! I-am spus femeii de serviciu că, în locul ei, eu aş cumpăra, din şpagă de 1000 de lei pe zi, o sticlă de clor de 7 lei pe săptămînă. S-a supărat. M-am supărat şi eu şi i-am spus că, în lipsa ajutorului chimiei, rahatul poate fi îndepărtat şi cu apă chioară şi un pic de gravitaţie. Apa curentă e 6 lei metrul cub. Gravitaţia e gratis.

Nu Hexi Pharma e mama tuturor relelor. Mizeria e la noi ca Mioriţa, ca rîul, ca ramul, ca PSD-ul, e eternă.

Iar hoţia...

51 de (pretinse) milioane de lei, adică 11,34 milioane de euro nu sunt principala problemă a ineficacităţii sistemului.

Denunţătorii Acarian, Targaryan, Precambrian şi divele reşapate abandonate de fii de funcţionari importanţi pot inventa sume mult mai interesante.

Iar, mai important decît misterul teleghidării Opelului în copac sau dispariţia elodiană în Venezuela a lui Condrea, săracul, agent sau neagent, filat sau nefilat, drug dealer sau chitarist, mi se pare misterul furtului unor bani care n-au existat.