Curtea Constituţională şi farmecul simplităţii Nodului Gordian

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 3 august 2012

Cornel Codiţă

Dacă îi trece cuiva prin minte să se întrebe ce este acela un nod, nu are decît să deschidă cartea de geometrie. De acolo va afla, cît se poate de precis, că nodul este un punct special al unei curbe în plan, numit punct dublu, locul în care două ramuri distincte ale curbei se intersectează. Nu oricum, de capul lor, ci astfel încît ecuaţia Fyy``(x, y) + 2m Fxy``(x, y) + Fxx``(x, y) = 0 să aibă două rădăcini reale şi distincte. Mai simplu spus, astfel încît să existe două tangente la cele două ramuri ale curbei care, miraculos, se intersectează şi ele, fix în acel punct! Cum se produce minunea asta, este încă şi mai simplu! Totul este ca determinantul ecuaţiei menţionate să fie strict mai mare decît zero, ceea ce înseamnă că punctul dublu, cu pricina, este unul hiperbolic!

Vi se pare complicat? O fi, nu zic! Atunci, înseamnă că n-aţi încercat să aflaţi cum arată definiţia nodului pentru o curbă în spaţiu şi nici cum stau lucrurile cu triedrul lui Frenet! Cine v-a spus, însă, că viaţa, viaţa politică, viaţa instituţiilor şi a oamenilor care le fac să existe ar fi mai simplă decît banala definiţie a unui nod, pe care învăţăm să-l facem şi să-l desfacem, încă de pe la patru-cinci ani, fără să ne mai preocupe tot restul vieţii definiţia lui!

Cam aceasta îmi închipui că este şi starea de spirit a membrilor Curţii Constituţionale aflaţi pe masă cu dosarele referendumului generat de sus­pendarea din funcţie a Preşedintelui României. Soluţia este simplă, de domeniul evidenţei, ai putea spune! Problema este că atunci cînd încerci să-i dai definiţia, lucrurile se complică al naibii de tare! Or, ceea ce trebuie să facă Curtea Constituţională este ceva încă şi mai greu decît a făcut Alexandru cel Mare. Nu este suficient să găsească o dezlegare a nodului cu pricina, fie ea convenţională sau neconvenţională, ci trebuie să definească regulile şi condiţiile de validitate constituţională ale soluţiei pe care a dat-o! De aici, încep durerile de cap, de care nu-i scapă pe bieţii judecători toată producţia de antinevralgice a României (dacă o mai fi existînd aşa ceva!).

În cazul nostru, prima grijă a Curţii Constituţionale este să nu calce pe alături! Adică, să nu se apuce să facă treaba altor instituţii, fie din zel, fie din nebăgare de seamă, fie din dorinţa de a ajunge o dată la un capăt şi la o soluţie! Spre exemplu, nu este treaba Curţii Constituţionale să stabilească dacă referendumul s-a desfăşurat sau nu în condiţii "normale"; ori dacă boicotul organizat şi promovat de unele partide şi persoane publice a influenţat în vreun fel condiţia de cvorum impusă cu doar cîteva zile înainte de data votului; ori dacă la nu ştiu ce secţii de votare s-au comis nereguli, ori dacă neregulile au influenţat sau nu cursul şi rezultatele votării. Toate aceste tipuri de probleme revin şi trebuiau să fie rezolvate de instituţii în "amonte" de Curtea Constituţională. Guvernul, autorităţile locale, BEC etc fiecare avea cîte ceva de făcut, pentru a putea şti dacă exprimarea voinţei cetăţenilor români s-a făcut în condiţiile legii sau nu! Tot aşa, nu este treaba Curţii Constituţionale să stabilească care este numărul de alegători din România, ori să aleagă între datele furnizate de INS şi datele MAI, ori ale Casei de Asigurără de Sănătate (!!!). Curtea Constituţională are de făcut un singur lucru: să stabilească dacă, în urma referendumului care a avut loc, sunt întrunite elementele constituţionale necesare pentru a decide încheierea înainte de vreme a mandatului de Preşedinte al Româ­niei deţinut de Traian Băsescu. Dacă aceste elemente sunt prezente şi întrunite, pe cale de consecinţă, trebuie să declare vacantarea func­ţiei respective, deschizînd astfel calea pentru pregătirea şi organizarea viitoarelor alegeri prezidenţiale. Dacă nu sunt îndeplinite, atunci lucrurile se complică, încă şi mai tare!!! O idee, la fel de greşită, exprimată deja cu voce tare, chiar de către un judecător al Curţii Constituţionale (!!!!), ar fi aceea de a "invalida" referendumul! Ori cît ar putea să pară de ciudat acest lucru nu îi stă în putinţă! În momentul exercitării atributelor sale de judecată, referendumul, rezultatele sale, sunt realităţi pe care Curtea nu le poate anula, nu are căderea să o facă, ci dimpotrivă este obligată să le ia ca bază de plecare pentru a judeca dacă mandatul Preşedintelui suspendat de Parlament poate fi declarat terminat sau nu! Voinţa populară, adică rezultatele referendumului, reprezintă unicul criteriu de decizie în materia în care Curtea Constituţională a fost sesizată şi este competentă să se pronunţe. Decizia de astăzi a Curţii Constituţionale este coerentă cu acest punct esenţial în demersurile sale. Judecătorii au constatat că li s-au pus în braţe rezultatele unui referendum ale cărui rezultate pot fi citite în diferite feluri, în funcţie de datele de bază privind listele alegătorilor din România. Curtea nu are căderea să "ghicească", ori să aleagă ea care este "lectura potrivită" a acestor date. Drept pentru care, pe bună dreptate şi nu doar ca un artificiu, le-a dat înapoi autorităţilor guvernamentale, să-şi facă treaba şi să spună ele, negru pe alb, cum stă situaţia cu aceşti minunaţi alegători: cîţi sunt şi cum au fost numărate voturile lor!

Ce se întîmplă după ce lucrurile sunt clarificate de autorităţi şi Curtea Constituţională constată că nu a fost întrunit cvorumul la referendum, adică nu au votat suficient de mulţi cetăţeni, astfel încît rezultatul votului să poată fi luat în considerare drept criteriu de decizie? Curtea are în continuare la dispoziţie soluţia simplă şi deja conturată prin deciziile sale anterioare, aceea de înapoia dosarul la Parlament, cu menţiunea că nu poate decide încheierea înainte de vreme a mandatului prezidenţial al lui Traian Băsescu, dar nici nu are căderea să decidă dacă el poate sau trebuie continuat, în mod automat. Cu alte cuvinte, problema soluţiilor viitoare cade în ograda Par­lamentului nu a Curţii Constituţionale.

În sfîrşit, constatînd că nu poate decide asupra încheierii mandatului prezidenţial pe baza referendumului care a avut deja loc, Curtea poate "strecura" recomandări pentru reguli şi soluţii procedurale care să evite, în viitor, această deosebit de stranie şi costisitoare modalitate de a complica inutil problema constituţională a încheierii înainte de vreme a mandatului prezidenţial, urmare a suspendării sale din funcţie şi a unui vot referendal al populaţiei.

Pînă la 12 septembrie mai are timp să se gîndească şi să se răzgîndească cu privire la ce va face în fiecare dintre cazurile pe care le-am detaliat! Cine ştie, poate să ia şi nişte consultaţii de geometrie, nu de alta dar craxul problemei rămîne pînă la urmă tot un nod, Nodul Gordian!

Opinia Cititorului ( 2 )

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

  1. Impunerea cvorumului din exterior a fost premditata.

    Ce ne facem cand nimeni nu va mai dori sa fie presedinte?

    Va veni si vremea acaesta, cand nimeni nu-si va asuma inconstient responsabilitati de leader intr-un ospiciu numit Romania, vorba autorului cartii. 

    1. Ospiciul este condus de uriasa banda criminala de idioti nativ , clica securisto-comunista , indivizi cretini , incompetenti , lenesi si hoti . Acesti indivizi abia asteapta sa fie unsi intr-o functie oarecare , nu pentru a face ceva in acea postura , dar , pentru privilegiile materiale aduse ! Exemple sunt ponta prim ministru despre care se spune ca e plagiator dar nimeni nu vorbeste ca nu ar fi absolvent de liceu si antonescu crin birepetent oficial !

      Intotdeauna o javra dintre banditi va... 

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb