Curtea Supremă a Spaniei a dat undă verde unei anchete asupra fostului rege Juan Carlos

S.B.
Internaţional / 8 iunie 2020

Sursa Foto: Wikipedia.org

Sursa Foto: Wikipedia.org

Curtea Supremă a Spaniei a anunţat azi deschiderea unei investigaţii cu privire la fostul rege Juan Carlos pentru a stabili dacă acesta poate fi cercetat penal în cazul atribuirii unui contract de către Arabia Saudită pentru construirea unei linii feroviare de mare viteză, informează Hotnews.

Un procuror va investiga dacă fostul monarh poate fi inclus în dosar datorită unor acţiuni care au avut loc după ce acesta şi-a pierdut imunitatea când a abdicat în 2014 în favoarea fiului său Felipe.

"Ancheta va investiga dacă faptele care au avut loc după ce regele emerit (actualul titlu al lui Juan Carlos) a abdicat în iunie 2014 şi acesta nu mai era protejat de imunitate pot fi reţinute sau trebuie să fie respinse în cadrul unei proceduri penale", a anunţat procurorul general. într-un comunicat.

Justiţia a investigat aceste fapte începând cu 2018, dar în virtutea imunităţii de care se bucură, doar Curtea Supremă poate stabili responsabilitatea fostului monarh şi doar pentru fapte comise după abdicarea acestuia.

Potrivit sursei citate, Investigaţia procurorului Curţii Supreme cu privire la fostul rege a fost disjunsă dintr-o altă anchetă a parchetului anticorupţie cu privire la atribuirea în 2011 a unui contract de construire a unei linii feroviare de mare viteză care să lege oraşele Medina şi Mecca din Arabia Saudită.

La mijlocul lunii martie, regele Felipe a anunţat că a renunţat la orice moştenire din partea tatălui său şi că i-a tăiat acestuia alocaţia anuală pe fondul suspiciunilor de corupţie. Anunţul acestuia a survenit după ce presa internaţională a făcut mai multe dezvăluiri în acest sens.

Cotidianul "La Tribune de Geneve" scria în special că, în 2008, Juan Carlos a primit 100 de milioane de dolari de la regele Arabiei Saudite Abdallah al II-lea în contul din Elveţia al unei fundaţii panameze, în timp ce cotidianul The Daily Telegraph a relatat, la rândul său, că Felipe al VI-lea era beneficiar al acestei fundaţii.

Juan Carlos I a domnit 38 de ani în Spania, unde a acces la tron după moartea dictatorului Francisco Franco în 1975.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb