Dacia se plasează pe primul loc în Franţa în funcţie de creşterea numărului de înmatriculări de autoturis-me noi din luna aprilie, de 109%, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2009, la 7.502 unităţi, piaţa locală avansând cu 2%, potrivit Asociaţiei Constructorilor Francezi de Automo-bile, citată de Mediafax.
Totodată, Dacia ocupă locul şapte în rândul mărcilor auto comercializate în Franţa, după numărul de înmatricu-lări noi înregistrate în aprilie. Cota de piaţă a constructorului auto a avansat de la 1,9% în aprilie 2009, la 3,9%. În primele patru luni, pe piaţa franceză au fost înmatriculate 38.916 de autoturisme Dacia noi, faţă de 14.395 de unităţi în intervalul similar al anului trecut.
Dacă sunt incluse rezultatele pe sectorul autoutilitare, înmatriculările producătorului auto au urcat cu 90,4%, de la 4.143 unităţi în aprilie 2009 la 7.890 unităţi.
Pe piaţa franceză, înmatriculările noi de autoturisme au crescut cu 2%, la 190.986 de maşini. În cazul Renault, proprietarul Dacia, indicatorul a avansat cu 17,2%, la 51.267 de unităţi. Cota de piaţă a grupului s-a ridicat de la 23,4% la 26,8%. Pentru marca Renault, înmatriculările au crescut cu 9%, la 43.765 unităţi.
Grupul cu cele mai multe înmatriculări noi de autoturisme din Franţa a rămas, în aprilie, PSA Peugeot Citroen (63.291 de maşini, în creştere cu 7,3%). Cota de piaţă a urcat de la 31,5% în aprilie 2009 la 33,1%.
În rândul mărcilor străine, cele mai multe înmatriculări noi au fost înregistrate de Volkswagen (12.488 de autoturisme, în scădere cu 19,5% faţă de aprilie 2009), urmată de Ford (9.481 de unităţi, în coborâre cu 14%) şi Opel (7.562 de maşni, în creştere cu 44%).
Directorul general al Dacia, Jerome Olive, a declarat recent că producătorul auto a exportat în primul trimestru aproape 80.000 de vehicule, principala destinaţie fiind Franţa, care a detronat Germania, aflată pe prima poziţie a clasamentului de anul trecut