Dan Barna a fost voluntar la un centru de vaccinare drive-thru din Capitală

G.B
Miscellanea / 22 mai 2021

Dan Barna a fost voluntar la un centru de vaccinare drive-thru din Capitală

Vicepremierul Dan Barna a fost voluntar, astăzi, la un centru de vaccinare drive-thru din sectorul 2 din Capitală. Barna a distribuit în calitate de voluntar certificate de vaccinare celor veniţi să se imunizeze, cărora le-a mulţumit, îndemându-i să transmită mai departe mesajul că vaccinarea împotriva Covid-19 este singura soluţie pentru a scăpa complet de restricţii, potrivit digi24.

"Am venit să transmit un mesaj de susţinere, am venit să contribui puţin, după cum a fost posibil, să distribui în calitate de voluntar certificatele oamenilor care au venit să se vaccineze şi să le mulţumesc, cerându-le totodată să mai vorbească cu prieteni, cu vecini, cu părinţi să-i aducă aici la vaccinare", a declarat Dan Barna.

Vicepremierul a precizat că "pentru a scăpa de restricţii, pentru a nu mai purta masca, singura soluţie este să ne vaccinăm". Acesta s-a declarat optimist cu privire la atingerea ţintei de 5 milioane de persoane vaccinate anti-COVID-19 până la 1 iunie.

"Eu sunt foarte optimist că vom atinge şi vom trece de 5 milioane (n.r. - până la 1 iunie). Sunt obiective de etapă pe care le vom atinge. Este o chestiune de zile într-o direcţie sau alta, dar important este ca fiecare dintre noi care înţelegem că nu există altă soluţie decât vaccinarea, să continuăm, să fim activi şi să nu spunem gata, m-am vaccinat, nu mă mai interesează. M-am vaccinat, ia să mai conving eu doi-trei să se vaccineze. Dacă facem asta avem rezultate", a spus Barna.

Întrebat despre situaţia vaccinării în mediul rural, Dan Barna a declarat că rezultatele acolo "nu sunt spectaculoase".

"Sunt zone unde primarii nu s-au implicat, nu au privit această campanie altfel decât o campanie naţională, şi acolo rezultatele nu sunt spectaculoase, cum sunt şi exemple de bună practică, unde primarii şi-au asumat această campanie, precum o campanie electorală mergând din poartă în poartă, uşă cu uşă, bătând, v-am adus vaccinul, haideţi să vă vaccinaţi şi unde rezultatele sunt spre acel 60 sau peste 60%", a mai spus Dan Barna.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. 75.451 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore

    Anuntam de ieri vaccinarea in scadere. Pe platforma sunt inscrise doar 1700 persoane. Iar la liber, cea mai mica cerere din ultimele 3 saptamani. 

    1. Acum 1500. Nu mai sunt articole despre "noi recorduri de vaccinare"? Inseamna ca gata, campania s-a terminat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb