Procedura privind includerea sitului Roşia Montană în Patrimoniul Mondial UNESCO este una firească, a declarat, astăzi, vicepremierul Dan Barna, copreşedinte al USR PLUS, care speră ca aceasta să se încheie cu bine, transmite Agerpres.
"Guvernul Ludovic Orban a depus cererea pentru listarea Roşiei Montana la UNESCO. (...) Dincolo de speculaţiile din presă, n-a existat nici în coaliţie, nici în Guvern vreo voce care să-şi asume retragerea sau care să solicite retragerea acestui dosar. Deci, în momentul de faţă, Ministerul Culturii a trimis un mandat explicit pentru susţinerea proiectului, chiar săptămâna trecută. Deci, lucrurile sunt în procedura firească şi sper ca astăzi, până la finalul zilei, această poveste care pare un 'never ending story' să se încheie cu bine şi Roşia Montană să devină un obiectiv protejat UNESCO", a afirmat Barna, la finalul unei şedinţe a conducerii USR PLUS.
Potrivit acestuia, arbitrajul care este în derulare la Washington cu dezvoltatorul proiectului minier aurifer are termen spre finalul anului sau începutul anului viitor şi "se poate întâmpla orice", dar, pe de altă parte, listarea la UNESCO nu elimină şansa generaţiilor viitoare ca, atunci când se va descoperi o tehnologie mai puţin poluantă de exploatare, acest lucru să se întâmple, pentru că legiferarea pe zona respectivă stă în decizia exclusivă a statului român.
"Protecţia UNESCO vine ca o garanţie de credibilitate şi ca o garanţie de resurse prin care componenta de galerii romane şi componenta de patrimoniu poate să devină un proiect de dezvoltare al acelei regiuni. În rest, partea cealaltă, să spunem economică, de exploatare, este o chestiune care rămâne deschisă pentru generaţiile următoare. (...) Avem un proces în care nu ştim dacă vom câştiga sau dacă vom pierde. Acum dăm cu banul pe o soluţie viitoare şi evit să fac acest lucru", a adăugat vicepremierul.