Kuma România, unul dintre principalii producători locali de lavoare, blaturi şi mobilier pentru băi şi bucătării sub brandurile Kuma şi Nordline, preconizează în acest an o creştere a cifrei de afaceri cu aproximativ 10 procente, până la 3 milioane de euro, şi anunţă lansarea exporturilor pe noi pieţe, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei.
Camelia Olesen, Director Executiv Kuma România, a declarat: "Pentru 2012 estimăm o majorare uşoară a business-ului, cu circa 10%, până la 3 milioane de euro, comparativ cu anul precedent, când am atins o cifră de afaceri de 2,7 milioane de euro. Previziunile optimiste sunt susţinute de interesul tot mai mare pe care românii îl arată faţă de conceptele inedite pentru baie şi bucătărie. 80% dintre produsele realizate în fabrica din România merg la export pe pieţele nordice, Danemarca, Suedia şi Norvegia, în timp ce doar 20% sunt vândute pe piaţa locală. În urma unei analize şi negocieri ce au durat 3 ani, am decis ca din 2012 să lansăm exporturile şi în Olanda, Franţa, Ungaria şi Bulgaria, adresându-ne cu precădere pieţei de proiecte".