Daniel Truică, CEO Vola.ro: "Nu susţinem sub nicio formă o taxă impusă cetăţenilor români care călătoresc în afara ţării"

S.B.
Companii / 28 septembrie 2023

Daniel Truică, CEO Vola.ro: "Nu susţinem sub nicio formă o taxă impusă cetăţenilor români care călătoresc în afara ţării"

Vola.ro nu susţine noua taxă impusă cetăţenilor români care călătoresc în afara ţări, afirmă CEO-ul companiei, Daniel Truică, adăugând că această măsură dezonorează industria de turism din România.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc a lansat iniţiativa de a crea o taxă pentru românii care călătoresc în străinătate, taxă care ar urma să fie colectată de agenţiile de turism şi care ar fi direcţionată către Organizaţia de Management a Destinaţiei România, o structură nouă, care ar folosi bugetul astfel adunat pentru promovarea turistică a ţării noastre.

"Măsura, deşi pusă pe seama unui obiectiv de interes naţional, nu ar face altceva decât să adauge costuri suplimentare pentru cetăţenii români care doresc să se bucure de călătorii internaţionale şi oricum nu există vreo variantă concretă de a colecta aceşti bani doar de la cei care călătoresc pentru vacanţe şi nu, de exemplu, de la cei care călătoresc la rude, pentru muncă sau pentru intervenţii chirurgicale în străinătate" se arată într-un comunicat al Vola.ro.

"Vola.ro dezaprobă total această taxă pusă din nou consumatorilor români. Turismul din România nu va fi ajutat prin impunerea unei noi taxe, pe lângă toate cele care deja există, ci printr-o dezvoltare a ofertei turistice actuale, prin oferirea de servicii de calitate şi personal implicat şi amabil, prin crearea unei infrastructuri ireproşabile, dar şi prin preţuri corecte. Nu vrem ca cetăţenii să fie pedepsiţi pentru faptul că îşi doresc să exploreze lumea. Din punctul nostru de vedere, se pot găsi strategii şi formule mult mai inteligente pentru a se colecta banii necesari pentru susţinerea şi promovarea turismului autohton, de la deduceri din impozitul pe profit pentru companiile din turism şi până la ajutoare şi stimulente oferite de Guvern pentru companiile aeriene şi agenţiile de turism care aduc turişti străini în România. Suntem deschişi la dialog pentru a evolua şi pentru a dezvolta industria turismului din ţara noastră, însă, în tot acest proces, considerăm că este esenţial ca interesul consumatorului să rămână pe primul plan", este de părere Daniel Truică, CEO Vola.ro

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Nu va e Rușine ? Taxe pe turiști ? Turismul românesc e. Vai mama lui …

    Pot cere facilităț. Deja voucherele au generat scumpiri absurde, la acest moment fiind mai ieftină o cazare în străinătate. Amenda pe vacanțe în străinătate trădează un habarnism șăgalnic. :

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb