Dar cu fonciirea ce aveţi?

Da, este vorba de cota unică. În ultimele zile au apărut în presă ecourile lugubre ale unui articol apărut pe site-ul FMI (www.imf.org) cu titlul ""Cotele unice" de taxare: principii şi dovezi". Concluziile raportului sunt prezentate ca opinii ale FMI în ceea ce priveşte rezultatele şi perspectivele sistemului de impozitare bazat pe cota unică deşi autorii atrag atenţia că opiniile sunt personale.

Sunt în pericol "serviciile" oferite de stat, al căror singur obiectiv este înălţarea pe cele mai înalte culmi de civilizaţie şi progres a societăţii româneşti? Ghilimelele din titlul original (The "Flat Tax(es)": Principles and Evidence) ridică primele semne de întrebare.

Autorii recunosc faptul că şi în statele care au adoptat mai devreme acest sistem de taxare, elementele care îi conferă încă o progresivitate ridicată sunt prezente din belşug. Unele ţări est-europene care au trecut la cota unică au crescut simultan alte contribuţii sociale. Chiar şi acolo unde cota unică este scăzută, rata efectivă de taxare asupra veniturilor din muncă poate fi foarte ridicată.

Timiditatea apărătorilor cotei unice este inexplicabilă. Sau poate sunt alte motive în spatele aces­tei timidităţi?

După ce îi este confiscat 16% din salariu în numele unor scopuri nobile, cetăţeanul trebuie să mai şi mănînce, să-şi plătească utilităţile etc. din banii care îi rămân. Pleacă la cumpărături, iar aici plăteşte TVA de 19% pentru orice produs cumpărat. Dacă este norocos cetăţeanul nostru mai face mici economii pentru zile negre. Dacă îşi depune banii într-o bancă va trebui să plătească impozit pe venitul din dobânzi. Deja cetăţeanul plăteşte impozit la impozit la impozit...

În Egiptul antic faraonul îşi impozita supuşii cu 10%. Dar ce ştia el, atunci erau vremuri barbare... Chiar şi şerbii din vremurile feudale plăteau doar zeciuiala (iar apare cota unică de 10%). Acum este altfel, taxele sunt preţul plătit pentru "civilizaţie". Deoarece impozitul pe venit şi alte impozite indirecte sunt preţul pe care îl plătim pentru gradul "avansat" de "civilizaţie" în care ne scăldăm este imposibil, imoral şi ilegal să contestăm politica fiscală.

Revenind la studiul FMI, autorii remarcă diferenţele majore între sistemele naţionale de aplicare a cotei unice pentru ţările din Europa Centrală şi de Est. Totodată, există diferenţe semnificative şi între sistemele de taxare indirectă (în special TVA) şi cele ale contribuţiilor sociale.

În aceste situaţii, cum se pot emite verdicte incontestabile cu privire la eficienţa şi sustenabilitatea unui sistem fiscal centrat pe cota unică de impozitare? Majoritatea studiilor citate în presă "uită" să ia în considerare aspectele dinamice şi resursele economice eliberate în urma adoptării unui sistem de cotă unică. Agenţii economici nu mai trebuie să piardă timp şi bani încercând să evite confiscarea rezultatelor muncii lor. Urmărirea interesului personal îi conduce inexorabil pe drumul creşterii productivităţii şi al reducerii preţurilor.

E timpul să ne trezim! Statul are alte păreri. Fostul preşedintele american Ronald Reagan a explicat cel mai bine viziunea guvernului asupra economiei: "Dacă se mişcă, taxează-l. Dacă totuşi continuă să se mişte, reglementează-l. Dacă nu mai mişcă, subvenţionează-l."

În ceea ce priveşte impozitarea şi utilizarea eficientă a resurselor "obţinute" în acest mod, este poate educativ să privim în ograda marii gospodării colective care este Uniunea Europeană (şi care va muta gardul de la 1 ianuarie 2007). Site-ul BBC News prezenta, pe 24 octombrie, un articol referitor la raportul auditorilor bugetului UE care va reliefa neregularităţi în cheltuielile bugetare pentru al 12-lea an consecutiv. Majoritatea problemelor apar în legătură cu cheltuielile directe ale celor 25 de state membre. Opinii critice? Comentarii din partea publicului, presei? Nu, totul este ok.

De ce în toate documentele oficiale şi presă se discută doar de o parte a ecuaţiei bugetare, respectiv cheltuielile? Orice gospodar care îşi merită numele îşi stabileşte planul de cheltuieli după ce ştie pe ce venituri se poate baza. Guvernele au tendinţa "ciudată" de a planifica cheltuielile bugetare întâi şi de a căuta sursele de finanţare după. Probabil că toate cheltuielile, sau investiţii cum au început să fie numite, sunt de "importanţă naţională".

Rezultatul? Azi un deficit micuţ, mâine unul mai viguros, în final ajungându-se la o proporţie importantă din buget care se duce pe plata dobânzilor.

Unul dintre principiile de bază ale democraţiei reprezentative îl constituie conceptul de "nicio taxare fără reprezentare". Un sis­tem progresiv de taxare încalcă acest principiu. Cei care sunt supuşi unor cote înalte ar trebui, teoretic, să aibă un cuvânt mai greu de spus în procesul electoral. Oricum, şi în cazul cotei unice, cei cu venituri mari plătesc mai mult la bugetul statului, atât prin taxele directe cât şi prin cele indirecte.

Un sistem progresiv de taxare face aproape imposibilă mobilitatea socială şi descurajează instinctul antreprenorial.

Diverşi politicieni, la noi şi pretutindeni, deplâng "pierderile" pe care la înregistrează bugetul ca urmare a introducerii cotei unice. Ipoteza conform căreia reducerile de taxe împiedică dezvoltarea economiei şi bunăstarea socială trebuie infirmată odată pentru totdeauna. Economia are de suferit atunci cînd guvernul confiscă o parte din venitul cetăţenilor, parte care poate fi cheltuită, economisită sau investită. Taxele nu creează prosperitate. Inovaţia şi productivitatea din sectorul privat reprezintă motoarele dezvoltării economice, indiferent de ceea ce încearcă să ne convingă politicienii.

După integrare vor creşte probabil presiunile din partea UE pentru renunţarea la sistemul cotei unice de impozitare din cauza "concurenţei incorecte" faţă de sis­temele de taxare progresive care se confruntă cu presiuni tot mai mari. Cotei unice nu i se oferă nicio şansă din partea socialiştilor şi statiştilor de toate culorile tocmai pentru că reprezintă un mijloc eficient de reducere a influenţei statului asupra economiei şi, implicit, asupra vieţii oamenilor.

În studiul FMI se acordă o atenţie specială Rusiei deoarece este exemplul preferat al susţinătorilor cotei unice. Specialiştii FMI consideră (în pagina 38 a studiului) că nu există suficiente dovezi care să atribuie creşterea puternică a veniturilor bugetare reformei fiscale. Acestea par să reflecte mai degrabă redresarea economică. Modul în care autorii prezintă corelaţia dintre creşterea veniturilor bugetare şi creşterea economică deschide larg porţile pentru o întrebare: nu cumva relaţia de cauzalitate este inversă? Oare nu a determinat cota unică accelerarea dezvoltării economice?

Un raport al Băncii Mondiale din 2005 arată creşterea progresivităţii sistemului de taxare din Slovacia după introducerea cotei unice. În aceste condiţii este greu de susţinut validitatea afirmaţiilor din studiul FMI.

Renunţarea la cota unică de impozitare este calea de urmat pentru construirea unei societăţi multilateral dezvoltate de asistaţi social care vor vota permanent pentru mâna care le aruncă firimiturile şi îi protejează de cel rău.

În afara numărului "impresionant" de taxe şi impozite, mai mult sau mai puţin vizibile, ne mai confruntăm şi cu eterna inflaţie. Dobânzile la economiile populaţiei sunt taxate la valoarea nominală. Chiar şi în cazul fericit în care acestea sunt mai mari decât inflaţia (dobânzi real pozitive), impozitarea are grijă să le facă negative.

Apologeţii statismului deplâng erodarea veniturilor statului din cauza inflaţiei dar uită să verse măcar o lacrimă şi pentru populaţia încorsetată de impozite şi taxe.

Printre argumentele aduse contra cotei unice este şi acela conform căruia cota unică determină o creştere a inflaţiei. Acest argument este aşa de nefericit şi greşit încât nu poate fi demontat în două cuvinte. Poate fi demontat în mai multe: "Inflaţia este întodeauna şi oriunde un fenomen monetar". Discuţia din articolul citat în presă face abstracţie de contribuţiile sociale (din motive de spaţiu, conform autorilor, vezi pagina 5). Această omisiune invalidează total concluziile autorilor cu privire la sustenabilitatea sistemului fis­cal bazat pe cota unică.

Vă puteţi face o idee mai bună privind cadrul în care este evaluat succesul cotei unice de către specialiştii FMI parcurgând bibliografia articolului citat. Acolo găsim un articol foarte ancorat în "meandrele concretului" cu titlul "Votarea şi taxele neliniare într-o economie reprezentativă stilizată". Mai este ceva de spus? Da, ar mai fi o întrebare: unde este John Galt şi când vine şi pe la noi?