Darius Vâlcov - sancţionat de CNCD cu amendă

T.T.
Politică / 27 martie 2019

Darius Bogdan Vâlcov (Sursa foto: Twitter)

Darius Bogdan Vâlcov (Sursa foto: Twitter)

Darius Vâlcov, consilierul premierului pe probleme economice, a fost sancţionat, astăzi, cu o amendă de 1.000 de lei, de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru că a jignit un protestatar căruia i-a publicat fişa medicală pe pagina de socializare.

Colegiul director al CNCD a adoptat, astăzi, hotărârea de sancţionare, precizând că fapta lui Darius Vâlcov constituie discriminare şi încalcă dreptul la demnitate.

''Fapta domnului Darius Bogdan Vâlcov de a denumi o persoană prin termenul de < < sandilău > > şi publicarea fişei medicale a persoanei respective, protestatar de notorietate, constituie faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de afecţiune medicală necontagioasă şi prin asociere pe baza criteriului de dizabilitate mentală, potrivit art. 2 alin. 1 coroborat cu art. 15 din OG 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Consiliul a dispus aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale în valoare de 1.000 lei", arată CNCD într-un comunict publicat, astăzi, pe site-ul instituţiei.

În individualizarea sancţiunii, care a primit un vot unanim, Colegiul director a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, ce rezultă, printre altele, din calitatea de demnitar a părţii reclamate, dar şi de faptul că, ulterior, partea reclamată a şters de pe contul de Facebook afirmaţiile discriminatorii, menţionează sursa citată.

Darius Vâlcov a fost ironic, în 2 septembrie 2018, cu unul dintre protestatarii "Rezist", publicând, pe pagina sa de Facebook, un act medical pe numele aceluia: "Ce avem noi aici? Sandilău cu acte-n regulă". El a şters, ulterior, mesajul publicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Un mizilic de amendă ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb