David Popovici va avea propriul NFT

S.B.
Sport / 20 aprilie 2023

David Popovici va avea propriul NFT

David Popovici, copilul minune al înotului în 2022, campion mondial la seniori la 100 m liber, înainte să împlinească vârsta de 18 ani, va avea propriul NFT denumit "ICONS of the Generational Circle", el urmând să fie primul beneficiar al proiectului dezvoltat de COSR şi ICI România, informează news.ro.

David Popovici s-a declarat încântat să aibă propriul NFT denumit "ICONS of the Generational Circle", primul dintr-o colecţie care îşi propune să onoreze figurile remarcabile ale sporturilor olimpice.

"Primul meu NFT este modul personal de a onora mulţi dintre eroii mei, figuri marcante ale sporturilor olimpice, dar şi modele autentice de dăruire şi perseverenţă, care pot inspira generaţiile tinere să-şi găsească pasiunea şi să devină campionii de mâine, indiferent de drumul ales. Sunt încântat să joc un mic rol în lansarea primei iniţiative guvernamentale de acest fel, care demonstrează încă o dată, pe de o parte că România îşi merită reputaţia de ţară a inovaţiei, iar pe de altă parte, că pasiunea poate alimenta evoluţia în orice domeniu: de la sport la guvernare", a spus David Popovici, conform COSR.

Cu sprijinul Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare în Informatică - ICI Bucureşti, COSR şi-a creat o colecţie NFT proprie, denumită "The Generational Circle" NFT, care conţine 119 NFT-uri.

Colecţia de debut reprezintă o recunoaştere a istoriei Comitetului Olimpic şi Sportiv Român şi a istoriei prezenţei României la Jocurile Olimpice, realizată virtual sub forma unor momente istorice reprezentate de NFT-uri.

"Suntem bucuroşi că ne număram printre primele instituţii din România care îşi vor promova valorile prin lansarea unei colecţii inovatoare. În colaborare cu ICI Bucureşti am realizat o colecţie de 119 NFT-uri. Crearea acestor active exclusiv digitale contribuie la promovarea Mişcării Olimpice din România, fiind totodată în acord cu Agenda 2020+5 a Comitetului Internaţional Olimpic. Ultimul paragraf din Recomadarea 15 a acestui document - MODELE INOVATOARE DE GENERARE DE VENITURI, se referă la diversificarea surselor de venituri olimpice, cum ar fi comerţul electronic global", a spus Mihai Covaliu, preşedintele COSR.

Platforma ICI D|SERVICES unde vor putea fi accesate NFT-urile COSR va funcţiona similar cu o piaţă NFT deja existentă, servind scopurilor publice şi instituţionale prin funcţionarea în cadre de securitate conforme, transparente şi superioare.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb