De ce nu avem regim parlamentar

Aşa sunt unii, strâmbi din firea lor, nu ai ce le face. Un împiedicat se consideră inteligent. Altul, un mitocan, are impresia că e un personaj manierat. Altcineva crede că totul i se cuvine, fără să facă nimic pentru ceilalţi. Mai sunt şi acele doamne stafidite care au căzut în patima cochetăriei fără limite şi care provoacă zâmbetele celor din jur.

Destui politicieni sunt tot aşa. Îşi imaginează că Naţiunea nu are altă treabă decât să îi asculte pe ei. Dizertează cu orice ocazie despre lucruri la care nu se pricep. Cosmetizează realitatea până când aceasta ajunge să arate ca domnii aceia în vârstă care abuzează de vopseaua de păr.

O specie a acestui derapaj este înclinaţia pentru parlamentarism. Departe de mine să afirm că democraţia parlamentară nu este un regim foarte onorabil. Dimpotrivă. M-am manifestat adesea ca un admirator al sistemelor britanic, australian sau suedez, pentru a da doar trei exemple. Dar există, totuşi, o nevoie minimală de adecvare la datele elementare ale realităţii.

Sunt politicieni care îşi imaginează că această ţară are un regim parlamentar. Au aceste pretenţii cea mai mică legătură cu faptele? Ştiinţa politică ne arată că nu. Din următoarele motive:

1. Principiul "separaţiei şi echilibrului puterilor", prevăzut de actuala Constituţie, contrazice principiul "supremaţiei parlamentare". Să explicăm. Într-un regim parlamentar, Parlamentul are atributul supremaţiei. Lăsând acum detaliile la o parte, este vorba de ceva simplu de înţeles: Parlamentul este deasupra celorlalte ramuri ale guvernării (Executivul şi Judiciarul). Vedeţi acum care este problema. Un regim în care celelalte ramuri ale guvernării nu sunt, în principiu, inferioare Parlamentului, nu are cum să fie un regim parlamentar, din punct de vedere teoretic.

2. Lipsa disciplinei parlamentare. Un Parlament se caracterizează printr-un cod de procedură special. Comportamentul, limbajul în plen, iniţiativele: toate acestea sunt riguros stabilite în anumiţi parametri. Nu orice regulament "parlamentar", oricum ar fi numit acesta, poate să se califice, tot aşa cum nu orice distilat poate fi numit "coniac". Într-un regim parlamentar, spre exemplu, plenul este superior membrilor săi, care nu se pot comporta ca la o nuntă de cartier, spunând tot ce le trece prin minte... Iar sancţiunile pentru încălcarea disciplinei parlamentare sunt severe, mergând până la expulzarea din Parlament.

3. Moţiunea de cenzură. Am să las la o parte practica germană a "moţiunii constructive de cenzură" pentru a mă focaliza asupra esenţialului. Parlamentarismul presupune principiul răspunderii politice a Cabinetului în faţa Parlamentului. Veţi spune: "Bun, dar acesta există şi în actuala Constituţie!". Deigur, dar cum? Care este procedura? Aici intervine moţiunea de cenzură. Într-un regim parlamentar, niciun Cabinet nu poate guverna dacă Parlamentul votează o moţiune de cenzură. Veţi spune: "Nici la noi!". Corect, însă la noi, Cabinetul rămâne în funcţie până ce o altă majoritate parlamentară se constituie în cadrul unei proceduri complicate (aceea prevăzută de Constituţie, nu aceea declarată la televizor). Într-o ţară cu o clasă politică profund divizată şi cu un Parlament fragmentat de votul proporţional, acest lucru duce la riscul de a fi guvernaţi de guverne demisionare sau cu o majoritate de circumstanţă.

4. Dizolvarea Parlamentului. Este o eroare comună să se creadă că dizolvarea Parlamentului este un atribut propriu regimurilor prezidenţiale. În realitate, este pe dos. Într-un regim prezidenţial, şeful Executivului (Preşedintele) nu poate dizolva Legislativul (Congresul), pentru că acestea sunt ramuri separate ale guvernării. Dizolvarea este o procedură a unui regim parlamentar. Scopul său nu este de a face Parlamentul mai slab, ci, dimpotrivă, mai puternic. Atunci când o formulă parlamentară nu mai poate coagula o majoritate, atunci noile alegeri vor aduce (poate) o altă majoritate, mai puternică. Însă la noi, procedura de dizolvare este foarte complicată, iar în 21 de ani nu s-a ajuns niciodată aici, cu toate că majorităţile parlamentare au fost greu de întrevăzut, ca să mă exprim caritabil.

5. Statutul Preşedintelui. Într-un regim parlamentar, şeful statului are atribuţii mai degrabă de reprezentare (alături de considerabile puteri de re-zervă, în numeroase situaţii, dar aceas-ta este o chestiune distinctă, pe care am tratat-o cu altă ocazie). Actuala Constituţie, însă, recunoaşte Pre-şedintelui, oricum s-ar numi acesta, puteri notabile. Numeşte candidatul pentru funcţia de Prim-ministru în urma unor simple "consultări" şi are atribute considerabile în materie de politică externă şi apărare.

Denumirea tehnică pentru tipul de regim care există în această ţară este "semi-prezidenţialism". Mai precis, avem o formă de semi-prezidenţialism "atenuat", spre deosebire de Franţa, care are un regim semi-prezidenţial "consolidat". De aici trebuie să plecăm cu analiza, fie că acest tip de regim ne convine, fie că nu.