De ce proştii ies în faţă?

Citesc într-o gazetă o ştire halucinantă. O bătrână de 72 de ani, mascată, este acuzată că şi-a jefuit o vecină în vârstă de 95 de ani. "Am vrut să ţip după ajutor, dar mi-a pus mâna pe gură" - a declarat victima. "M-am luptat cu ea, mi-am dat seama că e femeie că am simţit un sân, cum mă apăram eu. Am tras de basmaua aia neagră şi am văzut apoi baticul alb pe care îl purta vecina mea, dar i-am recunoscut şi papucii". A fugit, se pare, cu 40 de lei din portofelul vecinei.

Cu greu ne putem imagina ceva mai absurd, mai incompetent. Şi totuşi se poate. Un individ, prin Statele Unite, a intrat noaptea într-un depozit să fure ceva lucruri. Avea trasă pe cap o pungă de hârtie pentru a nu i se vedea faţa pe camerele de supraveghere. Din păcate, uitase să facă găuri în pungă, în dreptul ochilor. Incredibil... Imaginile de pe cameră îl surprind împiedicându-se repetat până ce, exasperat, îşi scoate punga de pe cap, lasând să i se vadă chipul. Suficient pentru a fi arestat, a doua zi.

Altă secvenţă supra-realistă provine, dacă îmi aduc bine aminte, din Germania. Noaptea, doi tineri se pregătesc să jefuiască o bancă. Nu se încurcă în subtilităţi. Unul dintre ei pune mâna pe un pietroi şi îl aruncă în vitrina băncii. Geamul fiind blindat, pietroiul ricoşează în capul complicelui său, făcându-l K.O. Individul priveşte uluit, după care pune iarăşi mâna pe aceeaşi piatră şi ţinteşte iarăşi în acelaşi geam. De data aceasta obiectul îi ricoşează direct în figură, făcându-l chiar pe el K.O.

Sunt acestea întâmplări izolate? Din păcate, nu. Una dintre constatările de durată ale ştiinţei criminologiei este aceea că delincvenţii au, în medie, un coeficient de inteligenţă mai mic decât media populaţiei. Aceasta nu înseamnă, desigur, că nu există delincvenţi inteligenţi sau oameni oneşti cu o capacitate de raţionament modestă. Acestea sunt însă excepţiile.

Cât de puternică este corelaţia între un IQ redus şi criminalitate? Studiile arată că, în medie, este vorba de 10 puncte pe testele standard. Altfel spus, corelaţia este clară. Iarăşi, aceasta nu înseamnă că un IQ redus duce neapărat la comiterea unor delicte. Şi alţi factori cauzali sunt necesari. După cum nu înseamnă că discuţia este simplă. Spre exemplu, corelaţia este mai slabă în ce priveşte inteligenţa abstractă, însă mai puternică în ce priveşte inteligenţa verbală. Dar toate acestea ne fac să ne punem întrebări asupra unui fenomen care, nu am nicio indoială, nu a scăpat atenţei cititorilor acestui ziar (cititori care sunt, suspectez, foarte inteligenţi - în medie).

De ce proştii ies în faţă?

Ştim, cu toţii, că proştii "nu stau în banca lor". Că "se bagă unde nu le fierbe oala", pentru a folosi expresiile înţelepciunii populare. Îi vedem peste tot. În ştirile cu hoţi împiedicaţi. În reportaje precum acela cu deţinutul gras care încerca să evadeze printr-o gaură prea mică făcută în perete - a fost recuperat după ce pompierii au spart zidul în jurul lui. În concursurile unde concurenţi se fac de râs cântând fals ori dansând ridicol. În politică, unde atâţia se trezesc vorbind fără sens. În trafic, unde aflăm despre maşini parcate prin pereţi sau prin şanţuri.

Fenomenul este binecunoscut, însă cauzele sale sunt misterioase. Ce îi face pe aceşti cetăţeni cu minte puţină să sară din obscuritate direct pe ecranele televizoarelor?

Pentru a dezlega misterul să notăm ceva. Aceste personaje au o idee complet deplasată despre abilităţile lor. Ei cred despre sine că sunt "prea buni", infailibili, geniali. De fapt, este chiar această încredere exagerată aceea care îi aduce, de cele mai multe ori, în situaţii ridicole sau chiar periculoase. Hoţul care s-a pozat pe Facebook cu lucrurile furate, politicianul-flaşnetă care dă lecţii de istorie, şoferul care şi-a plimbat patru copii în portbagaj, afaceristul care s-a înregistrat pe sine dând mită.

La baza unora dintre aceste manifestări stranii este un proces psihologic descris de un articol celebru, "Unskilled and Unaware of It: How Difficulties in Recognizing One's Own Incompetence Lead to Inflated Self-Assessments" (Nepriceput şi nu realizează asta. Cum dificultăţile în a recunoaşte propria incompetenţă duc la auto-aprecieri exagerate), de Dunning şi Kruger. Cu cât cineva este mai incompetent, cu atât are tendinţa să se supraestimeze. De asemenea, cu cât cineva este mai incompetent, cu atât mai puţin este înclinat să recunoască adevărata competenţă la alţii.

Oamenii cu adevărat competenţi sunt mai degrabă înclinaţi să se subaprecieze. Proştii, pe de altă parte, păşesc cu încredere pentru că au sentimentul că pot merge pe apă. Ies în faţă, vorbesc mult, intră în tot felul de combinaţii, înşfacă tot ce apucă fără să se gândească la consecinţe, semnează te-miri-ce. Lumea din jurul lor se miră sau este scandalizată. Ei merg înainte, fericiţi. Dau dau vina pe ceilalţi că nu le recunosc drepturile şi calităţile. Se privesc în oglindă şi le place ceea ce văd. A început o nouă zi şi au multe de făcut.