Creată în 1994, cu capital german, SC "Carl Reh Winery" a produs vin în spaţii închiriate şi din struguri cumpăraţi de la terţe persoane. În anul 2000, investiţiile în valoa-re de 12 milioane euro ale patronului german, Reh Kendermann GmbH, au fost destinate replantării viei - 7 milioane euro, iar restul - construcţiei "Cramei Oprişor", din comuna omonimă.
Domnul Gabriel Roceanu, administrator al Cramei Oprişor şi director general al SC "Carl Reh Winery", ne-a declarat: "Avem un control deplin asupra calităţii strugurilor şi vinului. În prezent, 95% din producţia noastră de vin provine din strugurii din producţie proprie, iar 5% din struguri cumpăraţi".
După replantarea întregii suprafeţe viticole, pe terenuri găsite în paragină, planurile companiei pe termen mediu, de aproximativ 5 ani, prevăd extinderea suprafeţei viei de la 252 de ha, la 300. Capacitatea de producţie a "Cramei Oprişor", de 3 milioane litri/an (care va fi atinsă treptat, pe măsura extinderii viei), atinge, în prezent, 2,5 milioane litri. Pe termen lung, administratorul Gabriel Roceanu afirmă că strategia companiei prevede consolidarea afacerii, mai curând decât extinderea, proces care s-a derulat într-un mod susţinut până în 2009.
• Vinurile "Cramei Oprişor" - 40% la preţ premium şi superpremium
Noile vii sunt cu soiuri adaptate zonei tradiţionale româneşti - Tămâ-ioasa Albă, Feteasca Neagră - şi cu cele internaţionale - roşii care sunt apte pentru climatul continental-mediteranean.
Domnul Gabriel Roceanu afirmă: "Podişul Getic este binecuvântat din punct de vedere al climei pentru vinurile de soi. Lucrăm cu 90 de angajaţi integralişti şi cu 250 în regim part-time.
Vinurile premium şi superpremium ale "Cramei Oprişor" ocupă un procent de 40% din cantitatea produsă şi sunt distribuite prin magazine specializate, sistemul HoReCa.
Procentul de 60% din producţie este reprezentat de vinurile tinere, "prietenoase", pentru consumul în următorii doi ani după recoltare. Acest tip de vinuri se consumă în volume mari, peste tot în lume, la masa de prânz, în vacanţe, la întâlniri.
Gabriel Roceanu a mai declarat: "La acest punct trebuie menţionat brandul Val Duna, lansat de către acţionarul nostru, în urmă cu 15 ani, vin românesc reprezentativ pentru Germania şi alte pieţe vest europene. Val Duna a fost lansat în ţara noastră în urmă cu 10 ani şi numele îşi are originea de la aşezarea < Cramei Oprişor >, de pe valea Dunării".
Conceptul Val Duna bag-in-box aparţine vinurilor tinere, lejere şi este brandul internaţional al "Cramei Oprişor", destinat pieţei de retail şi restaurantelor care au în portofoliu vânzarea vinului la carafe sau la pahar.
În continuare, administratorul Cramei ne-a relatat: "Producem vinuri din soiuri individuale şi cupaje. Avem soiuri de Chardonnay, Pinot Gris, Sauvignon Blanc, Tămâioasă românească, Merlot, Cabernet, Pinot Noir, Shiraz, Fetească Neagră, Dornfender şi Zinfander. După etichete, avem 90 de vinuri. Acestea formează mai multe familii de vinuri pe care le-am distribuit pe 3 piloni de concept. La < pilonul tradiţie > sunt înglobate vinurile Jderu, Călăuză, Caloian, Măiastru, Cupola Sanc-tis, Drăgaică, Rusalcă şi Smerenie (ultimul cupaj). < Pilonul de istorie > cuprinde vinurile La Cetate şi Passarovitz 1718 (ultimul se produce în 1718 sticle de 1,5 litri capacitate). < Artă şi vin >, ultimul pilon, înglobează Erotikon, Fragmentarium, Nenumita, Sherpium şi cutia Paleologu (cutie cu vinuri, creată de artis-tul plastic Ciprian Paleologu)".
Sistemul de vânzări diversificat al companiei cuprinde distribuţie redusă directă şi în volume mici pentru vinuri exclusiviste în magazine specializate, baruri şi restaurante de lux. Altă parte a distribuţiei se efectuează prin contracte cu diverşi parteneri: 4 în Bucureşti şi câte 1 sau 2 distribuitori în Oltenia, Constanţa, Galaţi etc., în funcţie de cererea pieţei şi dezvoltarea fiecărei zone.
• Piaţa vinului şi educaţia consumului trec printr-o perioadă dificilă
"Piaţa trece, în prezent, printr-o perioadă foarte dificilă, pentru vinuri, pentru consumatorul final şi din punct de vedere al expunerii vinurilor spre vânzare",a afirmat Gabriel Roceanu, adăugând: "Va trece încă mult timp până vom ajunge să adaptăm piaţa noastră la cea a ţărilor cu o cultură a consumului de vin. Un lucru evident este că în România (care face parte din Uniunea Europeană) consumul este de 25 litri vin/cap locuitor/an, comparativ cu ţările din Vest unde se consumă 50-60 litri vin/cap locuitor/an".
• Vânzări în creştere şi la export
În anul 2010, "Crama Oprişor" a realizat o cifră de afaceri de 3,3 milioane euro şi cu 12% mai mult în 2011, atingând 4 milioane euro, inclusiv exportul. Pentru acest an, Gabriel Roceanu estimează o creştere rezonabilă şi realizabilă de 10%.
Anul 2011 a fost apreciat de reprezentantul firmei ca unul dintre cei mai buni privind calitatea vinului, dar mai slab din punct de vedere cantitativ, datorită secetei prelungite. Domnia sa spune că pe sticlele de vin se marchează anul producţiei, pentru că, în fiecare an, datorită condiţiilor meteorologice, recoltele de struguri sunt diferite şi vinurile la fel, din punct de vedere al gustului, aromei, culorii, intensităţii.
"Acţionarii germani apreciază mult vinurile româneşti pe care le producem noi, deoarece sunt consis-tente şi puternice, datorită solului şi micro climatului din zona Valea Drincea", ne-a relatat Gabriel Rocea-nu, subliniind: "La fel şi clienţii noştri apreciază calitatea vinului mehedinţean, dovadă fiind cele 1,2 milioane de litri de vin, aproape jumătate din producţie, exportat în Germania, Suedia, Finlanda, Polonia, Cehia. În ultimul an, am început exportul de vin în Belgia şi sunt sigur că vom reuşi, începând din acest an, extinderea exporturilor pe piaţa asiatică şi a SUA".
"În Valea Drincea, pământurile au fost create, parcă, pentru cultivarea viţei de vie. Cele 252 de hectare de viţă de vie care aparţin "Cramei Oprişor" vor creşte la 300 de hectare în următorii 5 ani. În vinificaţie, fiecare an îşi are surprizele lui. Vinul are viaţă, ca şi omul. Relaţia strânsă între struguri, vin, natură şi viaţă mă pasionează".
•
Palierele de clienţi pentru vinurile premium şi superpremium se adresează "Cramei Oprişor" atunci când doresc să achiziţioneze brandurile Jderu, Călăuză, Măiastru, Caloian, Rusalca Albă, Drăgaica Roşie, Smerenie, Passarowitz 1718 etc.
1. E scump si mediocru
(mesaj trimis de Catalin în data de 02.02.2012, 17:17)
Poate in Asia vor avea mai mult succes, pentru ca pentru piata romaneasca vinurile de Oprisor sunt foarte scumpe fata de calitatea lor.