DE MÂINE, NE AMENDEAZĂ! CINE? CUM? DE CE? Cum e cu drepturile de autor?!

Alina Toma Vereha
Ziarul BURSA #Companii / 25 august 2010

Cum e cu drepturile de autor?!

Hotărâtă să desluşesc unde şi cum să depun declaraţiile pentru plata contribuţiei din drepturile de autor la şomaj, pensii şi asigurări de sănătate, m-am înarmat cu multă răbdare, ieri, dis de dimineaţă. Nu de alta, dar 25 august este ultima zi în care pot fi depuse aceste declaraţii fără să iau amendă între 2.500 şi 5.000 de lei. Iar în Monitorul Oficial, până luni seară (23 august), nu fuseseră publicate toate formularele necesare.

Am ajuns pe la 08.30 la serviciu, unde aflu rapid, de la contabilitate, că au reuşit să facă rost de toate formularele, care au câte 3-4 pagini fiecare. Deja televiziunile dădeau ştiri des­pre cum stau oamenii la cozi interminabile pe la ghişeele Caselor de Pensii şi de Sănătate din ţară, fără să rezolve mai nimic. Aşa că m-am pus pe treabă.

Am sunat întâi la Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti (AMOFM). La telefoanele fixe, unde trebuie să se informeze oricine despre orice are legătură cu şomajul, fie a sunat ocupat, fie nu a răspuns nimeni timp de vreo oră. Când cineva s-a îndurat să-mi răspundă la telefon, n-am mai stat pe gânduri şi am cerut direct la biroul de presă. O domnişoară drăguţă de acolo m-a preluat şi m-a întrumat către Departamentul Juridic, ca să aflu toa­te detaliile tehnice. La Juridic, am nimerit tot peste o doamnă drăguţă care m-a informat că pot să trimit declaraţia prin poştă, pe adresa ANOFM. Bine dar cum şi unde plătesc?, am întrebat eu. Doamna mi-a spus că, deocamdată, nu li s-a comunicat contul de trezorerie în care se virează banii. Aşa că să fac bine să trimit formulare cu confirmare de primire, fără să completez contul de trezorerie. O să-l anunţe ANOFM Bucureşti ulterior, când o să-l primească de la Ministerul Finanţelor. "Aşa am spus oamenilor care au venit buluc de dimineaţă cu declaraţiile. Să trimită prin poştă să nu mai stea la cozi".

Măsura e valabilă doar pentru veniturile aferente lunii iulie, până ne lămurim şi noi ce facem cu declaraţiile astea şi cum încasăm banii", mi-a mai spus ea.

Bine, dar ce risc dacă nu plătesc în ziua depunerii? Nu se ştie, zice doamna. Legea spune că se aplică penalităţi.

Cât de cât liniştită că măcar la şomaj scap de cozi, m-am apucat să sun la Casa Naţională de Pensii. La acea oră, deja ajunseseră în redacţie mai mulţi colegi care trecuseră pe la Casele de Pensii ale sectoarelor şi au fost trimişi la sediul central (unii) sau la sediul Casei pentru întreaga Capitală (alţii). La Casa Naţională de Pensii nu mi-a răspuns nimeni la telefoanele fixe, timp de mai bine de jumătate de oră. Am încercat fără succes şi la Casa de Pensii a Bucureştiului. Într-un final glorios, obţin, prin metode specifice de jurnalist, mobilul purtătorului de cuvânt al Casei Naţionale de Pensii. Era închis. A fost închis până la închiderea ediţiei.

M-am apucat să sun şi la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Eşec. Telefoane veşnic ocupate sau la care nu a răspuns nimeni. Tot prin metode specifice, aflu mobilul purtătorului de cuvânt. Am sunat şi...conexiune eşuată. Aşa a fost toată ziua.

Mi-a crescut tensiunea. Revin la pensii şi încerc la Casa de Pensii a Bucureştiului. Acolo reuşesc să obţin relaţii de la o funcţionară, care m-a întrebat, mai întâi, dacă-mi trebuie informaţiile pentru mine, ca să ştiu să depun formularele sau îmi trebuie ca să scriu un articol. De parcă eu jurnalistul şi eu cetăţeanul nu aş fi una şi aceeaşi persoană!

Vreau informaţiile pentru mine şi colegi, i-am zis, dar şi ca să scriu un articol, bineînţeles, i-am mai spus. Doamna mi-a zis că pentru un articol trebuie să fac o solicitare la purtătorul de cuvânt de la Casa Naţională de Pensii (care nu a răspuns la telefon toată ziua). Tot ea mi-a zis, pentru mine - cetăţeanul contribuabil, că trebuie să ajung cu declaraţiile la sediul Casei de Pensii a Bucureştiului, în Vitan. Şi acolo o să aflu detalii despre unde să plătesc contribuţia şi cât. Nu am mai întrebat dacă aceste declaraţii se depun lunar sau trimestrial (normele de aplicare nu sunt clare în acest sens) pentru că doamna nu a ştiut să-mi spună nici măcar unde trebuie să plătesc.

Apoi, cu chiu cu vai, îmi răspunde la telefon o funcţionară de la Casa de Asigurări de Sănătate a Bucureştiului. Care, culmea, m-a întrebat, de asemenea, dacă-mi trebuie informaţiile pentru mine sau ca să scriu un articol. Evident, pentru că nu pot să mă disociez, i-am spus că-mi trebuie informaţiile în ambele scopuri. Evident, ea mi-a spus, amabil, că trebuie să trimit o solicitare la purtatorul de cuvânt de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Pentru mine, ca să ştiu ce să fac, doamna mi-a spus că nu este nevoie să trimit formularele până pe 25 august, inclusiv. Legea spune că trebuie să vin cu declaraţiile până pe data de 25 ianuarie a anului următor realizării veniturilor! Tot până atunci trebuie să le şi plătesc.

Doamna respectivă mi-a mai zis că, mai întâi, trebuie să trec pe la administraţia financiară de care aparţin, să declar veniturile şi să-mi calculeze cei de acolo cât datorez pentru sănătate. "Tuturor celor care au venit de dimineaţă la noi le-am explicat acest lucru. Acum este coadă la noi, dar nu pentru declaraţiile cu drepturile de autor şi contractele de mandat", mi-a mai spus doamna, amabil.

Închid telefonul şi realizez că tot nu am aflat mare lucru şi că bătaia de joc la adresa contribuabililor atinge cote groteşti. Aşa că am pus, iar, mâna pe telefon şi l-am sunat pe secretarul de stat Gherghina din Ministerul Finanţelor. Domnia sa mi-a spus că se ocupă doar de buget şi că nu ştie să-mi spună nimic pe impozite. Aşa că să sun la ANAF. Acolo mi s-a spus că ei nu au treabă cu impozitarea drepturilor de autor şi că să sun la Ministerul Muncii, că ei sunt responsabili cu aplicarea. Sun la biroul de presă al Ministerului Muncii şi sunt îndrumată către Direcţia Asigurări Sociale. O doamnă mi-a răspuns la telefon, a aflat de ce sun şi m-a rugat să aştept puţin. Uitând să acopere receptorul, doamna a strigat în birou: "E o tanti de la ziarul BURSA care vrea să afle unde depune declaraţiile cu drepturile de autor...". Revine la telefon şi îmi spune: "Trebuie să sunaţi la Casa Naţională de Sănătate şi la Casa Naţională de Pensii...".

Am închis pentru că m-a umflat râsul şi am capitulat. A rămas să mă mai gândesc dacă mai depun şi mai plătesc ceva undeva vreodată. Nu ştiu cum. După care, pe la 12.00, am intrat în şedinţa de redacţie.

După şedinţă, am reuşit să discutăm chiar cu Sebastian Vlădescu, ministrul Finanţelor. Întrebat dacă vrea să descurajeze plata prin drepturi de autor, domnia sa ne-a spus că vrea să descurajeze evaziunea fiscală de pe piaţa muncii. Atât. Ministrul Vlădescu nu a comentat haosul creat prin normele de aplicare a noilor contribuţii impuse drepturilor de autor. Încă mă mai gândesc dacă mai plătesc ceva şi dacă să mai depun declaraţii. Unii colegi sunt hotărâţi să stea pe la cozi, poate rezolvă ceva. Cum o fi fiind cu evaziunea pe piaţa muncii? Aşa cum mi se întâmplă mie, acum?!

O colegă, care nu are domiciliul în Bucureşti şi a sunat acasă, în Mehedinţi, ca să afle ce-i cu declaraţiile astea, a aflat de la ANOFM Mehedinţi, la ora 10 dimineaţa, că tocmai au primit Monitorul Oficial cu declaraţiile şi că trebuie să revină în jurul orei 14.00, după ce studiază şi angajaţii ANOFM Monitorul respectiv. Colega a revenit cu telefonul pe la 13.30 şi i s-a spus că încă nu primesc aceste declaraţii de la contribuabili pentru că nu ştiu ce să facă. De la Casa de Pensii Mehedinţi i s-a spus că se acceptă declaraţiile şi prin Poştă. Colegei nu i s-a precizat şi cum va plăti contribuţia.

O altă colegă a sunat, ieri dimineaţă, la Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (OPSNAJ) pentru a afla în ce cont trebuie să plătească acea cotă de 5,5% pentru sănătate din venitul obţinut în baza contractului de mandat. A fost întrebată de când obţine aceste venituri şi dacă le-a declarat la administraţia financiară şi a fost îndrumată să contacteze un alt departament.

Acolo, a aflat că este datoare Casei OPSNAJ din 2005, de când a încheiat contractul de mandat, în baza unei alte legi în vigoare. Apoi a mai aflat că tot în baza acestei legi datorează bani din ultimul trimestru al anului 2007. Colega a fost invitată la sediu cu un "dosar" care să conţină copie după CI, un document oficial despre veniturile încasate în baza contractului de mandat şi o cerere prin care să solicite luarea în evidenţă ca persoană care desfăşoară activitate independentă. Colega i-a amintit funcţionarului că sunase pentru a se informa cum să depună declaraţia conform art. III din OUG nr. 58/2010, ca să nu ia amendă. Răspunsul funcţionarului a fost că pe ei nu îi intereseză declaraţia nouă cu mandatul şi ca trebuie să depună cererea pentru că va plăti contribuţia în baza altei legi(!?). Iar pentru cât are de plată, o vor informa cei de la OPSNAJ, după ce analizează "dosarul".

O altă colegă a sunat la Administraţia Financiară Giurgiu şi a vorbit cu un domn Popescu de la "Asistenţă persoane fizice". A întrebat cum se procedează cu depunerea declaraţiilor de venit pentru cei cu drepturi de autor şi contract de mandat - dacă trebuie să vină personal să le depună, unde trebuie depuse, dacă se pot trimite prin fax sau poştă. I s-a spus că poate să le trimită prin poştă ca să fie în siguranţă, dar domnul Popescu nu a ştiut exact să-i explice cum se procedează. Până la urmă, colega a fost rugată să revină în două ore, urmând ca domnul Popescu să se informeze, între timp, şi să-i răspundă.

Colega a sunat la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Giurgiu şi a încercat să ia legătura cu responsabilul de Comunicare. Era în concediu. Doamna de la secretariat i-a spus că trebuie să depună declaraţia listată şi că, dacă nu poate veni personal, ar putea trimite pe altcineva, dar să o depună la sediul lor.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. daca platitit e doar vina voastra. ma mir insa ca n-ati sarit in sus cand v-a facut vladescu evazionisti in fata. nu i-ati trantit telefonul in nas?

    Atata bataie de joc n-am mai auzit in viata mea. stat fanariot. ne cred sclavii lor 

    O informatie pe care precis nu o stiati: in baza Legii 19 (a pensiilor) PFA-urile sunt obligate, intermen de 30 de zile de la infiintare, sa incheie contract de asigurare pentru pensie si sa plateasca contributia de 31,3% din venitul asigurat (care nu e obligatoriu sa fie venitul net, poate fi mai mare sau mai mic decat acesta, in functie de pensia pe care vrea s-o ia asiguratul). Legea 19 a ramas in vigoare, contractul de asigurare curge in continuare, actuala declaratie suplimenteaza aceasta contributie cu inca 10,5%, de data aceasta din venitul net. Practic PFA-urile au acum 2 contracte pentru pensie si 2 contributii diferite. Nu se compenseaza intre ele si nu se poate renunta la niciuna, ambele sunt obligatorii conform legislatiei in vigoare.

    Mie mi se pare absolut normal ca toata lumea care inregistreaza venituri sa plateasca impozite catre stat. Eu am o firma la care am angajate 25 de persoane. Toti, dar absolut toti, platesc impozite la stat. I plus, eu ca si firma le mai platesc inca o data in contul firmei. Stiti care a fost explicatia pentru aceasta anomalie? Nu sunt suficienti contribuabili si asa a ajuns statul sa mai inca o data darile ce ar trebui retinute doar salariatilor. Pai intra firma in somaj, se duce firma la spital, iese firma la pensie? De ce trebuie sa le mai platesc eu inca o data, in conditiile in care 500.000, 500.000 oameni buni, un sfert din numarul contribuabililor, nu platesc nimic statului. De ce munca lor este mai presus de munca noastra. Si eu am studii superioare, si eu am tot dreptul la o viata decenta, eu de ce trebuie sa platesc nu o data ca omu, ci de mai multe ori? Eu sunt ala fraieru'? Mai ganditi-va!

    1. Cred ca autoarea voia sa zica ca habar nu are ce, cum si unde sa plateasca, nu ca nu vrea...

      Nu inteleg de ce nu se stopeaza la sursa, ca in cazul contractelor normale... Cat de greu ar fi ??...

      Stiu din surse ca ziarul Bursa are o relatie mai speciala cu domnul Vladescu... Nu va da niste inside info cu privire la ce Doamne iarta'ma se petrece in guvernul ala?... 

      pai crezi ca vladescu stie ce se petrece? el zboara cu fetele la amsterdam.

      Ma intreb la activitatile comerciale (vezi PFA) cum ar putea sa se stopeze la sursa? Facturez o suma si incasez alta?

      Sau taximetristul incaseaza mai putin de la clienti si trimite toti clientii sa-i platesca partea de contributii ce revine fiecarui bon fiscal? 

      Si ce s-ar intampla cu cheltuielile deductibile? Am plati contributii si pentru cheltuieli?

      De ce nu analizati toate situatiile practice inainte de a va erija in atoatestiutor? 

      Vorbeam de drepturi de autor...:-|

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb